Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Capitală Culturală
Rod Festival revine în Mehala. Piața de vechituri „Ocsko” devine spațiu pentru artă timp de două zile

Rod Festival revine în Mehala. Piața de vechituri „Ocsko” devine spațiu pentru artă timp de două zile

De Carys Gligor
la 7 September 2026 14:06 Reactualizat la: 7 September 2026 14:08
2 Comentarii

Rod Festival revine în Mehala. Piața de vechituri „Ocsko” devine spațiu pentru artă timp de două zile

foto: Rod Festival
7 September 2026 14:06 Reactualizat la: 7 September 2026 14:08
Piața de vechituri „Ocsko” din cartierul Mehala găzduiește, în 12 și 13 septembrie, cea de-a șaptea ediție a Rod Festival. Evenimentul, intitulat „Mândrie și Nailon”, aduce în același spațiu expoziții, instalații, ateliere, intervenții artistice, un spectacol de teatru și proiecte de documentare. Accesul publicului este gratuit.
Scris de Carys Gligor - Piața de vechituri „Ocsko” din cartierul Mehala găzduiește, în 12 și 13 septembrie, cea de-a șaptea ediție a Rod Festival. Evenimentul, intitulat „Mândrie și Nailon”, aduce în același spațiu expoziții, instalații, ateliere, intervenții artistice, un spectacol de teatru și proiecte de documentare. Accesul publicului este gratuit.

Trimite articolul

X

Ca la fiecare ediție, festivalul își propune să ducă arta în afara spațiilor culturale obișnuite, folosind chiar tarabele, mesele și spațiile dintre acestea pentru activitățile programate. Obiectele vechi, fotografiile, hainele, ziarele și poveștile descoperite în piață devin puncte de pornire pentru mai multe proiecte artistice.

Artiștii lucrează direct în piața de vechituri

În cele două zile, piața „Ocsko” va găzdui expoziții, ateliere și intervenții realizate de artiști din domenii diferite.

Ciprian Homorodean va amenaja standuri culturale temporare în interiorul pieței, în timp ce fotografii Eva Herczegh, Oliver Merce și Krystyna Lytvinenko vor documenta spațiul și oamenii care îl frecventează.

Ion Barbu va realiza o intervenție artistică folosind și reinterpretând obiecte găsite în piață. Beatrice Arzoiu va lucra cu fotografii vechi, imagini, reviste, ziare și alte obiecte recuperate, pe care le va transforma într-un atelier de colaj.

Proiectul Plan Zero, realizat de Alin Rotariu și Mihai Drăgan, continuă direcția de bricolaj începută la ediția anterioară, prin repararea, transformarea și reutilizarea unor obiecte vechi.

La festival revine și Radio Ocico, proiect care recuperează obiecte și elemente de cultură materială din piață și le leagă de amintiri, design și atmosfera unor perioade trecute.

Rod Festival – ediția a VII-a

Un spectacol de teatru pornit din poveștile pieței

Unul dintre evenimentele principale ale ediției este spectacolul „Nu mă opri”, construit pe baza unor întâmplări și povești culese din piața „Ocsko”. Textul este semnat de scriitoarea și jurnalista Elena Vlădăreanu, iar spectacolul este realizat împreună cu actrița Ana Maria Ursu și regizoarea Alina Ilea.

Reprezentația va avea loc sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 18.00, chiar în piața de vechituri.

Desen, literatură, muzică și podcast în program

Programul mai cuprinde o expoziție semnată de artistul vizual Dan Perjovschi și un atelier de croitorie creativă susținut de Orlando Hegheduș/Onek. Atelierul folosește materiale găsite în piață și abordează teme precum consumul, necesitatea, comoditatea și precaritatea.

Asociația culturală Ariergarda va organiza un tur ghidat despre Mehala și piața de vechituri, pornind de la poveștile prezente în volumele scriitorilor Viorel Marineasa și Daniel Vighi.

