Cei patru le-au povestit poliţiştilor că voiau să ajungă la Şag. Circulau pe bulevardul Dâmboviţa iar când şoferul a vrut să vireze la dreapta pe Calea Şagului a pierdut controlul volanului. Maşina a intrat în derapaj şi a început să se rostogolească pe şosea oprindu-se într-un pom. „Aveam ceva viteză. M-am aplecat să schimb muzica de la casetofon şi când am văzut că am ajuns în intersecţie am tras brusc de volan”, spune şoferul.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului cred că, cel mai probabil, accidentul a avut loc pe fondul vitezei şi al neatenţiei în conducere. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest însă valoarea indicată de acesta a fost zero. Din fericire nimeni nu a fost rănit, însă maşina a fost distrusă în totalitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!