tion.ro Web analytics

Parc de Crăciun la Muzeul Satului din Timișoara, toată luna decembrie. Cu restricțiile impuse de pandemie

De Oana Bocănici
Reactualizat la:

Parc de Crăciun la Muzeul Satului din Timișoara, toată luna decembrie. Cu restricțiile impuse de pandemie

Reactualizat la:
Consiliul Județean Timiș implică toate instituțiile de cultură din subordine pentru a transforma Muzeul Satului din Timișoara într-un parc de Crăciun, în decembrie, timp de 20 de zile. Se pregătesc activități pentru familie și evenimente culturale: poeme rostite de statui vivante, căsuțe tradiționale deschise pentru oaspeți, dar și colinzi și muzică pop, ceaune și demonstrații culinare cu pomana porcului.
Scris de Oana Bocănici - Consiliul Județean Timiș implică toate instituțiile de cultură din subordine pentru a transforma Muzeul Satului din Timișoara într-un parc de Crăciun, în decembrie, timp de 20 de zile. Se pregătesc activități pentru familie și evenimente culturale: poeme rostite de statui vivante, căsuțe tradiționale deschise pentru oaspeți, dar și colinzi și muzică pop, ceaune și demonstrații culinare cu pomana porcului.

Potrivit reprezentanților CJ Timiș, evenimentele se vor organiza gratuit timp de 20 de zile la Muzeul Satului din Timișoara. „Activitățile se vor desfășura în aer liber, cu intrare gratuită, pe un teren care depășește 10 hectare, astfel încât pot fi respectate toate normele de prevenire a răspândirii coronavirusului”, precizează aceștia.

Activitățile propuse de CJ Timiș

Reprezentanții instituției se gândesc la evenimente pentru familie, se va instala un patinoar, vor avea loc spectacole de teatru și ateliere de citit, pictură sau meșteșugărit desfășurate într-un cort încălzit. Printre activități se mai regăsesc și reproducerea de icoane, tehnica mixtă pe pânză, realizarea de cărți poștale sau chiar realizarea de măști contemporane din deșeuri reciclabile, cu ajutorul unui muzeograf al Muzeului Național de Artă. Biblioteca Județeană Timiș va veni cu trei programe culturale: poeme rostite de statui vivante pe aleile Muzeului Satului, lectură „aprinsă” în lumină neconvențională, precum torțe sau faruri de motociclete și Text concerto – muzică live întreruptă, imprevizibil, de scurte recitaluri literare.

Cei de la CJ Timiș vor instala și iluminat festiv, photo corner-ul lui Moș Crăciun și vor aduce în parc personajele de poveste pe post de îndrumători spre locurile de activități. Căsuțele etniilor din incinta Muzeul ui Satului vor fi amenajate să primească oaspeți, iar la scena mare vor avea loc atât concerte folclorice, cât și recitaluri pop. În zona de lângă lac vor fi instalate lumini, spații de relaxare și muzică mixată de diferiți DJ.

Cei de la CJ Timiș s-au gândit și la gusturi și arome, așa că se vor face activități precum coacerea pâinii în cuptorul tradițional al Muzeului Satului, se va face pomana porcului sub forma unei demonstrații culinare, ceaune și vor veni tonete cu cârnați vienezi sau burgeri vegetarieni.

„Pregătim activități care au în centru familia și care încurajează participarea copiilor la programul artistic, sportiv și de divertisment, fără costuri suplimentare pentru părinți. Ne-am gândit să valorificăm Muzeul Satului, aflat în patrimoniul Consiliului Județean Timiș, deoarece este situat în Pădurea Verde și poate fi locația perfectă pentru evenimente care aduc oamenii împreună fără a crea aglomerații. Cele peste 10 ha de teren pot fi folosite creativ, astfel încât publicul să se poată bucura de activități, cu respectarea distanțării fizice. Cultura și arta au un rol esențial în păstrarea sentimentului de apartenență la comunitate și pentru dezvoltarea armonioasă a tinerelor generații. Putem da un semnal de repornire a sectorului cultural, în siguranță, cu respectarea realității epidemiologice. Ne gândim, planificăm și organizăm din timp” transmite Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Evenimentul aflat în organizare la Consiliul Județean Timiș va avea loc în perioada 4 – 23 decembrie: de marți până duminică, începând cu ora 17, iar în weekend pe durata întregii zile. Programul final va fi anunțat ulterior de CJ Timiș.

Instituțiile culturale implicate sunt: Muzeul Satului Bănățean, Muzeul de Artă Timișoara, Biblioteca Județeană Timiș, Teatrul Merlin, Muzeul Național al Banatului și Casa de Cultură și Artă Timiș.

editor Dan Oancia

8 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Laurean says:

    CJT, să analizați și posibilitatea susținerii Festivalului Inimilor și TimFloralis acolo, cu regimul ăsta opresiv a lui Fritz uitați ce am ajuns.