Rod Festival include și o sesiune de caricatură realizată de Cătălin Nedelcu, precum și o expoziție a grupului desenatorilor documentari, care va înregistra grafic intervențiile desfășurate în timpul festivalului.

Scriitoarea Mădălina Aldescu va participa la o rezidență literară, în cadrul căreia va documenta piața prin scris.

Programul este completat de intervenții sonore și muzicale realizate de Alin Tudor și Alexandru Huțu. De asemenea, studioul mobil de podcast Dissidance se va deplasa prin piață și va realiza conținut împreună cu invitații săi, printre care Tudor Crețu, Viorel Marineasa, Goran Mrakic și Aco Stankovic.

În ambele zile, 12 și 13 septembrie, între orele 9.00 și 14.00, publicul poate vedea expozițiile de fotografie, colaj și desen documentar, instalațiile și performance-urile și poate participa la sesiunile de caricatură și atelierele organizate în piață.

Rod Festival – „Mândrie și Nailon” este organizat de Asociația Documentor și finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului „Cultura în prezent”. Toate evenimentele sunt gratuite.

Trimite articolul

X
Taguri:
piața ocsko ,
rod festival
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Nelu says:
    September 7, 2026 at 4:02 pm

    Alta gaselinta marca usr prin asa zisul centrul de proiecte de a delapida banul public

    Reply
  2. unul says:
    September 7, 2026 at 5:38 pm

    taxe peste taxe marite, dar macar se da circ la prostime…..unii s-au dus ca turmele de oi si acolo unde nici nu s-a mai tinut

    Reply
  3. Cele mai citite știri

    1
    Când Timișoara cucerea primul titlu național la polo, premiul era o cupă și opt pui
    2
    Ambrozia nu îi afectează doar pe adulți. Alergia poate apărea chiar și la copiii sub 1 an
    3
    Peste 3,5 milioane de lei pentru modernizarea școlii și grădiniței din Urseni
    4
    Teatrul German din Timișoara propune publicului său un program dens și tentant, în luna noiembrie
    5
    Totul despre fractura de calcaneu: cauze, opțiuni de tratament și pașii spre vindecare
    6
    Direcția de Asistență Socială Timișoara rămâne fără director general. De ce demisionează Esztero Emese
    7
    FOTO. Peste 500 de morminte vechi de mii de ani, scoase la lumină pe traseul căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj
    8
    Filmul săptămânii: „The End of Oak Street”, în care o familie obișnuită din anii ’80 ajunge față în față cu dinozaurii
    9
    Șoferi băuți și fără permis, depistați în Timiș, după o razie de noapte
    10
    TRANSTIMIȘ se extinde în județul Timiș. 26 de localități intră în asociația de transport

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 14 octombrie 2026, în Timișoara?

    Mapamond

    Papa Leon al XIV-lea, diagnosticat cu cancer pulmonar

    Cinema

    Trei ani de Cinema Timiș. Un maraton „True Detective”, un concert ABBA și un documentar despre Delta Dunării

    România

    Luca Niculescu anunță că joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor

    România

    Bolojan a discutat cu premierul Bulgariei despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

    Mapamond

    Casa Albă îi cere demisia ambasadoarei SUA în Grecia, în urma unor acuzații. Kimberly Guilfoyle, menționată anterior și în controversele legate de căderea Guvernului Bolojan

    Ştiri din Timiș

    De la Păturata pe crumpi la gomboți cu prune. O zi de gastronomie și tradiții bănățene, la Ciacova, în acest weekend

    Capitală Culturală

    Teatrul German din Timișoara propune publicului său un program dens și tentant, în luna noiembrie

    Capitală Culturală

    Amor, averi și alte ambasade! Văduva veselă, la Opera din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    VIDEO. Condiții mizere la Liceul Silvic din Timișoara: insecte în clase, pereți plini de pete și toalete murdare
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323