Accident de circulație, vineri dimineață, la intersecția străzilor Enric Baader cu Aristide Demetriade. Două autoturisme au fost avariate serios, după ce un conducător auto nu a acordat prioritate.
A avut zile! Este vorba despre un bărbat de 63 de ani care a încercat să traverseze strada prin loc nepermis. Bărbatul a fost lovit în plin de un autocamion, care a trecut pur și simplu peste el. Deși a fost rănit grav, acesta a scăpat cu viață.
Un bătrân de 80 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit din plin de o autoutilitară, pe Calea Şagului din Timişoara. Accidentul s-a produs în timp ce bătrânul încerca să pornească un moped.
Curaj nebun pentru un tânăr de 22 de ani din Deta. El s-a urcat la volan, deși băuse atât de mult încât abia se mai putea ține pe picioare. A fost prins însă abia după ce a provocat un accident de circulație, în Deta.
Un elicopter militar IAR-330 PUMA care avea la bord zece persoane s-a prăbuşit, vineri dimineaţa, la limita dintre judeţele Sibiu şi Mureş. Din primele informaţii, elicopterul ar fi luat foc în aer şi a căzut într-o pădure. Opt persoane au murit, iar alte două au fost transportate cu elicoptere SMURD la spital în stare gravă, ele suferind multiple arsuri. Accidentul este cel mai grav din seria celor în care au fost implicate elicoptere militare.
România
Propunerea președintelui Nicușor Dan pentru funcția de premier este Luca Niculescu, despre care spune că are „cele mai mari șanse să întrunească o majoritate”.
Eveniment
Polițiștii au identificat cei doi bărbați care s-au bătut, duminică, în tribunele Sălii Olimpia din Timișoara, în timpul meciului de handbal dintre junioarele LPS Banatul și Millenium Giarmata. Unul dintre ei, în vârstă de 48 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore.
România
Dominic Fritz îi cere președintelui Nicușor Dan să ia în calcul organizarea de alegeri anticipate, în contextul crizei politice declanșate după respingerea în Parlament a Guvernului propus de Siegfried Mureșan. Liderul USR susține că actuala configurație parlamentară nu poate asigura stabilitatea necesară și acuză o posibilă colaborare între PSD și AUR.
Ştiri din Timiș
Un nou schimb de replici între Consiliul Județean Timiș și Instituția Prefectului Timiș pornește de la o hotărâre privind utilizarea stațiilor de autobuz de pe drumurile județene. Vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Iovescu, acuză Prefectura de „dublă măsură”, în timp ce prefectul Paul Finta susține că acțiunea în instanță are la bază exclusiv motive de legalitate.
Ştiri din Timiș
Lucrările la strada Gării încep luni, 12 octombrie. Timp de un an și jumătate, tronsonul va fi modernizat, iar noua linie de tramvai va lega Gara de Nord de Pasajul Solventul și Calea Bogdăneștilor.
Mapamond
Un posibil caz de ciumă pneumonică în regiunea Irkutsk din Siberia a determinat autoritățile ruse să introducă măsuri de precauție în mai multe spitale, după moartea unei angajate a unui institut de cercetare anti-ciumă. Diagnosticul nu a fost confirmat, iar autoritățile sanitare ruse susțin că femeia a murit de pneumonie cu etiologie necunoscută, relatează The Guardian. Situația este urmărită îndeaproape și de Uniunea Europeană și Statele Unite, potrivit Euronews.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește, în perioada 9–11 octombrie, cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/SlowingDown, un eveniment dedicat hranei și culturii sustenabile. Timp de trei zile, timișorenii sunt invitați la degustări, ateliere, expoziții, spectacole, întâlniri cu producători locali și discuții despre felul în care producem, alegem și consumăm hrana.
Sănătate
Peste 500 de medici sunt așteptați, în perioada 7-10 octombrie, la Timișoara, la cea de-a VIII-a ediție a PNEUMOPED – Conferința Națională cu Participare Internațională de Pneumologie Pediatrică, desfășurată sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Ediția din acest an începe cu două cursuri practice dedicate ecografiei pulmonare și bronhoscopiei, organizate la Clinica Pediatrie Bega – Compartimentul de Pneumologie Pediatrică al Spitalului Județean Timișoara.