În 2016, când s-a înființat filiala USR Timișoara, Rodica Militaru a devenit membru fondator, iar de atunci s-a implicat în activitatea partidului și în administrația locală, unde a inițiat sau susținut proiecte în domenii precum urbanismul, salubrizarea, protecția mediului și gestionarea problemelor legate de animalele fără stăpân. Printre inițiativele sale se numără și implicarea în elaborarea „Legii mirosurilor”, adoptată în 2020.
Experiența sa oferă și perspectiva unei generații pentru care intrarea într-un domeniu tradițional dominat de bărbați a însemnat, de multe ori, nevoia de a demonstra suplimentar competență și profesionalism. Chiar ea povestește că, la începutul carierei de inginer, un coleg i-a spus că va trebui să muncească „de trei ori mai mult decât un bărbat” pentru a fi luată în serios.
Despre această experiență, despre femeile din administrație și politică, dar și despre propriul parcurs, am discutat cu Rodica Militaru în cadrul rubricii „Femei în funcții-cheie”.
În primul rând, ce înseamnă să fii femeie în politică și administrație, domenii istoric dominate de bărbați?
Aș vrea să pornesc de la titlul rubricii, «Femei în funcții-cheie»: sunt consilieră locală USR și suntem 27 de consilieri în total; sunt vicepreședintă a USR Timișoara, iar în biroul filialei suntem 15 membri, deci n-aș zice că sunt chiar funcții «cheie». Dar sunt ambele funcții cu responsabilitate: în consiliul local trebuie să analizezi proiectele de hotărâre, poți depune amendamente, poți scrie proiecte de hotărâre, faci parte din diverse comisii administrative; iar în partid, contribui la bunul mers al filialei.
M-am implicat deseori în analiza și îmbunătățirea unor proiecte de hotărâre, în domenii care țin de competența mea; am și inițiat proiecte care au fost aprobate.
Într-adevăr, în politică predomină bărbații, dar pătrund tot mai mult și femeile. Când am terminat facultatea, primul meu loc de muncă a fost de inginer proiectant, iar un coleg mi-a spus imediat: «Rodica, dacă vrei să fii luată în serios, va trebui să muncești de trei ori mai mult decât un bărbat». De atunci s-au mai schimbat lucrurile, dar tot se așteaptă de la noi, parcă mai mult decât de la bărbați, că trebuie «să dovedim» mereu. Trebuie să demonstrăm că suntem profesioniste și responsabile, dar în același timp să menținem și un echilibru acasă, în familie, ceea ce nu e nici simplu, nici ușor; nu prea poți să le faci foarte bine pe toate, tot timpul. Și nici nu e totdeauna ușor să-ți gestionezi prioritățile.
Ați avut un model de politician, femeie sau nu, care v-a inspirat înainte de a intra în politică?
Sunt multe femei, din diverse epoci istorice, pe care le admir, dar atunci când am decis să mă înscriu în USR, în 2016, am făcut-o pentru că mi s-a vărsat paharul și pentru că experiențele mele de până atunci mi-au arătat că dacă vrei să schimbi ceva, trebuie să fii acolo unde e puterea de decizie politică. Ca inspirație și admirație, din prezent, le menționez pe Paula Romocean și pe Diana Buzoianu: foarte profesioniste în activitatea lor politică și administrativă, foarte harnice și eficiente în muncă, responsabile, oneste, dar în același timp, empatice și feminine. Dar sunt și alte colege de partid, în jurul meu, pe care le admir și care mă inspiră.

Când ați știut că vreți să vă implicați în politică și în viața publică și cum ați făcut primul pas? Ce v-a motivat să o faceți?
În 2007, am început, în Timișoara, ceea ce presa a numit după o vreme lupta cu «blocurile între case»; a fost o luptă grea, în care m-am confruntat de multe ori cu primarul și consiliul local de atunci, cu funcționari din primărie. Dar sunt tenace, știu să formez echipe pentru un scop și, în cele din urmă, am reușit nu doar să anulez în instanță hotărâri de consiliu local date cu încălcarea legii, ci și să contribui la modificarea unor legi privind urbanismul. Atunci mi-am dat seama că e mult mai greu să schimbi unele lucruri din afară decât dacă faci parte din rândul decidenților politici.
În 2016, când s-a pus problema înființării unei filiale a USR la Timișoara, m-am înscris și am devenit membră fondatoare. N-am regretat niciodată, dimpotrivă: mă uit cu foarte multă prețuire la Dominic Fritz, care cu toate ilegalitățile revărsate asupra lui, nu abandonează lupta; la colegele și colegii mei, care din diverse funcții, au reușit să facă binele, pentru că și-au însușit total conceptul de servitor public: cei aleși sau numiți în funcții de conducere se află acolo pentru a servi interesul cetățenilor și nu interesele personale, politice ori de grup.
Ați avut în vedere faptul că puteți fi un exemplu pentru alte femei?
Nu, dar m-am bucurat când am văzut că printre fondatori suntem femei de vârste diferite, cu profesii diferite, că ne mobilizăm și ne sprijinim reciproc și că învățăm una de la alta. Și acest lucru continuă și azi, cu colegele mai noi sau mai vechi.
Nu vă era frică de faptul că, femeie fiind, nu veți fi luată în serios?
Femeie fiind, dacă ești competentă în meseria ta, dacă te preocupă o carieră bazată pe profesionalism, responsabilitate, onestitate, atunci știi să te impui când situația o cere. Trebuie să ai încredere în tine și să nu te lași intimidată. Dar trebuie să știi și să-ți alegi echipa în care lucrezi, să fie oameni cu aceleași valori ca tine.
Având în vedere experiența dvs. de viață, cum ați perceput evoluția ideii de reprezentare feminină de-a lungul timpului?
De-a lungul timpului, au fost femei care s-au implicat în politică, în artă, în afaceri, dar și foarte multe femei care s-au rezumat sau au fost obligate să se rezume la rolul tradițional de soții și mame. Pătrunderea în universități și în meserii considerate eminamente masculine nu a fost deloc ușoară și trebuie să le mulțumim cu recunoștință acelor femei curajoase care au reușit și ne-au deschis calea. Acum, o femeie poate fi cam orice își dorește ea, dar, din păcate, nu peste tot în lume, pentru că discriminarea este încă prezentă și poate lua aspecte cumplite.
Cum se vede acest lucru în politică, în prezent?
Avem legi care cer ca pe listele de candidați să fie prezente și femei, dar fără cote de gen și nu neapărat pe locurile considerate eligibile. Și avem și femei care ezită să intre în politică, pentru că nu vor să fie expuse misoginismului, practicat chiar de politicieni de vârf, dar și de public, culmea, și de femei, nu doar de bărbați. Pe de altă parte, nu e ușor să faci față obligațiilor politice, profesionale și de familie; nu e ușor să-ți setezi prioritățile. De aceea, femeile trebuie încurajate să se implice în politică; să observe că sunt destule femei care fac față cu brio: își fac treaba cu profesionalism, cu responsabilitate, reușesc să aibă realizări notabile.
Cum stă la acest capitol USR, comparativ cu alte partide?
Eu zic că stă bine, de moment, pentru că din patru ministere USR, două sunt conduse de femei: Diana Buzoianu și Oana Țoiu, care au demonstrat cu prisosință competență, responsabilitate și integritate. Sunt singurele femei din 20 de ministere! USR are femei în funcții de primar și viceprimar, consiliere locale și județene, secretar de stat etc.; sunt destule femei în funcții de conducere ale filialelor partidului. Dar criteriile de bază trebuie să fie, indiferent de gen, competența și onestitatea.
În actualul mandat, 9 din 27 de consilieri locali sunt femei. Ce vă spun aceste cifre?
Suntem 6 consiliere care am fost alese pe lista Alianței Timișoara Unită, iar colega noastră Paula Romocean este prima femeie viceprimar din istoria Timișoarei. Într-un consiliu local sau județean e nevoie de profesii diferite, dar indiferent de gen, e nevoie în primul rând de competență, onestitate și responsabilitate.

V-ați confruntat cu misoginismul pe plan profesional sau în viața publică?
Au fost ocazii, da. Pe plan profesional, mai puțin, pentru că m-am prezentat întotdeauna «cu lecțiile făcute», cu argumente, dar în viața publică, mi s-a mai spus uneori: «treci la cratiță»; trec și la cratiță, am zis, că tare-mi place să gătesc, dar am dreptul să am păreri și să muncesc oriunde consider eu că pot face față. Pentru mine a contat mult că nu m-am confruntat cu misoginism în familie; dimpotrivă, m-am bucurat de sprijinul constant al soțului meu.
Ce sfat le-ați da fetelor și femeilor care doresc să intre în politică? Este vreodată prea târziu pentru a face acest pas?
Le-aș zice să aibă curaj și încredere în ele, dar curajul și încrederea vin și dintr-o carieră profesională solidă, la care te poți întoarce oricând. Să aleagă un partid compatibil cu sistemul lor de valori și să nu se teamă de munca politică. În 2016, la început, am lipit afișe și încă sunt mândră să particip și la această activitate.
Cât despre vârstă: timpul poate aduce mai multă competență, dar cred că trebuie să-ți pui și problema dacă te mai țin puterile să faci față cu brio la toate cerințele funcției politice; solicitările sunt diferite însă pentru o funcție de consilier, de exemplu, față de una de parlamentar sau ministru. Dar problema aceasta legată de vârstă este la fel de valabilă și pentru femei și pentru bărbați.
În concluzie, credeți că este nevoie de mai multe femei în politică?
Cu siguranță, da; femeile pot fi profesioniste, responsabile, tenace și empatice și pot face mult bine în jurul lor. Trebuie doar ca mai multe femei să aibă curajul să se implice.
Trimite articolul
Xdap, 😁.
Pe bune?😁😁😁
Slava!
Ne spuneti ceva si despre activitatea politica a doamnei inainte de 1989? Si anume cam ce a facut prin PCR, parintele USR