Sesiunea de înscrieri pentru aceste premii de top la nivel regional este deschisă până pe 9 iulie. Anul trecut, România a fost reprezentată de şase companii în topul Technology Fast 50 Europa Centrală, dublu faţă de prima ediţie la care a participat, în 2008. Rezultatul a plasat România pe locul patru în rândul statelor participante la acest top IT. Printre finaliştii de anul trecut din România s-a numărat şi societatea timişoreană LASTING Software, în final aceasta a ocupat locul 29, un loc bun având în vedere că a candidat cu societăţi puternice din Europa Centrală şi de Est.
„Chiar dacă au fost afectate de declinul general, companiile de tehnologie s-au dovedit a fi mult mai rezistente în faţa crizei, dată fiind natura aproape indispensabilă a activităţii lor”, spune Ahmed Hassan, reprezentantul Deloitte România, compania organizatoare a competiţiei. „Companiile româneşti au dat dovadă de un potenţial semnificativ în contextul industriei regionale, în baza rezultatelor excelente raportate pentru ediţiile din 2008 şi 2009 ale programului. În cazul lor, mărimea nu contează. În schimb contează spiritul antreprenorial şi simţul afacerilor, care ar trebui să asigure un ritm rapid de creştere”, a mai declarat Hassan.
Ultimii ani au fost marcaţi de o scădere a firmelor clasate. Pe ansamblu, rata medie a evoluţiei pozitive la nivelul întregului clasament a fost 933% anul trecut, în scădere faţă de 1.271%, în 2008.
Citiți principiile noastre de moderare aici!