Deși cererea de ingineri pe piața muncii crește mereu, sunt din ce în ce mai puțini tineri care optează pentru studii universitare în domeniile inginerești. Un raport al Ministerului Educației arată că, față de anul 2014, la nivel național, s-au înscris mai puțini tineri la facultățile tehnice. Diferența este de peste 11 mii de studenți. Toate acestea se întâmplă în contextul în care piața muncii cere acest domeniu din ce în ce mai mult.
ADVERTORIAL. Furnizorul de conectori și senzori TE Connectivity a inaugurat miercuri, 14 noiembrie, o nouă fabrică la Timișoara, pe platforma industrială WDP din zona Giarmata, lângă Dunca. TE Connectivity Sensors Solutions România își va desfășura operațiunile în noua clădire pusă la dispoziție de către dezvoltatorul belgian WDP din Timișoara în baza unui contract de închiriere pe 10 ani.
Timişoara continuă să atragă interesul principalilor producători din lume din domeniul producţiei pieselor auto. Astfel, suedezii de la Autoliv au decis să se extindă în oraşul de pe Bega, urmând să dezvolte activitatăţi de cercetare şi engineering, adică specialişti care vor presta o muncă cu valoare adăugată ridicată.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 august 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții și proiecții.

Lugoj

După Timișoara, și Lugojul ia măsuri de reducere a energiei electrice
Începând din această noapte, iluminatul public din municipiul Lugoj va funcționa cu intensitate redusă ca măsură a reducerii energiei electrice.

Ştiri din Timiș

Canicula extinde restricțiile de circulație pentru camioanele de peste 7,5 tone, inclusiv în Timiș
Miercuri, 5 august, între orele 12:00 și 20:00, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va fi restricționată pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.

Ştiri sportive

Primul meci a lui Poli din Liga 2 se dispută astăzi pe Stadionul Electrica
Primul meci a lui Poli din Liga a doua se dispută astăzi pe Stadionul Electrica din Timișoara. Echipa joacă contra Chindia. UPDATE. Victorie pentru Poli 1

Capitală Culturală

Expoziția unde înveți pictura ca pe apă, cu pigmenți indieni
Muzeul Apei Timișoara găzduiește în această perioadă expoziția unuia dintre cei mai apreciați pictori timișoreni, Costin Brăteanu. Intitulată „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență” și curatoriată de scriitorul Robert Șerban, expoziția invită publicul la „o contemplare a formelor în devenire, într-un dialog vizual în care apa devine  reper și mediu de reflecție asupra lumii și a imaginii”.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara oprește iluminatul arhitectural pentru a economisi energie
Primăria Timișoara oprește temporar iluminatul arhitectural al clădirilor emblematice pentru a reduce consumul de energie, în contextul crizei energetice. În paralel, orașul economisește deja prin iluminatul public inteligent, cu LED-uri și sistem de telegestiune pe peste 70 de străzi și bulevarde. 8

Ştiri din Timiș

Un autobuz și un firobuz, deviate din cauza lucrărilor de pe Rebreanu
Circulația pe liniile E2 și 16 este deviată temporar, până vineri, din cauza lucrărilor din intersecția Liviu Rebreanu – Arieș. Autobuzele și firobuzele vor ocoli zona pe bulevardul Sudului și Calea Martirilor 1989.

Sănătate

Încep înscrierile pentru o nouă sesiune a programului de fertilizare in vitro. Cine poate primi sprijin de la stat
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici