
Sănătate
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a venit joi, 15 octombrie, la Timișoara, în plină pandemie de Covid-19, când numărul cazurilor crește de la o zi la alta. UPDATE. Secția de recuperare a Institutului Cardiovascular din Timișoara ar putea deveni suport Covid. „Încercăm să mărim capacitatea”, a declarat ministrul Tătaru.
23
Ştiri din Timiș
Explozie puternică, joi dimineață, în cartierul Mehala din Timișoara. UPDATE 3. Reacția Delgaz Grid
9
Ştiri din Timiș
Cu contractul semnat în luna august, constructorul care a câștigat licitația pentru reamenajarea Camerei 30 din Primăria Timișoara se poate apuca abia săptămâna viitoare de treabă. PMT a reușit să găsească și diriginți de șantier. Lucrările costă aproape 250.000 de euro și ar trebui să fie gata în opt luni.
5
Turism
În primele zile ale iernii, pe când orașele din Europa Centrală doar ce au început să își aprindă luminile Crăciunului, pe străzi a ieșit și Krampus, creatura cu coarne, blană și clopoței, întruchipare a spaimei și a dezordinii. Ritualul, vechi de secole, continua să supraviețuiască spectaculos în Alpi, transformând sate întregi în scene de mitologie vie.
1
Ştiri din Timiș
Simți și tu fiorul din aer? Se apropie Crăciunul, iar la Iulius Town atmosfera de sărbătoare a pus deja stăpânire peste tot, cu decoruri magice și zone care te invită să intri în poveste. În acest weekend, cei mici se pot bucura de ateliere creative de ornamente și de spectacole pe patinoar cu personaje deosebite.
Ştiri din Timiș
Bătuta cu dubele, jocul caprei, colinde de fecior, de fată și de gazdă sunt câteva dintre datinile care vor aduce culoare și bucurie pe străzile Timișoarei la Alaiul Colindătorilor, cel mai așteptat eveniment al iernii.
2
Ştiri din Timiș
Anunț important pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă, la Sânnicolau Mare, dar și în împrejurimi. Aptiv angajează operatori de producție și oferă salarii atractive, dar și bonusuri consistente.
România
Editura Nemira avertizează că noua programă de limba română pentru clasa a IX-a, fără autoare și literatură contemporană, poate reduce interesul pentru lectură și gândirea critică, și lansează o petiție pentru schimbarea ei.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Timișorenii își pot face acum cumpărăturile într-un nou Carrefour Market, Timișoara Lipovei, primul din județ cu case 100% Self Service. Aici, sesiunea de cumpărături se încheie autonom, clientul scanând produsele individual, la casă, sau folosind funcția Scan & Pay din aplicația Carrefour, iar plata se realizează atât cash, cât și cu cardul. Situat pe strada Perlei nr. 16A, magazinul devine cel de-al 15-lea supermarket Carrefour din Timiș și cel de-al 190-lea din rețeaua națională de supermarket-uri Carrefour.
Ştiri din Timiș
Evenimentul caritabil „Santa Paws - Christmas is a Feeling” va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, începând cu ora 10:30, la Tucano Coffee de la Iulius Town. Evenimentul face parte din seria lunară „La cafea cu blănosul” și este organizat pentru susținerea câinilor fără stăpân aflați în grija Asociației Furrytales – Povești cu blănoși.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Fiat Ducato - este liderul indiscutabil al pieței europene și principala alegere a carosierilor, grație fiabilității și versatilității sale: 1 din 5 vehicule vândute în clasa sa este un Ducato; poate fi configurat în peste 10.000 de versiuni și vine în ajutorul tău cu: 8 opțiuni de volum, de la 8 la 17 m³.
Ştiri din Timiș
Asa cum ne-a declarat domnul Pavel Ernest Dupta – consulul onorific al Republicii Macedonia de Nord la Timisoara, zilele trecute a fost semnat un acord de colaborare dintre CCIAT si Uniunea Camerelor de Comert din Republica Macedonia de Nord avand ca scop stabilirea cadrului instituțional de cooperare destinat promovării comerțului și investițiilor, stimulării parteneriatelor de afaceri, dezvoltării de activități de informare legate de investiții, precum și schimb de bune practici și experiență în domeniul comerțului și investițiilor.
Utile
Structurile Primăriei Municipiului Timișoara vor funcționa după un program special în perioada sărbătorilor de iarnă.
Ştiri din Timiș
În perioada 23 octombrie – 23 noiembrie se desfăşoară campania organizată de RETIM Ecologic Service SA și ADID Timiș pentru colectarea deșeurilor periculoase în zona 1 a judeţului Timiş în localitățile Bucovăț, Parța, Variaș, Sânandrei, Săcălaz, Șandra, Iecea Mare, Mașloc, Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foieni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez, Biled, Giulvăz, Peciu Nou.
Ştiri din Timiș
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, în parteneriat cu Garda Forestieră Timișoara și cu sprijinul Direcției Silvice Timiș – Ocolul Silvic Coșava, a organizat în 12 decembrie o amplă acțiune de plantare de puieți pe raza O.S. Coșava, în zona Cuculeu.
1
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Dreams”, o dramă intensă despre sacrificii și pericolele pe care le presupune o iubire interzisă între două persoane care provin din lumi complet diferite, cu Jessica Chastain și Isaac Hernández ca protagoniști.
Eveniment
FOTO. Protest la Timișoara în fața Palatului Dicasterial. Sute de persoane cer schimbări în Justiție
Astăzi, 14 decembrie, de la ora 18, sute de persoane s-au adunat în Piața Vlad Țepeș, în fața Palatului Dicasterial din Timișoara, pentru a protesta împotriva corupției și pentru a cere reforme în sistemul judiciar. Evenimentul este organizat de Inițiativa Timișoara.
Eveniment
Un accident rutier produs pe DN 6, pe sensul de mers Remetea Mare – Timișoara, s-a soldat cu rănirea unei tinere de 25 de ani. Autoturismul a părăsit partea carosabilă, iar în urma impactului o pasageră din mașină a avut nevoie de îngrijiri medicale.
1
Ştiri din Timiș
Asociația CASA RAFA desfășoară o campanie de strângere de alimente neperisabile și produse de igienă, destinată copiilor și familiilor vulnerabile din comunitate.
Eveniment
Un accident rutier produs în Ghiroda s-a soldat cu rănirea unei fetițe de 4 ani, pasageră într-o mașină care circula regulamentar. Evenimentul a avut loc la intersecția dintre calea de acces a unui magazin și DJ 606 D – strada Aeroport. În urma impactului, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
1
Sănătate
Recuperarea medicală după o intervenție chirurgicală începe, în multe situații, chiar din perioada de spitalizare și joacă un rol important în procesul de vindecare. Medicii Spitalului CFR Timișoara subliniază că această etapă poate face diferența între o recuperare completă și una incompletă, marcată de dureri persistente și limitări funcționale pe termen lung.
Eveniment
Un incendiu izbucnit duminică, 14 decembrie, la un operator economic situat pe DN68A, la ieșirea din municipiul Lugoj spre Făget, a mobilizat mai multe echipaje de pompieri. Focul a afectat acoperișul clădirii și mansarda, însă nu au fost înregistrate victime.
Eveniment
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, ancheta care vizează modul în care zeci de seniori au fost mutați dintr-un cămin din Lenauheim într-o locuință privată din Cenad, fără respectarea cadrului legal, se extinde, fiind investigate mai multe infracțiuni grave.
2
Ştiri din Timiș
Duminică, 14 decembrie, la Biserica Reformată din Piața Sfânta Maria din Timișoara a avut loc un eveniment dedicat cinstirii memoriei celor care au contribuit la declanșarea revoluției române, care a adus la căderea regimului comunist. După slujbă, au fost depuse coroane lângă plăcile comemorative din fața bisericii.
2
Eveniment
Mai multe tramvaie, inclusiv Tramvaiul Turistic, s-au blocat duminică dimineața în Piața Maria din Timișoara. UPDATE. Circulația tramvaielor s-a reluat
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.
