Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Capitală Culturală
Inginerii antice uimitoare: conferință despre morminte monumentale și tumuli în Tracia de Nord-Est la UVT

Inginerii antice uimitoare: conferință despre morminte monumentale și tumuli în Tracia de Nord-Est la UVT

De Amalia Kui
la 15 January 2025 08:32 Reactualizat la: 15 January 2025 10:12

Inginerii antice uimitoare: conferință despre morminte monumentale și tumuli în Tracia de Nord-Est la UVT

15 January 2025 08:32 Reactualizat la: 15 January 2025 10:12
Conferințele Arheotim continuă la Universitatea de Vest din Timișoara. Promite să fie o incursiune captivantă în lumea fascinantă a ingineriei și artei funerare antice, dezvăluind secretele unor monumente care au modelat peisajul cultural al regiunii Traciei de Nord-Est. Evenimentul este deschis publicului larg, fiind o oportunitate unică de a învăța despre realizările remarcabile ale trecutului.
Scris de Amalia Kui - Conferințele Arheotim continuă la Universitatea de Vest din Timișoara. Promite să fie o incursiune captivantă în lumea fascinantă a ingineriei și artei funerare antice, dezvăluind secretele unor monumente care au modelat peisajul cultural al regiunii Traciei de Nord-Est. Evenimentul este deschis publicului larg, fiind o oportunitate unică de a învăța despre realizările remarcabile ale trecutului.

Trimite articolul

X

Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara (UVT) continuă seria de conferințe dedicate popularizării științei, oferind pasionaților de istorie și arheologie ocazia să descopere fascinanta lume a ingineriei antice.

Următorul eveniment din această serie o aduce în prim-plan pe Maria-Magdalena Ștefan, arheolog la Muzeul Național de Istorie a României, cu o prelegere intitulată „Inginerii antice uimitoare – morminte monumentale și tumuli uriași în Tracia de Nord-Est”, joi, 16 ianuarie 2025, de la ora 18, în Amfiteatrul A1, de la parterul sediului central al universității.

Descoperiri spectaculoase din epoca elenistică

Prelegerea va explora unele dintre cele mai impresionante morminte tumulare săpate pe teritoriile României și Bulgariei. În centrul atenției se află descoperirile recente din apropierea stațiunii Neptun, unde cercetările arheologice din toamna anului trecut au scos la lumină un cavou monumental construit acum 2.250 de ani, situat sub un tumul ce domină peisajul litoral.

„În toamna anului trecut s-au desfășurat ample cercetări arheologice în apropierea stațiunii litorale Neptun, în cel mai mare tumul antic păstrat în prezent în Tracia de la nord-est de Balcani. La 12 m adâncime sub vârful din care se vede marea, a fost descoperit cavoul din blocuri de calcar construit în urmă cu 2250 de ani. Asemenea construcții elaborate acoperite cu bolți semicilindrice – inovația arhitecturală absolută a epocii elenistice timpurii – erau extrem de scumpe și dificil de realizat”, spun organizatorii.

Astfel de construcții necesitau cunoștințe avansate de geometrie și rezistența materialelor, fiind accesibile doar aristocraților traci și geți sau familiilor grecești extrem de bogate din cetățile de pe coasta de vest a Mării Negre.

„Astfel de construcții nu erau doar morminte, ci monumente ale nemuririi, proiectate să reziste milenii și să păstreze memoria celor îngropați sub greutatea impunătoare a tumulilor”, se mai arată în descrierea evenimentului.

Călătorie în lumea funerară a antichității

La această conferință vor fi prezentate și alte exemple remarcabile de morminte tumulare, precum cele de la Mangalia (antica Callatis) și Sborianovo, care impresionează prin elemente pictate și sculptate. Aceste structuri nu doar că reflectă influențele culturale elenistice, ci și adoptarea de modele funerare comune de către geții și grecii din epoca lui Lisimah și Dromihete.

Prezentarea va include, de asemenea, o analiză a contextului politic și religios care a favorizat apariția acestor monumente funerare impresionante, subliniind modul în care lumea nord-tracică a interacționat cu civilizațiile clasice.

Maria-Magdalena Ștefan este un arheolog specializat în a doua epocă a fierului, preocupată în special de modul în care lumea nord-tracică a interacționat cu civilizațiile antichității clasice. A participat la săpături pe numeroase șantiere din țară și străinătate, în ultimii ani coordonând cercetările în sectorul Muzeului Național de Istorie a României în necropola tumulară de la Callatis. Printre domeniile sale de interes se numără arheologia funerară, arheologia peisajului, practicile religioase antice și arta traco-getică.

Trimite articolul

X
Taguri:
arheotim ,
UVT
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Trei asocieri de firme au depus oferte pentru modernizarea DJ 684 din Timiș. Contract de peste 150 de milioane de lei
    2
    A fost manager la o bancă, dar a lăsat Sri Lanka pentru Timișoara. Povestea lui Emanuel Rajiv
    3
    Ina Mazilu, decorator: „Deși nu am confortul financiar al unui salariu din IT, mulțumirea sufletească este cea care contează mai mult”
    4
    Stradivarius, Brâncuși și Muzele! Violonistul Alexandru Tomescu revine la Timișoara, în a XIX-a ediție a turneului său internațional
    5
    FOTO. Continuă cercetările arheologice pe șantierul Centurii Timișoara Vest. Au fost descoperite vestigii din perioada romană
    6
    „Laboratorul Urban”, platforma prin care Primăria Timișoara vrea să dezvolte soluții care îmbunătățesc viața din oraș
    7
    Ziua Potecilor la Reșița: frații Ușeriu aduc spiritul Via Transilvanica în inima Banatului Montan
    8
    Bilanțul reorganizării CJ Timiș. După răspunsurile întârziate de la DGASPC Timiș și Biblioteca Județeană, sunt confirmate 245 de concedieri, nu peste 500
    9
    Președintele Nicușor Dan începe consultări cu partidele politice după ce PSD i-a retras sprijinul politic lui Ilie Bolojan
    10
    Continuă dezinsecția la Timișoara cu tratamente nocturne programate în luna mai

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    USR îl reconfirmă pe Fritz la șefia partidului, în ciuda deciziei ÎCCJ. „PSD încearcă să inducă în eroare opinia publică”

    Capitală Culturală

    Stradivarius, Brâncuși și Muzele! Violonistul Alexandru Tomescu revine la Timișoara, în a XIX-a ediție a turneului său internațional

    Ştiri din Timiș

    Lumina care schimbă felul în care respiri într-o cameră

    Ştiri din Timiș

    „Trebuie să plece!”. PSD îi cere conducerii USR să îi retragă sprijinul „condamnatului Dominic Fritz”

    România

    Se modernizează Serviciul de Urgență 112: apeluri video, mesaje în timp real și funcții AI

    Mapamond

    Rusia se declară deschisă dialogului cu UE, dar avertizează: „Nu acceptăm ultimatumuri”

    România

    Nicușor Dan, nouă deplasare externă. Destinația: Istanbul

    Eveniment

    Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale după un accident produs într-o intersecție din Timișoara

    Eveniment

    Mașină lovită de tramvai la Timișoara. Un șofer a ajuns la spital

    Utile

    Trafic restricționat sau chiar blocat pe mai multe străzi din Timișoara, începând de săptămâna viitoare
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici