Primele zile ale Internetului la Timișoara sunt povestite în „Amintirile unui calculatorist” 2. Vremea aceea când stăteai minute bune să ți se încarce o pagină, iar poza care îți era transmisă pe .linia telefonică rămânea „tăiată” pentru că tatăl tău a ridicat telefonul. Vremea primului „hotmail” sau prima vizită în club pentru a „te da” pe mIRC. Asl pls!

„La începuturile „conectivității”, prin Timișoara erau câteva BBS-uri. După cum am scris mai sus – Bulletin Board System. Acestea nu erau altceva decât niște computere lăsate „deschise”, unde te puteai conecta prin intermediul liniei telefonice, și de unde luai… poze mici (gif), pentru că viteza de download, deși modemul era de 56 de „kilo”, era de 2, 3, 9 „kilo” pe secundă, spre 12, când era… Cum se desfășura intrarea în „online”, în ceea ce era „strămoșul Internetului”? Aveai un calculator (386 la 66 MHz sau 486 la 133 Mhz – cunoscut ca și Pentium la 75) și un modem (de obicei era Creative Labs sau US Robotics) prin intermediul căruia te conectai la acest computer din oraș. Practic, modemul era conectat la telefon, iar acesta accesa un alt număr de telefon și se conecta cu computerul care „răspundea” la acel număr. Cei care au prins pionieratul calculatoarelor din anii `90 își amintesc și acum sunetul acela, când modemul se conecta, acele scrâșnete care se repetau și se repetau. Auzeai mult timp acele sunete, până când modemul era online și puteai să „deschizi poarta” BBS-ului – erau vreo trei prin Timișoara (dar cifra aceasta poate fi oricând contrazisă, deoarece nu era o listă cât de cât oficială cu ele), unele apăreau, altele dispăreau, în funcție de omul de la celălalt capăt al firului, care alegea dacă lasă sau nu calculatorul deschis. „Downloadai”, cu o viteză „de speriat” de mică, mici poze sau ce mai avea omul pe acolo și le punea la dispoziția ta, fișiere text sau fișiere de muzică pentru AdLib (o placă de sunet care reda „melodia”, fără „cuvinte” până la apariția a ceea ce se numea „sound blaster”). Pe atunci, Bolero era principala melodie care se auzea pe aceste dispozitive. Apropos, nu vedeai poza respectivă, pe care o descărcai, ci doar denumirea ei, care, nu de puține ori, era „poza1.gif” – vedeai, practic, o listă, pe ecranul calculatorului monocrom – litere albe sau verzi pe un fundal negru – și printr-o comandă o „downloadai” pe „aia”. Asta după ce reușeai să te conectezi, pentru că, de multe ori, stăteai și o oră sau mai multe până erai online… Dar de la ce oră?
Cei mai mulți intrau online noaptea, de la ora 22-23, pentru că atunci impulsul telefonic era mai ieftin. (…)

A apărut și Internetul, World Wide Web (WWW) cu paginile sale care se încărcau în câteva minute. Te conectai prin aceeași procedură la un provider de Internet, noaptea – modem, „scrâșnet de dinți sau de roți”, și erai online spre o lume care abia aștepta să fie explorată. O lume mică, la început, dacă dădeai un „search” pe AltaVista apăreau vreo 3-6 pagini și nu te gândeai că se va ajunge atât de repede ca Google să-ți găsească peste 100.000 de pagini în jumătate de secundă. În 1995, AltaVista era cel mai folosit motor de căutare și cam singur pe acest palier. Dar la timpul acela nici nu prea aveai ce pagini să găsești… că nu erau atât de multe. Erau pagini care se încărcau greu, ținând cont de viteza limitată a liniilor telefonice vechi, iar atunci când vedeai o fotografie pe ecran și că scria ceva acolo, pe pagină, erai de-a dreptul entuziasmat. Porneai Netscape și erai online. (…)
A apărut și celebrul „mIRC”, prin 1995. Internet Relay Chat (IRC) rula pe Windows și era poarta de comunicare virtuală a unor tineri în acea vreme. Totul se făcea în mod text, erau canale de discuții, cu „admini”, cei care făceau regulile pe canal. Pe fiecare canal erau mai mulți utilizatori, unele aveau și limită de „useri”, altele nu, care puteau interacționa și în ferestre separate, private. Existau tot felul de porecle (nickname), de la „Sadnessa” la „Cartofpai” (care, spre exemplu, era administrator pe canalul „#tigaie”). În Timișoara se intra pe mIRC mai mult de prin cluburi – nu mulți aveau computer acasă (la vremea aceea un PC 386 era vreo 800 de mărci)”, scrie în articolul din revista IT Com, pe care îl găsiți integral dând click pe pdf-ul de mai jos.

IT Com