1
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru lucrările de reabilitare a Podului Iuliu Maniu (cunoscut și ca Podul Muncii), una dintre arterele esențiale care leagă Gara de Nord de Calea Șagului.
2
Sănătate
Training online gratuit de prim ajutor și informare medicală, oferit de UMF „Victor Babeș" Timișoara
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara anunță desfășurarea unei sesiuni online gratuite, dedicată publicului larg, în cadrul proiectului „Medical Infrastructure for the Development of Excellence Surgical Services in the Cross-border Area” – MEDICARE (RORS467), parte a programului Interreg – IPA CBC România–Serbia.

Top Articole
Ultimele comentarii
JOCURI FLASH
România
Judecătoarea Raluca Moroșanu a mulțumit pe Facebook celor care o susțin pe ea și pe colegul Laurențiu Beșu, după ieșirea publică în care a confirmat acuzațiile acestuia privind atmosfera „toxică” și presiunile din Curtea de Apel București. Ea a afirmat că magistrații sunt „terorizați” prin acțiuni disciplinare și respinge orice legături cu serviciile secrete.
16
Utile
Comisia de circulație a Primăriei Municipiului Timișoara anunță noi restricții rutiere, valabile începând de luni, 15 decembrie, ca urmare a lucrărilor de mentenanță la infrastructura rutieră și rețeaua de gaz, dar și pentru desfășurarea unor evenimente publice.
Sănătate
Saloanele de spitalizare de zi din Secția de Oncologie Medicală a Spitalului Municipal Timișoara au fost recent reamenajate, printr-o intervenție punctuală care a vizat îmbunătățirea condițiilor în care pacienții își desfășoară tratamentele. Lucrările au constat în montarea unor tavane extensibile și modernizarea sistemului de iluminat, într-un spațiu folosit zilnic de pacienții care fac chimioterapie.
1
România
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Inspecția Judiciară după acuzațiile din documentarul Recorder privind schimbarea completelor de judecată la Curtea de Apel București. Mai mulți magistrați, între care Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, confirmă public aceste practici și vorbesc despre presiuni și o atmosferă tensionată în instanță, relatează Agerpres.
4
Capitală Culturală
Pentru a fi cu adevărat înțelese, unele povești nu trebuie doar citite, ci și trăite. „Micul Prinț – spectacol pentru oameni mari” este una dintre acele întâlniri rare în care literatura, teatrul și imaginația își dau mâna și te invită să lași, măcar pentru o oră, lumea grăbită la ușă.
18
Ştiri din Timiș
Asociația LOGS – Grup de Inițiative Sociale din Timișoara face un apel către comunitate pentru a sprijini, în prag de sărbători, două dintre grupurile vulnerabile pe care le are în grijă, și anume copiii refugiați și o familie proaspăt ajunsă în oraș.
Lugoj
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul de Regenerare Urbană Andrei Mocioni – I.C. Drăgan, unul dintre cele mai complexe programe de modernizare derulate în oraș în ultimii ani.
Ştiri din Timiș
Drumul DJ 593B Parța–Petroman, modernizat pe 8,8 km, a fost recepționat și deschis traficului. Investiția este de circa 16 milioane lei, iar lucrările la noul pod din zonă continuă, cu finalizare estimată în martie 2026.
1
Capitală Culturală
Timișorenii și vizitatorii orașului sunt invitați duminică, 14 decembrie, între orele 17 și 19, la un tur pietonal dedicat sărbătorii evreiești Hanuka.
9
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara are un nou antrenor la grupa U18. Fostul fundaș al alb-violeților și al echipei naționale a României, Srgian Luchin, preia din această săptămână conducerea tehnică a formației care evoluează în Liga de Tineret.
1
Ştiri din Timiș
CONCURS! Greu de găsit o comedie mai romantică, mai duioasă, dulce, haioasă pentru serile de dinaintea sărbătorilor de iarnă. Dacă adaugi rețetei două mari vedete ale scenei teatrale românești - foarte admirații actori Marius Manole și Medeea Marinescu - și semnătura regizorală a maestrului Radu Beligan, tentația devine irezistibilă. Redacția Tion vă face părtași acestei bucurii printr-un nou concurs, la care oferim o invitație dublă!
54
Utile
Vineri, 12 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la proiecții, spectacole și petreceri.
Sănătate
Ministerul Sănătății anunță că un caz de lepră (boala Hansen) a fost confirmat joi, 11 decembrie, iar alte trei persoane sunt evaluate clinic și microbiologic. Este vorba despre patru femei originare din Asia care lucrau ca maseuze la un salon din Cluj-Napoca. Activitatea spa-ului a fost suspendată până la finalizarea anchetei epidemiologice.
1
Capitală Culturală
Teatrul Național din Timișoara încheie anul 2025 cu premiera spectacolului „Scriitoarea”, după Ella Hickson, în traducerea lui Radu Iacoban. Evenimentul va avea loc duminică, 28 decembrie, de la ora 19:00, la Atelierele „Fabrica de decoruri”.
Cinema
#CineMami revine la Cinema Victoria cu comedia „Doamne, ce noroc”, regizată de Aziz Ansari. Mămicile, alături de bebelușii lor, sunt invitate la vizionarea filmului în condiții adaptate pentru cei mici.
2
Eveniment
Polițiștii timișeni au descoperit și confiscat 1,5 tone de articole pirotehnice, în urma unui control derulat într-un depozit al unei firme de curierat din Ghiroda. Inițial, intervenția a vizat verificarea unor colete suspecte, însă acțiunea s-a transformat rapid într-o captură de proporții.
Ştiri din Timiș
Dezvăluirile din cel mai recent documentar Recorder au declanșat în țară un val de reacții. În acest context, viceprimarul Ruben Lațcău vorbește despre plângeri penale ale primăriei rămase nerezolvate și avertizează că o justiție capturată înseamnă o dreptate care nu mai ajunge la cetățeni, lansând totodată un apel la vigilență și implicare civică.
28
Ştiri din Timiș
Proiectele europene din Regiunea Vest sunt, de acum, la un click distanță. La finalul unui an în care țintele de absorbție au fost depășite, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a lansat o platformă digitală care permite monitorizarea în timp real a investițiilor finanțate prin Programul Regional Vest.
Ştiri din Timiș
Andreea Dobre, tânăra de 22 și absolventă a Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, s-a calificat în semifinala „Vocea României”. Parcursul ei din competiție a atras atenția atât a antrenorilor, cât și a publicului, datorită timbrului său puternic, a prezenței scenice și a maturității artistice formate în anii de studiu din Banat.
Eveniment
O femeie de 56 de ani a fost rănită după ce un șofer de 57 de ani nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unei întoarceri, în apropiere de Sânandrei, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 29 de ani.
Eveniment
O femeie de 30 de ani din comuna Giroc a fost agresată de fostul concubin în apropierea locuinței sale, iar ulterior în casă, bărbatul fiind reținut și plasat sub ordin de protecție cu monitorizare electronică.
România
Asociația „Inima Îți Vorbește” organizează miercuri, 17 decembrie, de la ora 18:00, un bal caritabil dedicat celor 70 de copii aflați în evidența organizației. Evenimentul va avea loc la Pensiunea Veneția din Ghiroda și va include momente festive, colinde, dansuri și activități pregătite special pentru participanți.
România
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) susține că documentarul Recorder reprezintă o amplificare a campaniei de destabilizare a puterii judecătorești și că urmează să analizeze măsurile necesar a fi dispuse, scrie Agerpres. UPDATE. Reacție a Curții de Apel București
20
România
Noua programă de limba și literatura română propusă de Ministerul Educației pentru clasa a IX-a, cu sprijinul Academiei Române, a stârnit un val amplu de contestări în mediul academic și în rândul profesorilor. Documentul, aflat în dezbatere publică, este criticat pentru promovarea unei viziuni considerate depășite, cu accente identitare și protocroniste, o ideologie apărută în perioada comunistă, care susținea că românii ar fi fost „primii” în aproape orice domeniu cultural, științific sau istoric.
8

