tion.ro Web analytics

Colterm, la finalul anului 2021: amendă de 21 milioane euro, datorii istorice, avarii și insolvență

De Amalia Kui
Reactualizat la:

Colterm, la finalul anului 2021: amendă de 21 milioane euro, datorii istorice, avarii și insolvență

foto: arhivă
Reactualizat la:
Anul 2021 a fost unul plin de probleme pentru societatea de termoficare a Timișoarei. De la abonații care au rămas în mod sistematic fără căldură până la amenda de 21 de milioane de euro dată de Administrația Fondului de Mediu, Colterm a trecut printr-o serie de procese, totul pentru a se menține pe linia de plutire. Numai că nu a prea reușit acest lucru: a intrat oficial în insolvență în luna octombrie. În 2022 crește prețul gigacaloriei... s-a stabilit...
Scris de Amalia Kui - Anul 2021 a fost unul plin de probleme pentru societatea de termoficare a Timișoarei. De la abonații care au rămas în mod sistematic fără căldură până la amenda de 21 de milioane de euro dată de Administrația Fondului de Mediu, Colterm a trecut printr-o serie de procese, totul pentru a se menține pe linia de plutire. Numai că nu a prea reușit acest lucru: a intrat oficial în insolvență în luna octombrie. În 2022 crește prețul gigacaloriei... s-a stabilit...

Colterm s-a confruntat cu nenumărate probleme pe parcursul anului 2021, iar cel mai mult de suferit au avut, cum se întâmplă de fiecare dată, abonații, care nu în puține zile au confundat caloriferul cu frigiderul… gol. Nu a fost un an al reformei în ceea ce privește societatea de termoficare a Timișoarei, ci un an în care pisica a fost aruncată dintr-o curte în alta… Din 2022 se scumpește gigacaloria. Dar să vorbim de 2021.

Amenda de 21 de milioane de euro

În luna mai, Colterm a fost sancționată cu 21 de milioane de euro de Administrația Fondului de Mediu pentru că nu a cumpărat certificatele anti-poluare obligatorii pentru 2020. Conform unei Hotărâri de Guvern din 2006, Colterm trebuie să cumpere aceste certificate de emisii gaze cu efect de seră (EUA) în fiecare an, pentru poluarea produsă, în caz contrar fiind pasibilă de penalități uriașe – punct în care s-a și ajuns.

Primarul Timișoarei Dominic Fritz spunea atunci (în luna mai a anului 2021) că s-au terminat „vremurile în care Colterm trăia necondiționat, pe banii primăriei”.

„Amenda primită de Colterm este sancțiunea pentru 20 de ani de iresponsabilitate, incompetență și clientelism politic. Nu Primăria a fost amendată, ci Colterm, dar amenda privește și modul în care Primăria a gestionat, în ultimii ani, situația. A îndatorat fiecare timișorean către Colterm și a ascuns cetățenilor adevărul despre finanțele companiei”, a explicat Fritz după ce a aflat de amendă.

Alin Nica, liderul Consiliului Județean Timiș, era de părere că Fritz nu își asumă răspunderea, arătându-se „depășit de situație”.

„Am observat că actualul primar al Timișoarei a devenit un maestru al neasumării și, de câte ori are ocazia, își deleagă toate atribuțiile. Din păcate pentru el și din păcate pentru timișoreni, Coltermul nu poate fi delegat. Când a candidat, Dominic Fritz a știut de Colterm, ba chiar a declarat că va rezolva problema. […] Ce a făcut Dominic Fritz pentru prevenirea dezastrului de la Colterm? Fără să aibă o explicație logică, astăzi dă vina pe fostul primar, pe Guvern, pe mine, pe oricine”, declara atunci, în mai 2021, Alin Nica.

În luna iunie, Colterm a contestat amenda de 21 de milioane de euro, însă Curtea de Apel a hotărât, în decembrie, că aceasta trebuie plătită. Decizia curții nu este definitivă.

