Sărbătoarea amintește de momentul în care Iisus Hristos s-a transfigurat pe Muntele Tabor în fața ucenicilor Petru, Iacov și Ioan, fiindu-le dezvăluită lumina divinității Sale.

Evenimentul, cunoscut în popor și sub numele de Obrejenia sau Pobrejenia, este asociat în tradiția populară cu începutul toamnei, dar și cu o serie de obiceiuri și credințe adânc înrădăcinate în spiritualitatea românească.

„Schimbarea la Față a Domnului e un eveniment și o priveliște de o însemnătate excepțională, deopotrivă admirat de ochiul fizic și de cel spiritual. Când cântăreții sau corul intonează troparul praznicului: Schimbatu-te-ai la față… înaintea ochilor noștri duhovnicești apare măreția Taborului, scăldată în aureola strălucitoare a slavei încântătoare a Domnului. Ce priveliște măreață! Hristos îmbrăcat în aureolă cerească, strălucitor ca soarele, pe vârful muntelui, vorbind cu Moise și Ilie, care cu mii de ani înainte părăsiseră pământul, dar acum rechemați din nou apar pe muntele Taborului șezând înaintea lui Hristos, ca prooroci care au vestit cu mult mai înainte venirea Lui, și ca martori ai faptului că Legea Veche a trecut, și de acum începe Legea Nouă a harului și a adevărului ( Ioan 1, 17 ).

Martori la cele petrecute aici au fost: Petru, cel ce a fost întâi în credință ( Matei 16, 19 ); Ioan, apostolul dragostei, al iubirii ( Ioan 21, 20 ) și Iacob, cel întâi în mucenicie și răbdare ( Faptele Apostolilor 12, 2 ). Era necesară această schimbare la față? Da! Pentru a întări credința apostolilor în misiunea dumnezeiască a Învățătorului lor, care a venit să mântuiască lumea și totodată să-i convingă, că deși în corp omenesc nu e om de rând, nu e conducător asemenea lui Moise, prooroc vestit ca Ilie, nici geniu, ci e adevărat Fiul lui Dumnezeu, de o ființă cu Tatăl.

Oare mai este necesară o altă mai mare și mai evidentă mărturie a slavei ce i s-a arătat pe Tabor? Apostolii nu visau, erau treji, cu ochii deschiși și conștienți de sine. În acest moment, credința lui Petru a fost întărită și pe deplin îndreptățită, dragostea lui Ioan întărită și mărită, iar răbdarea lui Iacob răsplătită. Toți s-au încredințat de dumnezeirea Învățătorului lor ca Mântuitor al lumii.

Măreția Taborului însă le-a mai descoperit și adevărul despre nemurirea sufletului și viața viitoare. Apostolii au fost și ei oameni, cu slăbiciuni, griji, nevoi și îndoieli. Și ei se întrebau: Ai cui suntem și pentru ce suntem? De ce ne naștem și de ce muri ? Există oare viață după moarte? Dacă există, de ce unii o neagă? Dacă nu-i, de unde e atunci acel dor și avânt neastâmpărat după veșnicie? Unde vrea să se ducă Învățătorul? De ce plecare vorbește? Într-adevăr va pleca, și iarăși îl vom vedea? O, Tabor! În lumina strălucitoare a măreției tale, ni s-au deschis ochii și acum noi am crezut, ne-am încredințat de nemurire și viața cea de veci. Sufletul e totul și pentru mântuirea lui, atât de scump în ochii Lui, Dumnezeu nici o clipă nu s-a îndoit a trimite pe unicul Său Fiu”, transmite preot iconom-stavrofor Horia Țâru.