Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Nașterea, între miracol și traumă: ce nu se spune despre violența obstetricală

Nașterea, între miracol și traumă: ce nu se spune despre violența obstetricală

De T.EX
la 31 March 2026 08:43 Reactualizat la: 31 March 2026 08:50

Nașterea, între miracol și traumă: ce nu se spune despre violența obstetricală

31 March 2026 08:43 Reactualizat la: 31 March 2026 08:50
Pentru multe femei, nașterea este prezentată ca un moment magic. Pentru altele, însă, rămâne o experiență marcată de frică, lipsă de control și, uneori, de umilință.
Scris de T.EX - Pentru multe femei, nașterea este prezentată ca un moment magic. Pentru altele, însă, rămâne o experiență marcată de frică, lipsă de control și, uneori, de umilință.

Trimite articolul

X

„Nu te doare chiar așa tare” sau „așa se naște” sunt replici care pot părea banale, dar care, în contextul vulnerabilității din travaliu, pot lăsa urme adânci. Aceste experiențe au astăzi un nume: violență obstetricală.

Deși multe lucruri s-au schimbat în bine în ultimele decenii, fenomenul nu a dispărut complet. A devenit, mai degrabă, subtil și mai dificil de recunoscut. Diferența față de trecut este că, astăzi, femeile încep să-l recunoască și să vorbească despre el.

Ce este, de fapt, violența obstetricală

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, violența obstetricală include orice formă de abuz, lipsă de respect sau tratament inadecvat în timpul sarcinii și nașterii.

Nu vorbim doar despre abuz fizic, ci și despre: proceduri făcute fără consimțământ, lipsa explicațiilor, umilire sau ignorare, lipsa intimității, separarea nejustificată a mamei de copil.

De ce este termenul controversat

Pentru mulți profesioniști, termenul este greu de acceptat, fiind perceput ca o acuzație directă. „Când auzi violență, te gândești automat la agresiune fizică. Dar în realitate vorbim și despre lipsă de respect, comunicare deficitară sau proceduri nenecesare”, explică dr. Butean, medic primar obstetrică – ginecologie, cu competență în medicina materno-fetală în cadrul Maternității Regina Maria Timișoara.

Violența poate fi evidentă sau subtilă. Uneori este o manevră făcută fără acord. Alteori, o propoziție rostită pe un ton greșit. În același timp, nu orice experiență dificilă înseamnă violență. Obstetrica rămâne o specialitate în care apar frecvent urgențe, iar unele intervenții sunt vitale. Diferența este dată de context, comunicare și respectarea pacientei.

Este important de clarificat: violența obstetricală nu este același lucru cu eroarea medicală. Eroarea medicală ține de competență și decizii clinice greșite. Violența obstetricală ține de modul în care este tratată pacienta. O intervenție poate fi corectă medical, dar trăită ca traumatică dacă nu este explicată sau dacă nu există consimțământ.

 

Realitatea din România

În România, fenomenul este greu de măsurat, în lipsa unei definiții legale clare. Un studiu realizat în 2024 cu sprijinul Asociației Moașelor Independente din România – „Experiența nașterii în spitalele din România” – arată un paradox: multe femei recunosc că au trecut prin situații problematice, dar nu le identifică drept violență obstetricală.

„Îmi aduc aminte că și eu am completat chestionarul trimis atunci în mediul online. Participarea era voluntară, au fost chestionate femeile care au născut în ultimii 5 ani, indiferent că au născut în sistemul privat sau de stat. Ce mi s-a părut foarte interesant este că la unele dintre întrebări femeile au răspuns că, da, au fost puse în situația respectivă, dar la sfârșit când au fost întrebate dacă au fost victime ale violenței în obstetrică, au răspuns că nu”, susține dr. Alexandra Butean adăugând că este clară nevoia de informare și educație în rândul populației.

De multe ori, femeile înțeleg abia după naștere că au fost supuse unor situații abuzive. În travaliu, vulnerabilitatea și teama de a nu contrazice personalul medical le reduc la tăcere, iar consecințele pot persista: de la teama unei noi nașteri până la impact asupra relației mamă–copil.

danamoica

De la frică la „medicină defensivă”

Contextul istoric joacă un rol important. Înainte de 1989, rata cezarienelor era foarte scăzută, uneori cu riscuri majore. Astăzi, situația s-a inversat: multe intervenții sunt făcute preventiv. „Suflăm și în iaurt. Experiențele din trecut influențează deciziile de azi”, explică dr. Butean.

Rezultatul? O teamă generalizată de nașterea naturală, o tendință spre intervenții rapide. Această tranziție de la o extremă la alta a creat un climat în care nașterea naturală este uneori privită cu teamă, iar intervențiile sunt preferate ca măsură de siguranță.