„Suntem în dialog cu reprezentanții Colterm cu privire la următorii pași pe care îi va face compania în acest proces. […] Certificatele verzi erau pentru anul 2020 și pentru ele nu a fost bugetat niciun leu de către fosta administrație. Societatea a contestat amenda în luna iunie. Primăria Municipiului Timișoara continuă eforturile de retehnologizare și modernizare a companiei, începute anul acesta. Menționăm faptul că în cursul acestui an am reușit să înlocuim 15 km de rețea de termoficare, adică jumătate din lungimea inclusă în proiectul de retehnologizare a rețelei din oraș. De asemenea, administrația locală a acordat peste 180 de milioane de lei pentru a asigura producția și distribuția de agent termic în Timișoara”, au explicat reprezentanții Primăriei Timișoara după decizia luată de Curtea de Apel.

Consilierul local liberal Dan Diaconu spune că această amendă a fost aplicată corect și va trebui plătită.

„Hotărârea Curții de Apel, rapidă și clară, dovedește din nou că poveștile pot ține loc de somnifer virtual pe rețele de socializare, dar niciodată nu vor putea aduce ceva bun în viața timișorenilor. Curtea de Apel o spune clar, cea mai mare amendă din istoria Timișoarei, peste 20 de milioane de euro, e aplicată corect și va trebui plătită”, scrie Dan Diaconu pe pagina sa de Facebook, vorbind despre „anul glorios de reformă” pentru Colterm.

Acesta consideră ridicolă explicația dată de reprezentanții Primăriei Timișoara (PMT), care susțin că amenda încasată se datorează fostei administrații.

„Cum placa stricată cu textul «am contestat amenda, deci nu mai există» nu mai poate funcționa, am primit un nou text hilar, dacă nu ar friza absurdul. Acum vinovată e fosta administrație că nu a lăsat bani în buget pentru plata certificatelor CO2. […] Bugetul anului 2021 a fost creația exclusivă a administrației Fritz, un buget plin de slogane, așa cum vă place, un buget însă construit de la zero de către voi. Cum ar fi putut fosta administrație «să vă lase bani în buget» pentru plata certificatelor?”, mai spune consilierul local.

Creșterea prețului gigacaloriei

Înainte de Crăciun, consilierii locali au adoptat proiectul care prevede majorarea costului gigacaloriei la Timișoara. Astfel, din 1 ianuarie 2022, prețul gigacaloriei suportat de timișorenii abonați Colterm va fi de 416,24 de lei/MWh, față de prețul actual de 207,27 lei/MWh.

În cadrul ședinței de plen, viceprimarul Ruben Lațcău a spus că actualizarea prețului a fost cerută de Curtea de Conturi, în urma unui control, iar Dominic Fritz a explicat că societatea de termoficare vinde energice termică sub prețul de producție, un lucru inacceptabil.

Insolvența

În luna octombrie, societatea de termoficare a Timișoarei a intrat oficial în insolvență. Magistrații Tribunalului Timiș au stabilit atunci că se deschide procedura de insolvență și au desemnat un administrator judiciar, altul decât cel pe care l-a anunțat Primăria Timișoara.

Primarul Dominic Fritz descria insolvența ca fiind „un proces de reconstrucție a încrederii”.

„Colterm a încercat numeroase variante, dar reorganizarea companiei prin procedura de insolvență este singura variantă și este necesară. Noi credem în termoficare în Timișoara, noi credem că acest sistem are un viitor și tocmai de aceea apelăm la protecția insolvenței. […] În ziua de azi procedura insolvenței este, de fapt, un mijloc de salvare a companiilor, cu succes în România”, spunea Fritz.

Avariile, datoriile și zilele fără căldură

Afectați direct de aceste probleme rămân însă tot timișorenii abonați Colterm, asupra cărora se răsfrâng toate neajunsurile societății de termoficare.

Chiar la începutul sezonului de încălzire, timișorenii au rămas mai multe zile fără apă caldă și căldură, după ce furnizorul de gaz a oprit robinetul către Colterm din cauza datoriilor. În 26 octombrie, E.ON a oprit furnizarea gazului către Colterm și aproape 56.000 de locuințe, spitalele și școlile din oraș au rămas fără căldură și apă caldă timp de trei zile.

În spitalele din Timișoara, temperaturile în saloane au scăzut chiar și până la 17 grade Celsius, în sezonul rece, în plină pandemie. Managerii unităților sanitare au achiziționat pături și saci de dormit, făcând apel la donații pentru a se descurca.

S-a găsit cu greu un alt furnizor, însă și așa caloriferele timișorenilor racordați la sistemul centralizat abia s-au încălzit. În unele zone nu s-a putut furniza căldură din cauza șantierelor pentru retehnologizare. A urmat oricum o perioadă plină de avarii, conductele Colterm lăsându-i pe timișoreni fără apă caldă sau căldură. Aproape zilnic apăreau alte și alte probleme, odată cu repornirea sistemului de încălzire.

Au fost probleme și cu stocul de cărbune, care ar fi trebuit făcut din timp pentru a trece cu bine peste iarnă, însă Colterm nu s-a ocupat nici de acest lucru. Directorul general Colterm Cristian Mîțu explica în octombrie că societatea „nu prea are stocuri de cărbune”, doar „contracte în derulare”. Iar din cauza datoriilor enorme acumulate de Colterm, aceasta trebuie să plătească în avans orice i-ar fi furnizat.

Astfel s-a ajuns și la procesul între Colterm și Complexul Energetic Oltenia (CEO), deschis chiar înainte de Crăciun la Tribunalul Gorj. Societatea de termoficare a Timișoarei a dat în judecată CEO pentru nerespectarea termenelor de livrare a cărbunelui, în condițiile în care Colterm nu și-a achitat datoriile față de CEO.

Subprefectul de Timiș Ovidiu Drăgănescu a solicitat în noiembrie 54 de milioane de lei de la guvern pentru funcționarea Colterm pe perioada iernii, bani care de altfel au și fost alocați. Suma primită de la guvern trebuie folosită exclusiv pentru plata energiei termice, astfel încât abonații Colterm să aibă apă caldă și căldură până la finalul anului.

17 Comentarii

Your email address will not be published.

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Nica says:

    Ingrozitor !
    Cred ca numai Dumnezeu mai stie cit s-a furat de la Colterm , cat au furat toti care au putut si au vrut de acolo.
    Incompetenta , coruptia, indolenta , incapacitatea , amatorismul, bataia de joc, toate acestea au fost spuse de-a lungul timpului de presa si de cetateni. Nu s-a luat nici o masura de combatere deoarece toti au furat si au profitst de acest sac fara fund.

  2. Sorin says:

    Si banii de- i da Primaria , nu – s tot de la timisoreni ?

  3. Radovan says:

    21 milioane de euro pentru incompetenta unora, dar platiti de fiecare dintre noi! e cea mai mare amenda primita vreodata de o institutie din Romania. Nici nu m-as mira daca donimic ar fi neglijat intentionat achizitia certificatelor tocmai pentru a smulge aceasta suma colosala de pe timisoreni si pentru a ingropa Timisoara intr-un faliment cum nicun oras nu a mai cunoscut.

    • George says:

      Este vorba despre certificatele pentru anul 2020, care trebuiau cumparate in 2019. Mai tii minte cine era primat in 2019?

      • antiVrajeala says:

        Ia intra tu pe site-ul ANRE sa vezi cand se publica listele cu certificate verzi de cumparat pt fiecare companie(cauta piata de certificate verzi 2020) Apoi intra si pe site-ul primariei Timisoara si vezi bugetul pe 2020, facut de acesti “revolutionari ai bunei guvernari”, si daca gasesti in el cumva unde s-au prevazut banii pt certificate.
        “Dragi” usereisti, nu mai mancati rahat cu polonicul daca habar n-aveti ce spuneti, votati in continuare pe baza de sloganuri si manipulari ieftine(in caz ca nu sunteti de fapt postaci platiti pe ceva bani grei sifonati spre oengeuri prietene) ale unor incompetenti in administratie dar nu mai propagati prostii pe net. Nici macar Fritz nu spune prostia asta ca trebuiau cumparate in 2019, el spune doar prostia ca trebuia Robu sa aloce cumva (printr-o minune probabil) bani in bugetul facut de administratia Fritz. Atata incompetenta numai la plusereu se poate. Sau o fi ticalosie. Sau ambele.

  4. alfa says:

    tin sa multumesc popandaului si sustinatorilor lui

  5. Mada says:

    Întreb și eu: cum e aia ca eu, cu centrală, să plătesc facturi de 3-4 ori mai mari, iar prețul la gigacalorie să fie același, ba chiar mai mic, din 2010 încoace? Că diferența se plătește și din banii mei. Adică eu plătesc și pentru mine și pentru cei cu încălzire centrală.

