Întâlnire cu consulul onorific al României în landul german Rheinland Pfalz. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Titu Bojin şi prefectul Eugen Dogariu au avut astăzi o întrevedere cu o delegaţie germană condusă de consulul onorific general al României în Rheinland Pfalz, Albrecht Hornbach, care este şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie din Ludwigshafen şi preşedinte al grupului de firme Hornbach.
Viceprimarul Dan Diaconu a dezvăluit, marţi, că Inna ar putea cânta la Timişoara, de ziua oraşului, care va fi sărbătorită în 3 august. Edilul a precizat că în prezent autorităţile locale poartă negocieri cu reprezentanții artistei.
În jur de 100 de studenţi din 24 de ţări au defilat pe străzile Timişoarei. Aceştia au participat la parada din cadrul International Student Week in Timișoara (ISWinT).
În acest sfârşit de săptămână avem parte de concerte şi seturi susţinute de artişti diverşi în cluburile timişorene, de concerte cu Argies (Argentina), Living Dead Army (Ungaria), DJ Project, Luiza Zan şi Gyarfas Istvan, Fely and the Band sau U2 tribute by Zen Garden.
Noul primar ales al oraşului Timişoara, Nicolae Robu, va depune jurământul în cursul zilei de vineri, când este programată şi constituirea noului consiliu local la primărie. La ceremonia de învestire în funcţie a lui Robu este aşteptat şi preşedintele PNL Crin Antonescu.
România
România a înregistrat cea mai mare scădere din Uniunea Europeană a raportului dintre prețurile locuințelor și veniturile populației în perioada 2015-2025. Indicatorul s-a redus cu 42,8%, în timp ce la nivelul UE a crescut cu 6,8%, arată datele publicate luni de Eurostat.
România
AUR va încerca să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului dacă premierul Luca Niculescu își asumă răspunderea în Parlament pentru reforma administrativ-teritorială.
Ştiri din Timiș
Lucrările de pe Bulevardul 16 Decembrie 1989 au început recent, iar viceprimarul Timișoarei cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, transmite că înțelege nemulțumirile șoferilor, însă spune că drumul nu ar mai fi putut fi lăsat în starea în care este. Șantierul se desfășoară pe etape, iar municipalitatea vrea să închidă până la Crăciun rețelele de utilități de pe tronsonul dintre Piața Maria și Calea Șagului, dacă nu apar probleme majore în subteran.
Ştiri din Timiș
Hainele și încălțămintea noi, ajutorul la teme și posibilitatea de a merge în excursii alături de colegi sunt printre cele mai mari dorințe ale copiilor care provin din familii vulnerabile. O anchetă realizată de Salvați Copiii România, în rândul a aproximativ 700 de copii cu vârste între 7 și 17 ani, scoate la iveală diferențele dureroase dintre elevii care au acces la resurse și cei care se confruntă zilnic cu lipsuri. În acest context, organizația anunță cea de-a 26-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, eveniment caritabil dedicat sprijinirii accesului egal la educație.
Eveniment
Jumătate de kilogram de droguri de mare risc, un cântar de precizie și mai multe pungi autosigilante. Asta au găsit polițiștii în mașina unui bărbat de 30 de ani, prins în flagrant la Săcălaz.
Ştiri din Timiș
După anularea PUG-ului Timișoarei, primăria clarifică situația documentațiilor de urbanism aflate în lucru. Procedurile de autorizare începute înainte de 28 octombrie 2026 pot continua în baza certificatelor de urbanism deja emise, fără ca beneficiarii să solicite documente noi.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe o nouă campanie de plantări, cu 3.000 de arbori, 12.500 de arbuști și aproape 230.000 de plante perene și bulboase. Intervențiile vizează în special bulevardele, parcurile și zonele unde au fost amenajate noi locuri de parcare sau locuri de joacă.