Aici, prima care ne-a răspuns curiozităților a fost Silvia Chițac, reprezentantă a Partidului Național Liberal. Aceasta ne-a povestit cum a decis să intre în politică, ne-a mai spus despre mici urme de misoginitate care încă sunt prezente în instituțiile publice și, în general, în societate. Totodată, ea le dă câteva sfaturi fetelor și femeilor care doresc să urmeze același drum.

Ce înseamnă să fii femeie în politică și administrație, domenii istoric dominate de bărbați?

Cred că este greșit să ne rezumăm doar la politică. Sunt multe alte zone profesionale în care tradițional femeile se regăsesc în număr mult mai mic comparativ cu cel al bărbaților. Acesta este un fapt.
Dacă în anumite meserii, poți găsi justificări ce țin efectiv de forța fizică, aici e clar că discutăm despre alte cauze. În general, depinde foarte mult pe cine întrebi. Veți avea surpriza de a primi o gămă foarte largă de răspunsuri: de la explicații științifice, până la stereotipuri dintre cele mai banale. E vorba despre mentalitate.

Cred că nu neapărat a fi femeie în politică e complicat, ci să evoluezi profesional într-o zonă în care bărbații sunt cei care decid. Când la masa deciziei ești în minoritate, e greu să îți imaginezi că te poți impune. Asta te poate descuraja.

La decizie mă refer și când vorbesc despre administrație, de exemplu. Altfel, veți găsi chiar o mulțime de femei implicate și foarte bine pregătite, dar care ocupă mai degrabă posturi de execuție. Pentru că nu-i așa, „în spatele oricărui bărbat puternic, stă o femeie și mai puternică” – e doar un alt misoginism folosit în exces ca semn de așa-zisă apreciere. Cred că e important să respingem astfel de stereotipuri și să afirmăm mai des că femeile pot fi la fel de capabile precum bărbații, inclusiv în zone manageriale.

Mai e un aspect despre care prea puțini oameni vorbesc – responsabilitatea minorității. Practic, pentru femeile care fac politică sănătoasă, a devenit un țel în sine aducerea mai multor colege. Și asta le ocupă mult timp prețios, timp pe care l-ar putea folosi pentru alt gen de proiecte, dacă nu ar fi nevoie să convingă că avem nevoie de egalitate de gen în politică.

Când ați știut că vreți să vă implicați în politică și când ați făcut primul pas?

A trecut ceva vreme, ce-i drept. Eram abia în primul an de facultate. Simțeam cumva că vreau să fiu într-o echipă, îmi doream să fac ceva diferit, să cunosc oameni noi, să învăț lucruri noi. Nu am stat să analizez prea mult, știam doar că am convingeri liberale. Așa că am intrat în politică direct în PNL și de atunci nu am mai plecat. Au trecut deja 16 ani. Pe parcurs am realizat că politica e ca un microb și dacă te prinde, nu mai scapi.

Ce v-a motivat să o faceți? Ați avut în vedere și faptul că puteți fi un exemplu pentru alte femei?

În primul rând, trebuie să recunosc că eram o idealistă. La 19 ani, aveam mult timp liber pe care nu voiam să îl pierd fără un scop. Îmi doream să am șansa să fac lucruri care să se vadă, pentru oameni, pentru comunitate. Știam că te poți dezvolta doar dacă ești într-o echipă. Și, adevărul e că am avut șansa să găsesc oameni de la care am avut multe de învățat. Și de bine, și de rău.

Când am intrat eu în politică nu gândeam atât de departe și nici măcar nu mi-am pus problema că aș putea fi un exemplu pentru alte femei. Evident că acum văd lucrurile altfel. Cred că poți fi un exemplu atâta vreme cât faci ceea ce e corect.

Nu vă era frică de faptul că, femeie fiind, nu veți fi luată în serios?

Nici măcar nu m-am gândit la așa ceva. Chiar am avut norocul să întâlnesc oameni cu mentalități sănătoase. Pe parcurs însă, lucrurile s-au mai schimbat. Din păcate, am văzut de multe ori cum cuvântul unei femei valorează mai puțin decât cel al unui bărbat. Și, am simțit pe pielea mea cât e de complicat să încerci să te faci auzită la o masă la care bărbații dau tonul și fac muzica.

Știu că e nedrept, dar mereu am simțit că pentru o femeie e o linie foarte fină între fermitate și stridență. Dacă alegi să rămâi în zona de bun-simț, riscul e ca ideile tale să rămână fără finalitate. Dacă încerci să te impui, s-ar putea să te trezești cu niște etichete pe viață. E nevoie de mult tact.

Cum considerați că se raportează partidele politice, în prezent, la ideea de reprezentare feminină în funcții-cheie?

Rău! Trebuie doar să ne uităm la cifre. În Parlament, avem aproximativ 22% femei, față de media UE de peste 34%. La nivel local, stăm și mai prost, 9% femei consilier local și 6,5% primărițe. Nici în Guvern situația nu e mai roz, 3 femei din 16 miniștri.

Sigur că situația e discutabilă de la partid la partid. Dar, relevant este cum stăm noi ca țară la capitolul egalitate de gen în politică. Este un indicator al calității democrației și europenii se uită foarte atent la aspecte de acest tip.

Vă mai spun ceva, degeaba invalidăm liste de candidați care nu conțin femei, dacă nu ne uităm și pe ce locuri sunt acestea. Cred că ar fi mai onest să vorbim despre locuri eligibile și nu doar de liste care conțin undeva pe la coadă și niște femei. Știu că sunt oameni care spun că în general, candidaturile trebuie stabilite pe merit. Eu cred că meritocrația și egalitatea de gen nu se exclud.

