În alte epoci, comunicarea presupunea un efort, prin gestul de a scrie, pe o bucată de hârtie, gânduri și urări. Era un gest personal. Astăzi, paradoxul telefoanelor este că, în timp ce ne ușurează comunicarea, ne îndepărtează de oameni.

Într-o eră în care apelurile telefonice devin tot mai rare, fiind înlocuite adesea de mesaje pe WhatsApp, conversațiile de azi se rezumă la tăcerea tastelor, pierzând farmecul intimității de altădată.

Timișoreanul Caius Lăzărescu a lucrat 42 de ani la Poșta Română, iar acum le predă studenților marketingul serviciilor poștale. Are un masterat și un doctorat în domeniu. În plus, deține cea mai mare colecție de efecte poștale din țară.

De la mesajul prin fum și foc, la cel scris pe bilețel

Caius Lăzărescu a povestit pentru Tion cum își trimiteau mesaje oamenii cu zeci de ani în urmă, când nu aveau nici măcar telefon fix.

„Cine dorea să trimită o telegramă trebuia să meargă la oficiul poștal, unde o scria, apoi o expedia. Înainte de telegramă, a fost însă telegraful. Vă spun câteva curiozități. Prima transmitere telegrafică s-a făcut prin fum și foc. China avea, pe lângă Marele Zid Chinezesc, o rețea telegrafică de focuri, unde stăteau și cele mai bune unități militare. Se aprindeau focuri din anumite lemne și transmiteau mesaje prin focuri și fumuri, dacă țara era atacată sau militarii trebuiau să atace.

Primul telegraf a fost inventat de un general grec, cu 400 de ani înainte de Hristos și era cu apă și foc. (…) În era noastră, telegraful optic a fost inventat de Claude Chappe. Macheta originală se află la Paris; transmitea 9.999 de cuvinte. Napoleon a folosit harta rețelei telegrafice pe 4.800 de kilometri, în timpul campaniilor militare. Apoi apare curentul electric și telegraful Morse, care se regăsește și în colecția mea. Era optic, acustic și scris”, a spus pentru Tion Caius Lăzărescu.

Mult mai târziu, relatează el, apar telegramele telefonate.

Potrivit lui Caius Lăzărescu, cine dorea să trimită un mesaj, mergea la poștă și completa o „blanchetă-telegramă” cu adresa persoanei la care trebuia să ajungă mesajul. Chiar dacă nu avea telefon, mesajul ajungea la destinatar în aceeași zi. Era transmis telefonic între oficiile poștale ale adresantului și destinatarului. Telegrama ajungea la destinatar notată pe un bilețel.

Poștașul, „eliminat” din ritualul comunicării

Înainte ca tehnologia să transforme modul în care comunicăm, mesajele de felicitare de Crăciun și Anul Nou erau trimise, cu multă grijă, prin poștă, sub formă de cărți poștale (vederi), felicitări sau scrisori. Reprezenta nu doar un mijloc de a transmite urări, ci și afecțiunea expeditorului. Erau ilustrate cu peisaje care reflectau spiritul sărbătorilor, pe care mulți destinatari le păstrau și le colecționau ca pe niște suveniruri, ca o mărturie a trecerii anilor și a păstrării legăturii cu cei dragi.

Astăzi, această metodă nu mai este folosită, de Crăciun și de Anul Nou fiind trimise milioane de mesaje cu ajutorul telefoanelor mobile.

„Era telegrafului s-a încheiat cu telex. De exemplu, formai un număr de telefon din America și începeai să scrii, iar destinatarului îi apărea tot mesajul. După telex, apare Internetul”, a mai spus Caius Lăzărescu.

Internetul nu poate, însă, șterge nostalgia perioadelor în care comunicarea era personală și autentică, în care felicitările însoțite de urări reprezentau cu adevărat o punte între cei despărțiți de distanțe mari.