    • Viki says:

      Exact! Io platesc la gaz factura neplafonata, si mai da primaria si din banii mei pe gcal .pai ce capitalism si ce liberalizare mai is si astea ? Pica coltermul, super ! De ce sa – l in eu in brate ?

  6. bibicu says:

    Interesant ca Robu si “armata” lui de directori au ridicat Coltermul la cele mai inalte culmi de civilizatie si progres iar Fritz, cu aceiasi directori PNL-isti, a bagat-o in insolventa ! Bravo tov. Dan Diaconu, tot purtator de cuvint a lui Robu ? Nici usturoi n-ati mincat, nici gura nu va miroase.

  7. Highlander says:

    Inainte se furau bani cu acte normative…acum se fura cu cet urile care mai sunt active din tara!se baga miliiane de euro in niste gauri negre mai apoi se falimenteaza si se pierde urma banilor furati e reteta sigura de tun financiar !nimeni nu raspunde mai apoi desi sunt bani publici care are trebuo jistificati la fiecare leu!

  8. Eu says:

    Sunt cel puțin 15-20 de ani de când se știe că sfârșitul Colterm e inevitabil. Care au fost pe faza, au pus centrala pe gaz, bravo lor, e un lucru normal. Care nu, oamenilor, sunteți chiar tâmpiți,va meritați soarta. 20 de ani ați avut timp.

  9. John says:

    Pun pariu ca in 2-3 ani nu va mai exista Colterm si toti abonatii vor avea centrale proprii sau de bloc.

    • Contor says:

      Stai ca o sa apara imediat unul pe aici care o sa zica ,vai o sa se interzica centralele de apartament ca asa vrea nu stiu ce ministru idiot :))de 10 ani aud povestea asta zilnic propagata de angajati ai respectivelor ccompanii falimentare in mass media…Uita sa spuna si de subventia directa pe gigagcalorie care e interzisa in UE fiind considerat ajutor mascat de stat,plus ce e obligatoriu in UE consum contorizat individual nu pe bloc cum e Ro ,pentru ridicarea subventiei aveau termen mai 2030 amanat pana in 2021 la cererea guvernului pe motiv de pandemie,pana la urma o sa fie obligati sa o ridice,sunt curios cat or fii atunci dispusi sa de 850 ron pe gigacalorie

      • Contor says:

        Edit :Mai 2020

        • cox says:

          Vad ca stii cu UE si de-astea, ce zici ca zice UE de centralele individuale pe gaz? Ca or sa fie interzise si o sa trebuiasca sa se cumpere certificate verzi? Sa ma anunti in cativa ani, nu prea multi, cand o sa treci la incalzirea pe curent! Multumesc.

  10. John says:

    Mai rabda un an, doi, sfarsitul Coltermului e aproape😂🤪

  11. Tzzz says:

    Avem o teava de apa calda mega poroasa in subsolul blocului, iar Colterm nu vrea sa vina sa o repare pe motiv ca nu au sudori pentru subteran si ca ei vin totusi doar daca se sparge. Va dati seama ce fain e sa se sparga o teava in subsol, dar mai de apa calda! Hai cu falimentul ca sunt satul de ei!

  12. Cele mai noi știri

    Utile

    Lucrări Aquatim în Timișoara și alte trei localități din Timiș

    Eveniment

    Primăria din Coșteiu se va ocupa de înmormântarea celor două persoane înecate duminică în râul Timiș

    Ştiri din Timiș

    Florin Piersic revine la Timișoara cu primul spectacol după pandemie

    Eveniment

    Șofer beat și drogat prins de polițiști la volan, la Timișoara. Consumase amfetamină și canabis

    Eveniment

    FOTO. Un bărbat și o femeie, căutați de scafandrii de la ISU. Au intrat în râul Timiș să se răcorească și nu au mai ieșit la mal

    Eveniment

    Tânăr drogat prins de polițiști la volan, în Timiș

    Eveniment

    Zeci de șoferi au rămas pietoni în Timiș, sâmbătă. Tânăr depistat pozitiv la canabis

    Eveniment

    Razie a polițiștilor și jandarmilor la Dub Camp România și Eco-Friendly Experience. Amenzi de aproape 10.000 de lei

    Eveniment

    Bătrân bătut și tâlhărit în propria casă. Hoții i-au furat două șunci și o drujbă

    Sănătate

    Intoleranța la gluten, diferită de alergia alimentară la grâu. Cum se deosebesc

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici