Spitalul Judetean Timisoara primeste un angiograf

De Delia S. Barbu
Reactualizat la:
Spitalul Judetean Timisoara primeste un angiograf
Până în 15 decembrie, Spitalul Judeţean Timişoara va primi de la Ministerul Sănătăţii un angiograf, aparat care permite vizualizarea performantă a vaselor de sânge.

La Spitalul Judeţean Timişoara va fi trimis, până la mijlocul lunii decembrie, un angiograf. „Aparatul va fi montat la etajul unu al spitalului, acolo unde noi avem acum un spaţiu de explorări funcţionale pentru cardiologie. Aparatul care vine întregeşte actul medical din punct de vedere al cardiovascularului. El va putea fi utilizat de toate specialităţile care au nevoie”, a precizat dr. Gheorghe Nodiţi, manager al Spitalului Judeţean Timişoara.

Conform acestuia, una dintre schimbările absolut necesare în spital este şi schimbarea aparatului pentru RMN. „Va mai trebui să schimbăm RMN-ul. E un aparat destul de vechi şi, în contextul în care vom fi incluşi în categoria întâi de spital, Ministerul Sănătăţii, căruia îi suntem acum subordonaţi direct din punctul de vedere al dotărilor, va trebui să ne ajute să-l obţinem”, a adăugat dr. Gheorghe Nodiţi.

A fost pus in functiune noul tomograf de la Spitalul Judetean Timisoara

Spitalul Judetean Timisoara primeste elicopter



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !