Consecinţele atacului devastator din Irak

The Times crede că triplul atac este opera organizaţiei teroriste Al Qaida, principala interesată să alimenteze violenţele sectare din Irak. Tot Al Qaida este acuzată şi de atacul asupra templului şiit din Samara, petrecut în Februarie, cel care a provocat apariţia acestei “spirale a răzbunării”. The Times mai spune că Sadr City este ţinta favorită a extremiştilor suniţi, care consideră facţiunea şiită a islamului drept una ilegitimă. Concluzia ziarului este că războiul din Irak a intrat într-o nouă fază.

The Daily Telegraph constată că, oricum, conflictul a depăşit de mult faza în care şiiţii şi suniţii trăiau laolaltă. Acum, ei sunt împărţiţi clar pe zone controlate de miliţii rivale. Atacurile vor crea probleme serioase premierului Nouri al Maliki, în încercarea sa de a-i îndepărta pe miniştrii afiliaţi miliţiilor şiite, constată Financial Times. Acelaşi ziar remarcă faptul că incidentele s-au produs chiar când americanii sărbătoreau Ziua Recunoştinţei şi cu scurt timp înaintea unei întâlniri între premierul irakian şi preşedintele american George Bush. Tot ieri a fost atacat timp de mai multe ore şi ministerul sănătăţii din Bagdad, iar Financial Times crede că ultimele evenimente arată că ministerele irakiene, repartizate sectar, devin din ce în ce mai mult fie ţinta militanţilor, fie locul de unde sunt instrumentate adevărate ofensive de stradă.

Doar irakienii pot depăşi această catastrofă naţională. Acesta titlul editorialului din The Guardian, în care se evaluează ce şanse sunt ca ţări precum Siria şi Iranul să aibă un rol major în stabilizarea Irakului. Editorialistul este pesimist în privinţa ideii că rezolvarea poate fi găsită în exterior, mai ales acum când, după cum se afirmă în The Guardian, războiul sectar şi prăbuşirea legii şi ordinii în Irak au făcut ca armata Statelor Unite să fie “prinsă” în capcana Irakului. Deja, diferenţa între situaţia din Vietnam şi cea din Irak este considerată de jurnalistul de la The Guardian “o simplă nuanţă”.

În The Independent însă, tonul editorialului este unul optimist. Pentru Orientul Mijlociu se întrevede sfârşitul jocului. Siria şi Iranul sunt atrase la consultări, se creează percepţia că impunerea democraţiei prin forţă a eşuat, israelienii nu pot distruge mişcarea Hezbollah, americanii nu reuşesc să oprească programul nuclear al Iranului. Toate acestea lovesc mitul omnipotenţei americane, spune The Independent.

Pentru prima dată însă, de la Imperiul Otoman încoace, în Orientul Mijlociu se conturează un echilibru de putere. Editorialistul enumeră şi elementele unei soluţii negociate a conflictului, dar admite că obiectivele sunt greu de realizat. Ar fi vorba de un stat federal irakian, în care să fie împărţite rezervele de petrol, de un stat palestinian independent, o retragere a forţelor americane din regiune şi stabilirea unei zone libere de arme nucleare.