Cea de-a opta ediție a proiectului Color the Village, organizată anul acesta în satul Macedonia din județul Timiș, în perioada 11-13 iunie, a debutat sub semnul ploii, o premieră pentru inițiativă. Vremea nefavorabilă nu i-a oprit însă pe voluntarii veniți din toate colțurile țării și nu numai să se apuce de treabă.
Satul Macedonia sau „Mâțâdolea” în graiul bănățean, care aparține administrativ orașului Ciacova, a fost ales de Asociația Acasă în Banat datorită numărului mare de case care încă păstrează fațade deosebite și elemente de arhitectură specifice Banatului de Câmpie. Multe dintre aceste clădiri se află însă într-un stadiu avansat de degradare, iar fără intervenții de conservare și renovare, există riscul ca o parte importantă a patrimoniului local să se piardă.
Start cu obstacole
În prima zi, lucrările au început doar la câteva dintre casele incluse în proiect, atât din cauza condițiilor meteo, cât și din cauza numărului mai redus de participanți prezenți. Ploaia le-a dat organizatorilor și voluntarilor câteva bătăi de cap, însă pelerinele au fost de mare ajutor.
Situația s-a schimbat însă în a doua zi, când soarele și-a făcut apariția, iar în sat au ajuns și cei mai mulți voluntari înscriși în proiect. Cu mai multe echipe pe teren și condiții favorabile pentru lucru, șantierele au prins viață, chiar dacă unele intervenții începute în prima zi au trebuit refăcute din cauza precipitațiilor. În ciuda începutului dificil, participanții au recuperat rapid timpul pierdut și au continuat lucrările într-un ritm susținut.
După check-in și micul dejun, voluntarii au fost repartizați pe echipe și au aflat la ce case urmau să lucreze. Odată ajunși la fața locului, am inspectat zona de lucru și apoi am început lucrările. Pe parcursul zilei, în momentele de pauză dintre activități, am avut ocazia să o cunoaștem mai bine pe proprietara casei și să schimbăm câteva vorbe cu aceasta.
Zugrăvit, experiențe noi și povești de viață
Aurora, pensionară, este o fostă profesoară de educație fizică, care a predat între 1974 și 2010 și a practicat handbal de performanță până la vârsta de 36 de ani. Astăzi locuiește singură, însă spune că nu se simte izolată, fiind înconjurată de animalele sale de companie și păstrând legătura cu familia și câțiva apropiați.
Cea mai mare provocare cu care se confruntă este pierderea treptată a vederii, cauzată de o formă cronică de maculopatie degenerativă pentru care nu există tratament eficient. Deși a urmat ani la rând diverse proceduri medicale, boala îi limitează acum activitățile pe care le iubea, în special cititul, una dintre marile sale pasiuni din tinerețe.
Cu toate acestea, Aurora spune că s-a adaptat situației și continuă să se descurce singură în gospodărie. Vorbește cu drag despre familia sa, despre anii petrecuți în sport și în învățământ, dar și despre soțul ei, constructor de meserie. Cei doi își doreau să renoveze casa, însă acesta a decedat înainte de a-și vedea planul împlinit.
Pentru ea, zilele în care casa i-a fost plină de voluntari au însemnat mult mai mult decât o simplă renovare. Le descrie drept „foarte interesante” și „foarte plăcute”, nu doar pentru transformările aduse locuinței, ci și pentru oamenii care i-au trecut pragul.
Deși beneficiară a proiectului, nu a rămas niciun moment spectator. O fire activă și gospodină, și-a continuat rutina zilnică printre voluntari: a udat grădina, a cules castraveți, a legat ardeii și a avut grijă de păsările din curte.
În același timp, și-a dorit să le întoarcă într-un fel bunătatea celor veniți să o ajute. Cu multă căldură și generozitate, i-a întâmpinat în fiecare zi cu ceva pregătit în casă. Clătitele, prăjiturile și băuturile oferite voluntarilor au devenit rapid mici momente de răgaz și de apropiere între cei prezenți.
De la birou, direct pe șantier
Călin, originar din Reșița și designer grafic la o companie europeană, a participat pentru al doilea an consecutiv la proiect. Alături de colegii săi, a contribuit la lucrările de renovare și spune că experiența a fost una la fel de pozitivă ca cea de anul trecut.
„Cea mai grea parte a fost tencuiala”, mărturisește el, adăugând că provocarea principală din acest an a fost vremea capricioasă, care însă nu i-a împiedicat să își ducă treaba la bun sfârșit.
L-au impresionat oamenii primitori și spiritul de colaborare dintre voluntari, iar un detaliu neașteptat care i-a atras atenția au fost pistele de biciclete din localitate.
Călin spune că va reveni și anul viitor, considerând că experiența i-a fost utilă inclusiv profesional, oferindu-i o perspectivă practică asupra culorilor și materialelor folosite în renovare.
Pentru Petrișoara, front-end developer din Timișoara, participarea la Color the Village înseamnă satisfacția de a vedea rezultate concrete în urma muncii depuse. După două zile de lucru, s-a bucurat să vadă cum o casă „prinde viață” prin curățare, vopsire și mici reparații.
Pe șantier a făcut de toate: de la curățarea și vopsirea pereților până la protejarea porților cu folie, intervenind oriunde era nevoie. Participantă și la ediția trecută, spune că experiența din acest an a fost mai specială, deoarece a lucrat la casa unei persoane în vârstă și a putut vedea direct bucuria proprietarei.
„Cel mai emoționant a fost când ne-a spus că nu credea că își va mai vedea vreodată casa renovată”, povestește ea.
Deși nu a considerat munca dificilă, recunoaște că montarea foliei pe poartă, în bătaia vântului, a fost cea mai migăloasă activitate. La final, însă, ceea ce i-a rămas cel mai puternic în minte a fost atmosfera din echipă, oamenii cunoscuți și sentimentul că a contribuit la ceva care contează cu adevărat.
Prima dată la Color the Village
Participantă pentru prima dată la Color the Village, Anca spune că experiența i-a depășit toate așteptările. Deși s-a înscris cu emoții, s-a integrat rapid în echipă și a legat prietenii noi.
„A fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit. Am cunoscut oameni minunați și am regăsit empatia pe care credeam că am pierdut-o”, spune Anca.
În cele două zile de voluntariat, a participat la majoritatea etapelor lucrării, de la îndepărtarea vechii fațade până la vopsirea casei, activitate care i-a plăcut cel mai mult.
„La final a fost o satisfacție enormă să văd casa colorată și decorată cu modele tradiționale”, povestește ea.
Cel mai memorabil moment a fost relația creată cu gazda casei.
„Bunătatea ei și poveștile de viață pe care ni le-a împărtășit au însemnat foarte mult pentru noi”, adaugă voluntara.
Anca, care lucrează în domeniul resurselor umane, consideră că experiența a ajutat-o să iasă din zona de confort și să creeze conexiuni autentice. Despre atmosfera din sat spune că a fost una specială:„Am rămas cu o încărcătură emoțională foarte puternică. Fiecare a venit aici cu dorința sinceră de a ajuta.”
Chiar dacă prima zi a fost afectată de vremea nefavorabilă, Anca spune că dezamăgirea a fost rapid compensată de experiența trăită alături de echipă și este hotărâtă să revină și la ediția de anul viitor.
Pentru Osman, voluntar originar din Turcia, cele trei zile petrecute pe șantier au reprezentat o experiență „grozavă” și „împlinitoare”. Ajuns la Timișoara în urmă cu doar trei luni, după ce a locuit în Istanbul, el spune că a fost impresionat de transformarea unei case în doar câteva zile.
„În trei zile, casa s-a schimbat enorm. A fost o renovare majoră”, povestește acesta.
Osman a ajutat la vopsit, la transportul materialelor și oriunde a fost nevoie de o mână de ajutor. Deși a fost prima sa experiență de acest fel, spune că și-ar dori să continue să facă voluntariat și în viitor.
Cel mai mult l-a impresionat spiritul de echipă: „După ce își terminau treaba, oamenii mergeau să îi ajute pe ceilalți”.
În aceste zile și-a făcut mulți prieteni noi și a descoperit mai bine cultura locală, de la preparatele românești până la vizitarea, pentru prima dată, a sălii clopotelor unei biserici. Osman învață în prezent limba română și speră să participe din nou la proiect și anul viitor.
Printre voluntarii care au pus umărul la transformarea caselor s-a aflat și Kenza, o tânără originară din Nigeria, stabilită de doi ani în Timișoara, unde urmează studii universitare.
Deși este departe de țara natală, atmosfera creată în jurul proiectului a făcut-o să se simtă parte dintr-o familie: „Mă simt ca acasă aici”.
Nu este la prima experiență de acest fel. Ea a mai participat la acțiuni de voluntariat, inclusiv la proiecte care au implicat lucrări de vopsire, motiv pentru care s-a integrat rapid în echipă.
Mai mult decât un simplu gest de solidaritate
Încercând să ne familiarizăm cu locul și să descoperim poveștile caselor și ale oamenilor din sat, am dat de Roxana, proprietara unei case incluse în proiect. Este o femeie în vârstă de 72 de ani, care trăiește singură de aproape 30 de ani și care spune că a învățat să se bazeze pe propriile puteri.
Casa ei se află pe strada principală din sat și are o poveste care se citește încă din fațadă. Voluntarii au descris-o drept o casă „istorică”, iar entuziasmul pentru proiect a fost atât de mare încât imaginea ei a ajuns să fie imprimată chiar și pe tricourile participanților.
Din stradă, locuința pare să-și păstreze farmecul de odinioară. În interior, însă, realitatea este mult mai dură. Roxana vorbește fără ocolișuri despre anii în care casa s-a degradat sub povara problemelor pe care nu le-a putut rezolva singură.
„A plouat în casă. A căzut tencuiala. Sunt multe lucruri care trebuie reparate și nu mi le permit”, spune femeia.
Viața nu a cruțat-o. În ultimii ani a trecut prin pierderi pe care puțini și le-ar putea imagina. Și-a înmormântat soțul, răpus de cancer, iar durerea a fost urmată de o altă tragedie: pierderea a doi dintre copiii săi. Astăzi mai are doi copii în viață, însă aceștia nu prea îi sunt alături.
„Am muncit mereu. N-am fost de rușine nicăieri. Peste tot am lăsat o impresie bună”, spune ea. A lucrat în restaurante și în multe alte locuri, încercând de fiecare dată să își câștige existența prin propriile puteri.
Ajutorul primit prin acest proiect a surprins-o profund. Povestind despre toate acestea, ochii i s-au inundat de lacrimi. Faptul că oameni pe care nu îi cunoștea au ales să îi dedice timp, muncă și energie a făcut-o să privească totul ca pe mai mult decât un simplu gest de solidaritate.
Când mama și fiica fac echipă pentru bine
Acolo am întâlnit-o și pe Felicia, una dintre voluntarele care au ales să își petreacă zilele de lucru ajutând acolo unde era nevoie. A venit însoțită de fiica sa, Alexandra, elevă în clasa a VI-a, iar pentru amândouă experiența a însemnat mai mult decât câteva ore de muncă.
„Am venit cu fiica mea în toate cele trei zile. În prima zi, când a plouat, m-am dus la bucătărie și am ajutat, pentru că mie îmi place să bucătăresc. Am vopsit și gardul școlii, dar, văzând că nu era foarte mult de lucru acolo, ne-am orientat unde era mai mare nevoie”, povestește Felicia zâmbind.
Și astfel a ajuns la casa Roxanei. Dincolo de activitățile practice, ceea ce a impresionat-o cel mai mult a fost situația gazdei. Despre Roxana vorbește cu empatie și sinceritate: „E o femeie necăjită. Are copii, dar nu o ajută.”
Munca nu i s-a părut dificilă, însă a necesitat răbdare și atenție.
„Nu e muncă grea. Noi facem ce putem. Mai mult vopsit, migăleală, lucruri de detaliu”, adaugă ea.
La final, Felicia spune că ar recomanda oricui o astfel de experiență, nu doar pentru ajutorul oferit, ci și pentru legăturile care se creează între oameni.
„M-am întâlnit aici cu o doamnă care locuiește în casa alăturată și ne-am schimbat numerele de telefon”, conchide ea.
„Unde sunt mulți, puterea crește”
Câțiva voluntari s-au apucat și de recondiționarea gardului de mari dimensiuni al bisericii din centrul satului, reușind în doar câteva zile ceea ce, altfel, ar fi durat „poate un an”. Preotul Mihai consideră că succesul proiectului Color the Village depășește cu mult simpla renovare a unor case.
În opinia sa, culoarea schimbă nu doar aspectul satului, ci și starea de spirit a oamenilor.
„Când vezi culoare în jurul tău, îți schimbă starea. Te face să te simți mai bine acasă”, spune acesta.
L-a impresionat și faptul că proiectul se bazează pe voluntariat, într-o perioadă în care solidaritatea pare să se fi pierdut: „Astfel de inițiative ne arată că încă se poate și că, unde sunt mulți, puterea crește.”
Pentru mica localitate Macedonia, evenimentul a avut un impact aparte.
„Suntem probabil cel mai mic sat din zonă și cel mai puțin băgat în seamă. Acum, pentru câteva zile, am fost în centrul atenției”, spune el.
Preotul vorbește cu apreciere despre voluntari și despre deschiderea lor, dar și despre recunoștința localnicilor. Pentru comunitate, proiectul a venit într-un moment dificil și a fost perceput ca „un răspuns la rugăciune”.
Obiectivul, aproape atins
Din cele 30 de obiective propuse pentru această ediție, 27 au fost finalizate. Printre obiectivele renovate s-au numărat și școala și gardul bisericii. Peste 420 de voluntari s-au înscris, iar aproximativ 400 au participat efectiv pe parcursul celor trei zile de lucru. Mulți dintre cei aflați la prima experiență de acest fel s-au integrat rapid și au lucrat alături de voluntarii cu experiență.
Deși prima zi a fost marcată de ploaie, care a întârziat o parte dintre lucrări, vremea favorabilă din următoarele două zile a permis recuperarea întârzierilor.
„Chiar dacă începutul a fost dificil, atmosfera a rămas una pozitivă și motivantă, iar la final am avut parte de multe momente emoționante”, spune Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat, precizând că rezultatele au depășit așteptările organizatorilor.
Acesta a explicat că una dintre cele mai mari provocări a fost organizarea logistică, de la estimarea necesarului de materiale și echipamente până la gestionarea costurilor tot mai mari. Multe dintre sculele folosite la edițiile anterioare s-au deteriorat sau s-au pierdut, iar prețurile materialelor de construcții aproape că s-au dublat față de perioada în care proiectul a fost lansat.
Implicarea localnicilor a fost mai redusă, majoritatea contribuind la activitățile din bucătărie. În schimb, beneficiarii s-au declarat, în mare parte, mulțumiți de rezultatele obținute. Au existat și momente încărcate de emoție legate de alegerea culorilor sau a detaliilor finale, iar organizatorii au ales să țină cont de preferințele proprietarilor.
Procesul de selecție a caselor a adus atât satisfacții, cât și nemulțumiri, întrucât nu toate solicitările au putut fi onorate, iar unele familii s-au răzgândit sau au depus cereri prea târziu.
„Ne-am dori să extindem proiectul și în sate mai îndepărtate de Timișoara, în sudul Banatului, însă acest lucru este dificil din punct de vedere logistic și financiar”, declară Radu Trifan.
Următoarea ediție este planificată în județul Caraș-Severin, însă localitatea care va găzdui proiectul nu a fost încă stabilită.
Ajuns la cea de-a opta ediție, proiectul Color the Village se desfășoară anual într-un sat din Banat, alternând între județele Timiș și Caraș-Severin. De-a lungul anilor, voluntarii au readus la viață gospodării din Grădinari (2025), Altringen (2024), Valeapai (2023), Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019).
foto: Tion
Pe aceeași temă:
FOTO. Color The Village: număr record de participanți, într-un sat de poveste din Timiș
FOTO. Aproape 400 de voluntari din toată țara au zugrăvit case în satul Valeapai
FOTO. Color the Village: Trei zile de reparații și renovări în Fărășești, județul Timiș
Citiți principiile noastre de moderare aici!