Consiliul Local Timișoara a aprobat la limită proiectul privind amplasarea de căsuțe pentru pisici fără stăpân între blocuri. Inițiativa Primăriei și a ONG-urilor a trecut cu 14 voturi „pentru”, după dezbateri aprinse – cu glume mai mult sau mai puțin inspirate pe alocuri – despre amenzi, responsabilități și rolul municipalității.
Consiliul Local Timișoara a fost scena unui veritabil circ joi seară, după ce consiliera PSD Roxana Iliescu a forțat convocarea unei ședințe extraordinare pentru a obliga RETIM să prezinte contractele și plățile către concernul RER. După peste o oră de contre solicitări privind mandatarea reprezentanților în AGA și transmiterea documentelor au trecut.
Consilierii locali au aprobat marți bugetul pe 2025 al „Uzinei Energie Solară Timișoara”: venituri și cheltuieli egale, de 827.000 de lei, acoperite integral din subvenții. Firma, care din vară gestionează stațiile de încărcare pentru mașini electrice, ajunge astfel la un buget echilibrat, cu profit zero.
Azi în Timișoara
Joi, 18 iunie, puteți merge la un recital de flaut, pian și percuție, la spectacole de teatru, la proiecții de film sau la diverse expoziții.
Ştiri sportive
George Dragomir a câștigat medalia de bronz în proba individuală masculină de sabie, la Campionatele Europene de scrimă de la Antony (Franța). Românul a ajuns până în semifinale, după victorii în fața lui Santiago Madrigal, a campionului mondial Sandro Bazadze și a maghiarului Krisztian Rabb, fiind învins de francezul Jean-Philippe Patrice, viitorul campion european.
România
USR a decis în unanimitate să nu voteze Guvernul Veștea, pe care îl consideră lipsit de susținere și „antireformist”, și l-a mandatat pe Dominic Fritz să discute cu Nicușor Dan și liderii PNL și UDMR pentru o soluție politică alternativă.
3
România
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a amânat pentru joi depunerea programului de guvernare și a listei miniștrilor, în timp ce negocierile continuă, iar Cabinetul său nu are deocamdată suficiente voturi pentru a obține învestitura în Parlament.
1
Economic
Visezi să conduci o mașină care o plimba cândva pe Prințesa Diana? Sau să porți un ceas ca al lui Schwarzenegger, Messi, Elton John sau Usain Bolt? Cu un oarecare efort financiar, asemenea dorințe extravagante nu mai sunt de neatins pentru unii români. Sub genericul „Gentlemen's Club”, ceasuri și mașini de lux de peste 500.000 de euro și o colecție de vinuri rare sunt scoase la licitație de Casa Artmark.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) invită publicul pasionat de astronomie la o experiență dedicată explorării cerului nopții, în cadrul unei seri de observații organizate în aer liber.
Capitală Culturală
Culisele unei lumi fascinante se deschid pentru ochii curioși! Cabinele de unde veritabile dive au plecat spre scenă pentru a scrie istoria artei lirice din urbe, atelierele în care se pregătesc rochiile cu crinoline, evantaiele exotice și se pictează mări, deșerturi, temnițe și palate, culisele unde, nevăzuți, oamenii scenei fac posibilă magia. Opera din Timișoara își dezvăluie misterele pentru ultima dată în acest sezon artistic.