Cine-şi aminteşte de celebrii „adidaşi de porc”, înseamnă că a prins epoca lui Nicolae Ceauşescu şi criza alimentară din anii ‘80, că n-a uitat cozile la hârtie igienică, cartelele pentru raţiile de pâine, zahăr, ulei şi pentru un boţ de unt cât o nucă, pe care unii îl înghiţeau pe loc, înainte sa ajungă la casă să-l plătească. Şi, desigur, pentru „adidaşii de porc”, copite din care se făceau răcituri de Crăciun pentru toată familia. Douăzecişiunu de ani i-au trebuit societăţii româneşti să evolueze de la adidaşi de porc la târtiţă de curcan. Nu că ăsta ar fi, totuşi, singurul progres postdecembrist al naţiei, ci doar că este cel care-i izbeşte pe cei care văd pe zidul unui „ABC nonstop” (care e-nchis noaptea), pe strada Tigrului din cartierul Fabric, o tablă pe care stă scrisă, cu creta, „oferta zilei”. Primul articol, e, de ceva vreme, „târtiţă de curcan”. „Întotdeauna punem sus ce se vinde mai bine, explică vânzătoarea. Târtiţa de curcan se vinde acum cel mai bine. E ieftină şi gustoasă, faci din ea şi supă grasă şi tocană sau papricaş, merge şi friptă, se topeşte-n gură. Acuma, cu criza, se topeşte şi din raft. Şi să nu credeţi că numa’ săracii o cumpără, o caută şi ei”. Şi arată, vizavi, spre palatele imense de marmură…

S.P.D.