Această formulare neobişnuită a fost aprobată după mai bine de trei ore de discuţii. Potrivit unor surse diplomatice, unele state consideră că încă nu sunt întrunite condiţiile pentru o „încetare imediată a focului”. Pe de altă parte, ţările care ar putea contribui la o viitoare forţă internaţională în Liban se vor reuni, joi la sediul ONU din New York. Franţa a anunţat deja că nu va participa deoarece, spre deosebire de Statele Unite, consideră că forţa internaţională nu poate fi desfăşurată decât după încetarea focului.
Pe de altă parte, UE nu intenţionează, în acest stadiu, să pună Hezbollah pe lista sa de organizaţii teroriste, potrivit şefului diplomaţiei finlandeze, Erkki Tuomioja, fără ca totuşi să excludă definitiv această măsură.
Sursa: Antena3
Citiți principiile noastre de moderare aici!