Cum arată o naștere fără traumă – nașterea blândă

Specialiștii vorbesc despre soluții simple, dar esențiale: consimțământ informat, din timp. Discuțiile trebuie purtate în timpul sarcinii, nu în travaliu -„Când femeia are dureri și nu știe ce semnează.” Planul de naștere, și el un instrument de comunicare, nu un contract rigid. Ajută medicul să înțeleagă nevoile emoționale ale pacientei. Rolul moașei – o prezență constantă, care reduce anxietatea și susține fiziologia nașterii. Empatia – cea mai simplă și ignorată resursă, după cum subliniază și dr. Butean: „Empatia nu costă nimic. Să îi spui unei femei că ești acolo pentru ea contează enorm”.

Un astfel de model începe să prindă contur și în România. La Maternitatea Regina Maria Timișoara, accentul este pus pe conceptul de naștere blândă și pe pregătirea femeii încă din timpul sarcinii, nu doar în momentul travaliului. Gravidele sunt invitate să participe la „Ziua porților deschise”, unde pot vedea sala de nașteri, pot pune întrebări și pot înțelege din timp fiecare etapă a procesului. În spatele acestui tip de îngrijire există o echipă multidisciplinară pregătită să intervină rapid atunci când situația o cere, dar care, în același timp, susține activ nașterea naturală și autonomia femeii.

Ce înseamnă, de fapt, o experiență pozitivă

Violența obstetricală este definită de Organizația Mondială a Sănătății ca orice formă de abuz, lipsă de respect sau tratament inadecvat în timpul sarcinii și nașterii. Nu se limitează la gesturi extreme, ci include o paletă largă de situații: de la proceduri realizate fără consimțământ, până la lipsa intimității sau ignorarea nevoilor emoționale ale femeii. „Există foarte multe nuanțe când vorbim despre violența în obstetrică. Iar din punctul meu de vedere, separarea nejustificată a mamei de copil este cea mai mare formă de violență”, explică dr. Alexandra Butean. O naștere reușită nu înseamnă doar un copil sănătos, ci și o mamă care se simte respectată, este implicată în decizii, primește suport emoțional, își păstrează demnitatea.

Schimbarea nu ține doar de medici

Transformarea nu vine din acuzații, ci din colaborare. Este nevoie de educația pacientelor, deschidere din partea medicilor, schimbări de sistem și, mai ales, de comunicare.

Nașterea nu ar trebui să fie o experiență de supraviețuire, ci începutul unei povești trăite cu încredere, siguranță și demnitate. Îmbunătățirea experienței nașterii presupune atât schimbări în sistem, cât și o mai bună informare a pacientelor.

Mai mult decât identificarea unor vinovați, este importantă înțelegerea faptului că fiecare interacțiune contribuie la felul în care o femeie trăiește acest moment. Schimbarea vine din transparență și dintr-o abordare centrată pe nevoile pacientei.

 

(3755)

Trimite articolul

X
0 Comentarii

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Peste 8 km din DJ 684, între Coșava și Luncanii de Jos, vor fi modernizați cu o investiție de aproape 56 de milioane de lei
    2
    Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului. Medicii trag un semnal de alarmă asupra prevenției, dar și a monitorizării cardiace
    3
    „Zeii de împrumut ai Vienei” ajung la Timișoara. O expoziție despre oraș, memorie și detaliul invizibil
    4
    VIDEO. NASA trimite din nou oameni spre Lună după peste 50 de ani
    5
    Încă o victimă: dansul contemporan. Comunitatea coregrafică cere Ministerului Culturii mai mult decât promisiuni
    6
    BNR avertizează: document fals cu sigla instituției circulă în mediul online
    7
    Aparatură de ultimă generație la Spitalul Victor Babeș Timișoara, esențială în diagnosticul precoce al cancerului
    8
    Neptun în Berbec - Zorii unei noi ere spirituale
    9
    Festivalul „Beloblatska kobasica” revine la Belo Blato, capitala cârnaților din Banatul sârbesc
    10
    Autoturism neînmatriculat, descoperit la intrarea în România

    Cele mai noi știri

    Mapamond

    VIDEO. NASA trimite din nou oameni spre Lună după peste 50 de ani

    Ştiri din Timiș

    Nașterea, între miracol și traumă: ce nu se spune despre violența obstetricală

    Dialoguri Sănătoase

    Infiltrațiile articulare: soluție rapidă sau tratament complet?

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 31 martie

    România

    Ilie Bolojan avertizează: 2026, un an mai greu pentru economie pe fondul crizei din Orientul Mijlociu

    Mapamond

    Laura Dern, în centrul unui serial exploziv despre cazul Epstein

    Mapamond

    Scene de groază într-o școală din Texas. Un elev de 15 ani a împușcat o profesoară, apoi s-a sinucis

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 31 martie 2026, în Timișoara?

    România

    Primele ieftiniri vor apărea inițial doar la motorină, anunță Bolojan

    România

    Raport UNESCO: România, pe primul loc în UE la abandon școlar. Progrese minime după două decenii de reforme
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici