Pe străzile Timișoarei, joi, 14 septembrie, s-a desfășurat procesiunea cu moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, pe traseul catedrală – Podul Traian – splaiul T. Vladimirescu – Podul Mihai Viteazul – catedrală. Pelerinajul reface simbolic drumul pe care Sfântul Ierarh Iosif cel Nou l-a parcurs părăsind cetatea Timișoarei, pentru a se retrage la Mănăstirea de la Partoș, în anul 1653.

Joi seara, străzile Timișoarei au fost pline de credincioși care au pornit în procesiuine.

La slujbele de joi seara a participat și un episcop din Africa, care va oficia și o slujbă în ziua de vineri.

Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş s-a făcut în 7 octombrie 1956, după ce moaştele sale au fost aduse de la mănăstirea Partoş şi aşezate în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană din Timișoara:

Vineri – 15 septembrie 2017

9.30 – Sfânta Liturghie arhierească
18.00 – Vecernia
21.00 – Paraclisul Maicii Domnului
23.00 –Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş

Sâmbătă – 16 septembrie 2017

7.30 – Utrenia
9.30 – Sfânta Liturghie
18.00 – Paraclisul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş (așezarea Sfintelor Moaște la locul obişnuit din catedrală).

În 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis generalizarea cultului Sfântului Iosif cel Nou în tot cuprinsul Patriarhiei Române. În anul 1997, Sfântul Sinod l-a desemnat pe Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş ca ocrotitor al pompierilor militari din România, având în vedere minunea salvării Timişoarei de la un cumplit incendiu. Astfel, el este sărbătorit în fiecare an de către formaţiile de pompieri odată cu Ziua pompierilor militari – 13 septembrie.

„Odată, pe când săvârşea Sfânta Liturghie în ziua hramului unei vechi biserici de lemn din Timişoara, în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a izbucnit un mare foc în partea de apus a Timişoarei. Un vânt puternic întindea pârjolul cu repeziciune asupra întregului oraş. Mulţi au pierit atunci în flăcări, iar groaza îi cuprinsese pe toţi. Sfântul Iosif, văzând prăpădul, a ieşit în faţa bisericii luând cu sine Sfintele Taine şi căzând cu faţa la pământ şi cu toată puterea sufletului său cerând îndurare lui Dumnezeu să scape cetatea de prăpăd, deodată nori negri s-au ridicat dinspre miazăzi întunecând tot cerul şi o ploaie torenţială s-a vărsat timp de mai multe ore, fără încetare, până a stins cu totul focul nimicitor. Şi Sfântul Iosif, ridicându-şi fruntea de la pământ, mulţumea lui Dumnezeu cu lacrimi pentru mila ce a făcut-o izbăvind de moartea cea năprasnică a prăpădului. Apoi, mergând acasă, s-a închis în chilia sa şi timp de trei zile n-a mai ieşit. Când s-a arătat din nou în lume, pe dosul palmei lui de la mâna stângă îi apăruse semnul sfintei cruci, ca şi când ar fi fost ars cu fierul înroşit. Semnul acesta a rămas pe mâna Sfântului până la sfârşitul vieţii lui, semn care i-a fost dat de Dumnezeu pentru aducerea aminte a marii Lui milostiviri”, este menționat în “Viaţa, slujba şi acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”, scrisă de părinţii Marius Florescu si Adrian Carebia, Editura Invierea, Arhiepiscopia Timisoarei, 2006.