Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Risipa alimentară, pe înțelesul celor mici și celor mari

Risipa alimentară, pe înțelesul celor mici și celor mari

De Erika Iszlai
la 30 December 2021 18:13
4 Comentarii

Risipa alimentară, pe înțelesul celor mici și celor mari

foto: pixabay.com
30 December 2021 18:13
Românii aruncă aproximativ 6 mii de tone de hrană pe zi. Hrană care ar putea fi salvată, refolosită. Intersect este o asociație din Timișoara care dorește să reducă aceste cifre. Au avut loc ateliere gratuite atât pentru elevi, cât și pentru adulți pentru a înțelege că „problema risipei alimentare e o problemă sistemică”, dar și pentru a prezenta diferite modalitățile pentru a o reduce.
Scris de Erika Iszlai - Românii aruncă aproximativ 6 mii de tone de hrană pe zi. Hrană care ar putea fi salvată, refolosită. Intersect este o asociație din Timișoara care dorește să reducă aceste cifre. Au avut loc ateliere gratuite atât pentru elevi, cât și pentru adulți pentru a înțelege că „problema risipei alimentare e o problemă sistemică”, dar și pentru a prezenta diferite modalitățile pentru a o reduce.

Trimite articolul

X

Intersect TM este o asociație din Timișoara care are un obiectiv dublu: de recuperare și revalorizare printr-un viitor magazin social și de educare a oamenilor asupra reducerii risipei alimentare. Ideea este inspirată după o inițiativă din București – SOMARO, care funcționează după un model din Austria.

„Obiectivul este de a înțelege că problema risipei alimentare e o problemă sistemică, avem risipă alimentară pentru că vorbim de o supraproducție, de o distribuție inegală. Concomitent cu pierderile alimentare, 40% la nivel mondial de hrană se aruncă, avem oameni care nu reușesc să-și asigure necesarul minim de hrană, nu mai vorbim de hrană nutritivă de calitate. Cred că e important să înțelegem diferitele mecanisme prin care se produce această risipă. Risipa produsă de consumatori e doar o parte din acest peisaj. Se produce multă risipă în gospodării. Se spune că românii aruncă 6 mii de tone de hrană pe zi, e o medie. Sunt persoane care trăiesc în sărăcie și în cazul cărora nu poți vorbi de risipa alimentară și ai persoane care probabil că aruncă de 3-4 ori ca să ajungem la această medie”, ne-a spus Mihaela Vețan, inițiatoarea proiectului.

Inițiatoarea spune că studiile care au fost făcute în România sunt destul de puține.

„Datele au arată totuși că risipa se întâmplă mai mult acolo unde nivelul economic și de viață crește, cu cât avem mai mult, nu mai suntem atenți la resursa de hrană și nu mai avem conștiința faptului că hrana este o resursă importantă și nu ar trebui aruncată. (…) Vrem să fim cât se poate de onești și clari și să fim conștienți că consumatorul e doar o parte din problemă și că există și alte niveluri de intervenții”, povestește Mihaela Vețan.

Ateliere pentru elevi

Din martie, de când a fost înființată asociația, două școli din Timișoara au fost implicate în activități de conștientizare și de reducere a risipei alimentare.

„Școala Generală Nr. 12 a implicat toți elevii și profesorii, timp de șase luni în activități de conștientizare și reducere a risipei alimentare. La Liceul Alimentar se lucrează cu elevi și profesori, prin activități practice, de exemplu: «Auditul risipei alimentare», prin care au măsurat timp de o săptămână, risipa din fiecare gospodărie – au fost invitați apoi să calculeze care este valoarea acestor alimente și să-și imagineze ce ar face fiecare, dacă nu ar mai arunca banii respectivi și ar putea să-i folosească în alt fel. O altă acțiune importantă, din punct de vedere al conștientizării, a fost la Școala Generală Nr.12. Fiecare elev primește biscuiți și o cutie de lapte, o parte dintre ei nu le folosesc și se aruncă. A fost o acțiune de a colecta o săptămână aceste alimente și împreună au făcut apoi salam de biscuiți, au transformat ceva ce ar fi aruncat, într-un produs care le-a plăcut. (…)

De exemplu, cu o altă școală, am făcut vouchere anti-risipă. Au avut la dispoziție o sumă de bani, 25-30 de lei și am mers în magazine să cumpărăm acele produse care sunt cu termen scurt de cumpărare și au avut sarcina să gândească un meniu pentru două persoane și apoi am discutat despre experiența aceasta cu ei. Am mers pe activități foarte practice, nu neapărat să vorbim de câtă risipă se produce, ci să fim conștienți unde se produce risipă și de soluțiile mici pe care le-am putea face”, povestește inițiatoarea asociației.

În vară au obținut o finanțare prin programul „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, coordonat de Federația Comunitară din Timișoara, care a permis astfel și organizarea de ateliere gratuite pentru adulți.

„Astfel am organizat borcanul anti-risipă, în care am învățat să facem vegeta din resturi de alimente sau cum să gătim creativ din resturile de frigider și avem o campanie care se derulează până la sfârșitul lui decembrie – «Ție ce ți-a rămas în frigider?», oricine vrea, poate să trimită și valorizăm aceste rețete și trucuri de a salva hrana”, ne-a mai spus Mihaela Vețan.

În cadrul proiectului „Stop risipa alimentară!” s-a dezvoltat o culegere cu fișe educaționale, o serie de exerciții practice care să fixeze comportamente de consum responsabil. Această resursă este disponibilă gratuit, AICI.

Reducerea inegalităților sociale

Asociația este în curs de pregătire a magazinului social, sunt în faza de identificare a unui spațiu.

„Vrem ca o parte din produsele pe care le recuperăm să fie donate către asociații sau instituții care lucrează cu persoane aflate în dificultate și în felul acesta ei își organizează partea de distribuție sau pot să facă mâncare din aceste produse, iar o parte vor fi vândute la prețuri reduse. Vrem ca produsele să ajungă cu prioritate la persoanele care se confruntă cu diferite probleme sociale sau economice, pentru care vom face carduri, astfel încât să putem face și o monitorizare a persoanelor care beneficiază. Pentru noi este foarte important ca acest lucru să-l facem în condiții prin care să asigurăm demnitatea umană a acestor persoane.

Risipa alimentară e o problemă care ne privește pe toți și nu putem lăsa imaginea că o rezolvăm, pe seama oamenilor săraci, pentru noi este o problemă reală, de a asigura condiții de demnitate. Magazinul ne dorim să fie un loc incluziv, un loc în care să învățăm că aceste produse cu termen scurt de valabilitate sunt produse bune, pot fi consumate în condiții de siguranță. Dorim să fie și un punct de educație și să le explicăm și valoarea socială și morală a actului pe care-l fac”, a mai transmis Mihaela Vețan.

Potrivit Mihaelei Vețan, în România există o lege de reducere a risipei alimentare, care în momentul de față nu obligă agenții economici să doneze produsele care se găsesc înainte de expirare, le oferă doar posibilitatea de a face acest lucru.

„În alte țări există obligativitate, iar întreprinderile sociale pot să asigure revânzarea acestor produse la prețuri mici, doar pentru a-și asigura costurile de funcționare”, ne-a mai spus inițiatoarea asociației.

Foto: Facebook/Intersect.TM

Trimite articolul

X
Taguri:
intersect tm ,
mihaela vetan ,
risipa alimentara
4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. jack says:
    December 30, 2021 at 7:02 pm

    risipa e la cet sute dw milioane de euro furate

    Reply
  2. Mihaela says:
    December 31, 2021 at 7:15 am

    Daca ati merge la munca nu ati mai avea timp de prostii din astea inutile.Dar e mai simplu de castigat bani din proiecte utopice decat din munca.

    Reply
    • Cyyyyy says:
      December 31, 2021 at 9:54 am

      Corect, noi muncim, noi nu gandim!

      Reply
  3. Daniel says:
    January 3, 2022 at 12:05 pm

    :)) mai degraba risipesc magazinele. In afara de Mega nu am vazut un program de reduceri pentru produsele aproape expirate. Sau sa le doneze la cantine pentru saraci. Prefera sa tina de pret si apoi sa le arunce. Nu mai dati vina ampururea pe oamenii simpli pentru mizeriile facute de corporatii.

    Reply
  4. Cele mai citite știri

    1
    120 de artiști expun în Salonul anual al UAP Timișoara. Trei dintre ei vor fi laureații ediției 96
    2
    Cu bune și cu rele, la final de PNRR, Primăria Timișoara se laudă cu 100 de milioane de euro atrași
    3
    Poli, 3-0 cu Târgu Mureș, cu două goluri marcate în inferioritate numerică. Timișorenii, lideri cel puțin pentru o zi
    4
    Accident pe A1, în zona Belinț: două autotrenuri, un microbuz și o mașină implicate
    5
    Dificultăți la înrolarea în e-SănătateaMea. Guvernul anunță măsuri pentru cele 25.000 de cereri restante
    6
    Două spectacole și trei tururi ghidate, în prima lună a stagiunii la Opera din Timișoara
    7
    Zeci de copii din Timișoara au învățat cum să aibă grijă de sănătatea lor. Nutriția, mișcarea și emoțiile, puse în aceeași „lecție”
    8
    Ranko Szuhanek, Maestru Internațional și membru al Clubului de Șah Medicina al UMFT, își lansează cartea la Timișoara
    9
    400 de tineri, 72 de ore și zeci de roboți. Provocarea Open Robotics începe la Timișoara
    10
    Șofer inconștient: a urcat băut la volan și a plecat cu 14 elevi la o școală din Timiș

    Cele mai noi știri

    Eveniment

    Accident pe A1, în zona Belinț: două autotrenuri, un microbuz și o mașină implicate

    Mapamond

    Comisia Europeană amână cu un an legile privind interzicerea accesului copiilor la rețelele sociale. După vor fi aplicate în toate statele

    România

    Programul Rabla revine din 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibile

    Capitală Culturală

    Adolescenții din Timișoara urcă pe scenă cu un spectacol creat în cadrul Ideo Ideis

    Eveniment

    S-a dat drept polițist și i-a dat o amendă uriașă unui șofer. Bărbat reținut la Lugoj

    Eveniment

    Întâlniri de autocunoaștere, ședințe de spiritism, droguri de mare risc și zeci de mii de euro descoperite de DIICOT la o fundație

    Ştiri din Timiș

    PSD Timiș îl propune pe Adrian Pau pentru funcția de prefect

    Ştiri din Timiș

    Mai începe o demolare. O nouă etapă, cu noi reguli de circulație, pe șantierul Pasajului Slavici-Polonă, de săptămâna viitoare

    Eveniment

    Migranți ascunși în vegetație, găsiți cu ajutorul unei drone la granița cu Serbia

    Ştiri din Timiș

    Povestea Olenei, refugiată din Ucraina care și-a deschis o croitorie la Timișoara și își crește singură cei cinci copii
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323