Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Capitală Culturală
Sculptura Anului în Piața Unirii: Refugiu. Virgil Scripcariu a câștigat Premiul Jecza

Sculptura Anului în Piața Unirii: Refugiu. Virgil Scripcariu a câștigat Premiul Jecza

De M.D.
la 7 September 2026 13:31

Sculptura Anului în Piața Unirii: Refugiu. Virgil Scripcariu a câștigat Premiul Jecza

7 September 2026 13:31
În urma votului publicului, Virgil Scripcariu este câștigătorul celei de-a treia ediții a Premiului Peter Jecza pentru Sculptura Anului, cu lucrarea „Refugiu”, a anunțat Fundația Triade, devenită din acest an Fundația Jecza. În luna octombrie, sculptura va fi amplasată, pentru o jumătate de an, în Piața Unirii, apoi va fi mutată în parcul de sculptură din sudul Timișoarei.
Scris de M.D. - În urma votului publicului, Virgil Scripcariu este câștigătorul celei de-a treia ediții a Premiului Peter Jecza pentru Sculptura Anului, cu lucrarea „Refugiu”, a anunțat Fundația Triade, devenită din acest an Fundația Jecza. În luna octombrie, sculptura va fi amplasată, pentru o jumătate de an, în Piața Unirii, apoi va fi mutată în parcul de sculptură din sudul Timișoarei.

Trimite articolul

X

Pentru prima dată în istoria premiului, alegerea câștigătorului a aparținut publicului. După selecția realizată de un juriu de specialitate, timișorenii au fost invitați să decidă ce lucrare își doresc să devină parte din spațiul public al orașului. Alegerea lor transformă premiul într-un gest de participare culturală și într-o formă directă de dialog între artă și comunitate.

„Refugiu vorbește, prin titlul și prezența sa, despre una dintre nevoile esențiale ale omului contemporan: aceea de a găsi un loc în care să se poată opri, regăsi și simți în siguranță. Într-un oraș aflat într-o permanentă mișcare, sculptura poate deveni un asemenea moment de suspendare – un spațiu al privirii și al reflecției. Arta în spațiul public are puterea de a schimba nu doar un loc, ci și felul în care îl privim. Prin votul său, publicul a ales o lucrare care va intra în dialog cu orașul și cu oamenii săi. Este un gest important pentru cultura urbană a Timișoarei și pentru felul în care comunitatea se raportează la arta contemporană”, transmit organizatorii.

Un premiu decis de public

Campania de vot s-a desfășurat pe parcursul a patru săptămâni și s-a încheiat vineri, 4 septembrie. În total, au fost înregistrate 1.783 de participări, dintre care 1.700 de voturi exprimate pentru cele patru lucrări finaliste.

Rezultatul final a fost:

  • Virgil Scripcariu – „Refugiu”: 663 de voturi — 39%
  • Larisa Sitar – „Figuri șezând”: 646 de voturi — 38%
  • Bogdan Rața & Dan Vișovan – „Sculpturi tăiate”: 309 voturi — 18,18%
  • Șerban Ionescu – „Turnătorie”: 82 de voturi — 4,82%

Virgil Scripcariu câștigă astfel premiul în valoare de 8.000 de euro, iar „Refugiu” devine lucrarea care va reprezenta ediția 2026 a Premiului Peter Jecza pentru SCULPTURA ANULUI.

„Refugiu” ajunge în Piața Unirii

Lucrarea câștigătoare va fi amplasată la finalul lunii octombrie 2026, în Piața Unirii din Timișoara, unde va rămâne timp de șase luni. Ulterior, „Refugiu” va fi mutată pe platoul transformat în parc de sculptură de la Shopping City Timișoara, continuându-și astfel traseul în spațiul public și întâlnirea cu publicul.

Decernarea premiului și prezentarea lucrării câștigătoare vor avea loc în cadrul unui eveniment special organizat în luna octombrie 2026, la care vor participa susținătorii proiectului, organizatorii, membrii juriului și artiștii implicați în această ediție.

În paralel, publicul va putea descoperi și expoziția colectivă a artiștilor nominalizați.

55 de artiști înscriși și un juriu de specialitate

Ediția din acest an a înregistrat 55 de aplicații din partea artiștilor, număr care confirmă interesul constant al scenei artistice contemporane pentru sculptură și pentru intervenția în spațiul public.

Selecția a fost realizată de un juriu format din personalități consacrate ale artei vizuale, sculpturii, arhitecturii și managementului cultural: Celia Ghyka – arhitect; Andrei Petru Jecza – vicepreședinte al Fundației Jecza; Ana-Maria Mihăescu – președinta Asociației Castel Salbek; Aurelia Mocanu – critic de artă; Ciprian Mureșan – artist vizual; Alex Radu – manager cultural, fondator RAD Sculpture Park; Maria Rus-Bojan – critic de artă și curator.

Arta care intră în dialog cu orașul

Premiul Peter Jecza pentru SCULPTURA ANULUI pornește de la o idee simplă și esențială: sculptura nu trebuie să rămână izolată în spațiul convențional al galeriei sau al muzeului. Ea poate deveni parte din viața unui oraș, poate modifica percepția asupra unui loc și poate genera un dialog neașteptat între operă, spațiu și comunitate.

După experiența edițiilor anterioare, proiectul păstrează și în acest an expoziția artiștilor nominalizați, cu lucrări prezentate în spațiul public, în fața Shopping City Timișoara, Calea Șagului nr. 100.

În cadrul expoziției vor fi prezentate lucrările:

  • Alexandra Brânzac – „The Weight We Carry”
  • Maria-Mădălina Brîneț – „Monument domestic”
  • Ștefan Crețu – „Polar Mountain Shrimp”
  • Vladimir Florentin – „Blind Spot”
  • Mihai Iepure-Gorski – „Pasăre căzută”
  • Ana-Suzana Ionescu – „This will be my Time”
  • Zoltan Kovacs – „Darul ciobanului”
  • Ileana Oancea – „Orașul”
  • Mihai Țopescu – „Structuri emergente”

Acestora li se alătură lucrările finaliste ale ediției 2026 a Premiului Peter Jecza pentru Sculptura Anului: „Turnătorie” (Șerban Ionescu), „Sculpturi tăiate” (Dan Vișovan și Bogdan Rață), și „Figuri șezând” (Larisa Sitar); iar de anul viitor și „Refugiu”, creația lui Virgil Scripcariu.

Premiul poartă numele sculptorului Peter Jecza, membru fondator al Fundației Triade (devenită, de anul acesta, Fundația Jecza), ca omagiu adus contribuției sale semnificative la sculptura românească contemporană.

Trimite articolul

X
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Sunt gata lucrările pe Calea Martirilor. Lațcău va face controlul calității pe toate străzile reparate de SDM
    2
    Pentru tumorile de doar câțiva milimetri, precizia este esențială. Crosul OncoHelp strânge bani pentru două echipamente speciale
    3
    Accident aproape de Margina. Un tânăr de 18 ani a fost rănit
    4
    Liliana Laichici și formația Doru Țăranu, la Nedeea Românilor de Pretudindeni. A 52- ediție se desfășoară pe Valea Fărășești
    5
    Muzică, tradiție și talent. Festivalul Național „Efta Botoca” revine la Jebel
    6
    Nicușor Dan, mesaj de Ziua Limbii Române: „Pentru prima dată aniversăm împreună în trei țări, România, Republica Moldova și Ucraina”
    7
    Casa de Pensii lansează o nouă platformă online. Ce pot face pensionarii de acasă, fără drumuri la ghișeu
    8
    El Nino urmează să se intensifice și ar putea deveni cel mai puternic din istorie
    9
    „Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu, este propunerea României pentru Oscar 2027
    10
    Cine va conduce Primăria Timișoara după Fritz? Consiliul local a ales „interimarul” încă din 2024

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 12 octombrie 2026, în Timișoara?

    Eveniment

    Accident aproape de Margina. Un tânăr de 18 ani a fost rănit

    Eveniment

    Accident rutier pe DJ 681, între Gladna Montană și Fârdea: trei tineri au ajuns la spital

    Mapamond

    Papa Leon va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar

    Lugoj

    Nu mai puțin de nouă oferte pentru reabilitarea unei școli istorice din Timiș

    Ştiri sportive

    Cristiano Ronaldo, suspendat provizoriu după ce a părăsit cantonamentul naționalei

    Capitală Culturală

    Mașina timpului: trei zile în lumea medievală, la Timișoara

    Mapamond

    Atac cu rachetă asupra aeroportului din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți

    Turism

    Zece locuri istorice din Franța pe care nu trebuie să le ratezi

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 11 octombrie 2026, în Timișoara?
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323