Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia a solicitat sprijin pentru comunitățile afectate, în timp ce pompierii, localnicii și voluntarii încearcă să limiteze extinderea focului și să protejeze casele și gospodăriile.
Pentru timișoreni, numele Grebenac are și o legătură aparte. În ianuarie 2018, Politehnica Timișoara a disputat, la Giroc, un meci amical împotriva echipei Vulturul Grebenac, reprezentanta comunității locale.
„Grebenac este una dintre vechile așezări românești din Banatul sârbesc. De-a lungul generațiilor, locuitorii au reușit să își păstreze limba, tradițiile și identitatea. Un simbol important al acestei istorii este Biserica Ortodoxă «Înălțarea Domnului», ridicată în anul 1722. Acum, legătura dintre cele două comunități depășește terenul de fotbal. Politehnica Timișoara și oamenii din jurul clubului au decis să răspundă apelului venit din Serbia și să organizeze o campanie de sprijin pentru localitățile afectate”, au transmis, vineri, reprezentanții Asociației Suporterilor Timișoreni Druckeria.
Începând de astăzi, ajutoarele pot fi aduse la cele trei locații: Shop Politehnica Timișoara – Știința, Baza 2 și Casa Politehnicii 1. Donațiile vor fi centralizate, urmând să fie organizat transportul acestora către comunitățile afectate.
În această perioadă, cele mai necesare sunt:
- apă;
- alimente neperisabile;
- lopeți și alte unelte care pot fi folosite în intervenție;
- echipamente și alte resurse utile pentru comunitățile afectate.
Persoanele și firmele care pot contribui cu cantități mai mari de apă, alimente, echipamente sau alte materiale sunt încurajate să ia legătura direct cu organizatorii campaniei.
„Banatul nu se termină la graniță.” Mesajul este mai mult decât un slogan. În urmă cu opt ani, oameni din Timișoara și Grebenac s-au întâlnit pe un teren de fotbal. Astăzi, comunitățile se pot regăsi din nou, de această dată într-un moment dificil, când solidaritatea poate face diferența.
Trimite articolul
XAm srcris si la guvern si pomieri ..peste tot
Mama mea si surorile ei sunt nascute la Grebenat si Bunicu a infintat Casa Vanatorilot la Grebenat
NU STIU DE CE ROMANIA NU SE IMPLICA
ACOLO SUNT INCENDII DE doua saptamani
IN Grecia , Franta , Spania ne putem duce, dar ec facem cu ai nostri aici in Banat
-
Romania nu poate ajuta direct la stingerea incendiilor pentru statul sarb nu a adresat o cerere oficiala in acest sens.
Bravo baieti cu suflet mare!
Faceți ca de obicei cinste Banatului!
Forza Viola!
Dupa 1990 cand Germania s-a unit , rand pe rand alte tari s-au divizat Yugoslavia, Cehoslovacia, in Romania, Spania, Marea Britanie esuat.Razboiul din Ucraina este opera Germania ca si cele cateva milioane de emigranti adusi de Merkel.
-
noroc ca romania este o tara saraca si plina de oameni jegosi si hoti si de asta nu vor sa vina la noi emigranti.
asta este cel mai important, ca nu avem emigranti.
ca suntem saraci si prosti si un vrem sa facem nimic bine nu conteaza. -
iar legatura cu autorul pentru romanii din serbia este…..?
(doamne ce elemente exista in tara asta, te crucesti uneori)