Haideți să ne gândim sincer: România este țara care a avut și are în continuare femei cu minți geniale. Exemple avem cu duiumul: Ana Aslan – recunoscută la nivel internațional pentru tratamentele anti-îmbătrânire; Sofia Ionescu-Ogrezeanu – una din primele femei neurochirurg din lume; Mărioara Avram – a descoperit o metodă pentru identificarea melanomului; Alexandra Pica – a primit medalia de aur la Geneva pentru inventarea unei vopsele ignifuge bazate pe nanotehnologie; Smaranda Brăescu; Ana Ipătescu ș.a.m.d. Și în prezent avem exemple de femei manager de succes, de antreprenoare, etc.

Deci, femeile românce au performat în condiții sociale vitrege, o fac și acum. Chiar credeți că acest procente mici reflectă cu adevărat procentul de femei deștepte din societate? Mie nu îmi vine să cred că în 2026 încă mai avem asemenea îndoieli.

Cum stă la acest capitol PNL, comparativ cu alte partide?

Din păcate, nu foarte bine. E o realitate pe care nu o putem nega. Cred însă că e greșit să punem problema egalității de gen ca o competiție între partide. Pur și simplu, orice om destupat la minte realizează că nu este în regulă să ai o categorie majoritară din populație (aproape 52%) slab reprezentată. Mă aștept să avem o perspectivă serioasă în acest sens pentru următoarele alegeri.

Acum doi ani ați intrat și în Consiliul Local Timișoara. În prezent, 9 din 27 de consilieri locali sunt femei, dvs. fiind singurul reprezentant PNL de sex feminin. Sunt aceste cifre satisfăcătoare din perspectiva egalității de gen?

Mi-aș fi dorit să am alături mai multe colege din PNL. Cred că am fi făcut o echipă bună, dacă este să ne referim la anumite teme care afectează viața femeilor din Timișoara, a copiilor, a familiilor – sunt teme pe care femeile le abordează întotdeauna mai corect, cu mai multă credibilitate și empatie. Iar, mesajul care ajunge la public este înțeles poate mai bine.

Vă dau un exemplu: anul trecut am susținut un amendament la bugetul local, care a și fost adoptat, referitor la amplasarea unor spații de tip mama și copilul în câteva parcuri din oraș. Cred că ar fi fost un pic mai complicat pentru un bărbat să susțină un astfel de proiect. Și nu pentru că nu ar fi avut argumente, dar cred că pe o astfel de temă, vocea unei femei este mai credibilă. Dacă tot am pomenit despre acest proiect, nu pot să nu remarc că deși au fost bugetate, aceste spații nu există nici azi…

De-a lungul carierei dumneavoastră, ați putea spune că au bărbații mai multe plusuri pentru poziții de conducere?

Competența și meritocrația nu au gen. Cred că de cele mai multe ori, bărbații au mai mult timp. Și ăsta e avantajul lor. Sincer și fără menajamente o spun, multe femei aleg să rămână pe margine sau să se retragă din politică pentru că pun familia pe primul loc. Cumva e normal să simți că nu mai ai timp și pentru altceva atunci când ai un job, unul sau mai mulți copii și muncă neplătită acasă.

Sunt și foarte multe situații când femeile nu sunt propuse pentru poziții de conducere pe motiv că se află în diverse etape ale vieții lor. Sigur multe femei s-au confruntat cu argumente de tipul: „ești însărcinată” sau „tu stai acasă cu copilul” sau „stai că doar ce te-ai întors din concediu de îngrijire copil”. Asta e discriminare!

De asemenea, în consiliul local sau în alte foruri legislative, executive sau administrative, ați primit remarci misogine sau s-a îndoit cineva de dumneavoastră doar pentru că sunteți femeie?

Remarci misogine sunt la tot pasul, răspândite mai ales în online. Nu mă descurajează, dar recunosc că uneori ai senzația că te lupți cu morile de vânt. Mergem înainte și explicăm de ce aceste remarci fac atât de mult rău. Cred că asta e o atitudine corectă. În consiliul local vreau să cred că există măcar aparența unui spațiu civilizat. Așa trebuie să fie. Cetățenii așteptă de la noi să lucrăm în beneficiul lor, nu să ne ocupăm timpul cu replici fără sens și remarci jignitoare.

Ce sfat le-ați da fetelor și femeilor care doresc să intre în politică? Dumneavoastră ați avut un model de femeie politician?

Sunt multe de spus. Fetelor si femeilor le-as spune că e mare nevoie de ele în politică. Cu cât suntem mai multe, cu atât vocea noastră va fi mai puternică. Știu că sună a clișeu. Dar, realitatea e că nu avem cum să reușim să construim proiecte bune pentru femeile care au nevoie, dacă nu suntem suficiente încât să fim și auzite.

Aici aș vrea să mă refer la politică în general și nu neapărat la activitatea din Consiliul Local. Sunt atât de multe teme abandonate sau prea puțin reprezentate în spațiul public, de la educația și siguranța copiilor, la natalitate, la maternitate, patologia specific feminină și multe altele. Toate acestea au nevoie de soluții și de implicarea noastră.

Referitor la modele în politică, aș alege două femei curajoase: Madeleine Albright și Margaret Thatcher.

În concluzie, credeți că este nevoie de mai multe femei în politică?

Da! Categoric! E nevoie ca de aer.