  2. Cineva says:

    …cu restrictii impuse de pandemie…

  3. Fomitescu Manuel says:

    Nu refac si bucata aia horrible de drum, pe.care de 4,5 ani o tot fac da nu o mai gata?
    E absolut incredibil cum pt a ajunge la muzeul satului sau la un punct de recreere ca padurea, sau cum era inainte fosta ZOO trebuie sa te chinui efectiv pe 500m de drum de secol trecut.

    Dar ce sa faci, asta ii cultura la banateni, o ramas numa fruntea de noi.

    • Arthur says:

      Esti total dezinformat: bucata aceea de drum de care vorbesti, de la poarta Continental pana la Muzeul Satului a fost “modernizata” cu surle si trambite: la vremea aceea – 2014 – viceprimarul Dan Diaconu ne explica cum, intr-o luna de zile, soseaua va fi largita la 4 benzi, detalii aici: https://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/lucrari-in-zona-umt-strada-avram-imbroane-se-largeste-la-4-benzi-asfalt-nou-pe-gheorghe-adam-199765/
      Desi, cum am spus mai sus, viceprimarul declara ca lucrarea va dura o luna, a durat mai bine de un an, in care s-a sapat, s-a astupat, dupa care si-au adus aminte ca mai au de schimbat niste conducte si au sapat din nou. Cu pauze sa nu oboseasca.
      De atunci si pana anul trecut bucata a mai fost sparta de vreo doua ori, ultima data anul trecut pentru a inlocui niste conducte. Deoarece s-a lucrat de mantuiala, pamantul nu a fost corect tasat si s-a intervenit cam o data pe saptamana pentru a se astupa denivelarile. Denivelari care, asa cum corect ai remarcat, exista si azi, dovada a profesionalismului cu care s-a lucrat.
      Practic, desi promisiunile erau de 4 benzi, sunt doar doua plus una de parcare realizata de fapt prin sacrificarea trotuarului de pe partea cu case. Daca vrei sa iesi din curte dai direct in sosea. Asta daca ai noroc sa nu fie vreo masina parcata in dreptul treptelor, situatie in care trebuie sa o ocolesti prin sant.
      De pista de biciclete nici nu are rost sa vorbim, desi interes pentru ciclism la padure exista.

      Aceasta este descrierea pe scurt. In detaliu te ia groaza cati bani s-au spalat pe portiunea aceea de drum….

  4. SISI says:

    Traiasca targul de Craciun! Chiar merita sa stricam Muzeul pentru a manca, bea si a polua cu dejectii umane? Conteaza mai mult burdihanul?

    • elis says:

      Parcul Rozelor e distrus. De ce ar scapa muzeul? poate mai urmeaza si altele. Ma si intreb cata parte din oras va ajunge la targul acesta? mai ales ca va fi si cu intrare pe baza de certificat. Sa nu fie un mare fas…gen festivalul tocanitei de la Dumbravita unde nu ai de unde cumpara nici apa,daramite tocanita apoi, am mai fost la un festival al clatitelor si festivalul a constat intr-un individ care facea clatite la doua tigai si unul de le ungea cu gem sau ciocolata…iar coada de oameni, imensa.

  5. Cineva says:

    Urmeaza sa distruga si padurea si sa o faca parc. Noroc ca totul merge la viteza melcului schiop.

  6. Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Locuitorii din Chișoda au făcut o petiție pentru a convinge primăria să le asfalteze străzile pline de gropi și noroi

    Sănătate

    Coronavirus, 2 decembrie: 1.149 de infectări și 66 de morți. Aproape 100 de cazuri și un deces în Timiș

    Ştiri din Timiș

    Rata de infectare cu Covid-19, aproape de 2,5 la mie în Timișoara. Situația în localități

    Eveniment

    Patru autotrenuri și o mașină, implicate într-un accident aproape de Lugoj. Mai multe persoane au fost rănite

    Sănătate

    Peste 300.000 de oameni sunt vaccinați cu schema completă în Timiș

    Ştiri din Timiș

    Librăria „La Două Bufnițe” aniversează 5 ani de la deschidere. Cinci zile de evenimente online și offline

    Ştiri din Timiș

    Câte un fruct și un sandviș pentru elevii de la Liceul Ortodox „Sf. Antim Ivireanul”, de la Primăria Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Dăruiește bucurie de Crăciun. „Și anul acesta poți fi rază de speranță pentru un copil!”

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Înghesuială la Târgul de Crăciun de la Timișoara. Accesul se face cu certificat verde

    Ştiri din Timiș

    Echipa de la Spitalul Militar din Timișoara decorată cu Ordinul „Meritul Sanitar” de președintele României

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici