Miruna-Maria Conțiu, în vârstă de 22 de ani, studentă la Universitatea de Vest din Timișoara, a realizat proiectul împreună cu regizorul timișorean Lucas Neagu, nominalizat la Premiile Gopo. Spectacolul pornește de la cazuri reale de femicid din România, cu un accent special asupra uciderii unei studente la Facultatea de Medicină din Timișoara, în 2024, o crimă care a marcat profund comunitatea locală.
Producția îmbină teatrul documentar cu mișcarea scenică, videoproiecțiile și muzica originală compusă de George Denis Ardelean. Din spectacol fac parte și mărturii video ale unor tinere din Timișoara.
Pentru construirea spectacolului, echipa a analizat mărturii, interviuri, materiale jurnalistice, studii și statistici. Cercetarea a inclus discuții cu tinere din comunitatea locală și consultări cu specialiști și organizații care lucrează cu victimele violenței de gen, printre care Centrul Filia.
Intenția realizatorilor nu este de a șoca publicul prin prezentarea unor cazuri dramatice, ci de a încuraja înțelegerea fenomenului, educația și prevenția.
„Nu am vrut un spectacol care să șocheze. Am vrut unul care să te facă să recunoști semnele: gelozia numită grijă, controlul numit iubire, tăcerea celor din jur. Femicidul nu începe cu o crimă, începe mult mai devreme, și tocmai acolo putem interveni”, spune Miruna-Maria Conțiu.
Regizorul Lucas Neagu atrage atenția că prevenirea violenței împotriva femeilor este o responsabilitate care îi privește și pe bărbați.
„Violența împotriva femeilor nu e o problemă a femeilor. E o problemă despre noi, bărbații, despre ce învățăm să numim normal și despre ce tolerăm la prietenii noștri. Dacă vrem să o oprim, trebuie să începem să vorbim despre asta între noi”, afirmă acesta.
Spectacol în română și germană, cu supratitrare integrală
„DERIVAT FEMININ” alternează limba română și limba germană și va fi supratitrat integral în ambele limbi. Alegerea are legătură cu parcursul artistic al Mirunei-Maria Conțiu, studentă în anul IV la secția de actorie în limba germană a Facultății de Muzică și Teatru din cadrul UVT, dar și cu dorința echipei de a susține teatrul independent de expresie germană din România.
Premiera va avea loc joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. O a doua reprezentație este programată vineri, 24 octombrie, de la aceeași oră. Accesul publicului este gratuit.
Proiectul continuă sâmbătă, 25 octombrie, cu un atelier gratuit dedicat prevenirii violenței de gen. Evenimentul va avea loc de la ora 14, la Summit Coffee, și va fi susținut de Miruna-Maria Conțiu și psihoterapeuta Daniela Zgârgea.
Participanții vor putea discuta despre tipurile și cauzele violenței de gen, despre recunoașterea și gestionarea situațiilor de abuz, modalitățile de raportare și locurile în care victimele pot cere ajutor. Atelierul este conceput ca un spațiu de dialog deschis comunității timișorene.
Proiectul este realizat în cadrul programului Energie! Burse de creație 2026.
De la scena teatrului independent la o temă de interes public
Născută în 2004, la Sibiu, Miruna-Maria Conțiu a început să joace la vârsta de 16 ani, în trupa ArtAttack. Ulterior, a colaborat cu Teatrul Gong, Teatrul German de Stat din Timișoara, Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu și Teatrul Spinnbau din Chemnitz, Germania.
Alături de Lucas Neagu, a lucrat la lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, documentarul de making-of „Un pic mai mult și un pic diferit” și spectacolul „Carne de Tigru”, dedicat temei femicidului, montat în februarie la Teatrul Point din București. Noul proiect continuă cercetarea artistică începută cu această producție.
Persoanele care se confruntă cu violență domestică sau cunosc pe cineva aflat într-o astfel de situație pot apela gratuit, non-stop, linia telefonică națională pentru victimele violenței domestice, la numărul 0800 500 333. În caz de pericol imediat, trebuie apelat numărul unic de urgențe 112.
Pe aceeași temă:
Studenta găsită moartă într-un apartament din Timișoara a fost ucisă de iubit – Tion
25 de ani de închisoare pentru criminalul studentei la Medicină ucisă la Timișoara – Tion
Citiți principiile noastre de moderare aici!