Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Bal și alte evenimente la Ziua cartierului Braytim. Se schimbă imaginea Parcului Triade

Bal și alte evenimente la Ziua cartierului Braytim. Se schimbă imaginea Parcului Triade

De Diana Lupulescu
la 13 June 2024 17:40 Reactualizat la: 13 June 2024 23:06
1 Comentarii

Bal și alte evenimente la Ziua cartierului Braytim. Se schimbă imaginea Parcului Triade

Foto: Tion și Triade
13 June 2024 17:40 Reactualizat la: 13 June 2024 23:06
Aflat la ieșirea din Timișoara, la limita cu comuna Giroc, Parcul de sculptură Triade se transformă la 20 de ani de la deschidere. Printr-o finanțare oferită în cadrul programului Legacy Timișoara 2023 – ExCentric, Fundația Triade va organiza mai multe manifestări publice în zona Braytim.
Scris de Diana Lupulescu - Aflat la ieșirea din Timișoara, la limita cu comuna Giroc, Parcul de sculptură Triade se transformă la 20 de ani de la deschidere. Printr-o finanțare oferită în cadrul programului Legacy Timișoara 2023 – ExCentric, Fundația Triade va organiza mai multe manifestări publice în zona Braytim.

Trimite articolul

X

Vor fi mutate sculpturile monumentale care au constituit cel mai mare parc urban de sculptură în aer liber din România. Este vorba despre Parcul Triade din zona Braytim, care își mută operele de artă în locații noi, iar Grădina Triade devine un spațiu dinamic.

Fundația Triade va organiza acolo evenimente lunare de muzică, artă vizuală, arhitectură sau poezie, spectacole de teatru, proiecții de film, tururi ghidate și întâlniri cu copiii, alături de Sărbătoarea Zilei Cartierului.

Activitățile vor debuta în 21 iunie și se vor desfășura în noul spațiu, reconfigurat în cadrul proiectului intitulat „Grădina Triade – spațiu polimorf”.

Câteva dintre sculpturi vor fi mutate pe malul Begăi, unde Primăria Timișoara, după demolarea unor terase ridicate ilegal, reamenajează spațiul.

Inițiatoarea proiectului este Fundația Interart Triade, alături de partenerii săi: Institutul Cultural Francez, Asociația Centrul Cultural Plai, Universitatea Politehnica Timișoara, Școala Waldorf, Bienala timișoreană de arhitectură BETA, Asociația Culturală Auăleu, Asociația Braytim și Galeria Jecza.

Intenția este ca noul parc să fie loc de întâlnire culturală și de socializare între vecini, care deși locuiesc de mai mulți ani în cartier nu se cunosc.

„Acum 20 de ani, aici era un fel de câmp. Locuiam noi alături de vecinii mei, familia Chioreanu, și mai erau alte 16 case care s-au făcut aici. Orașul se termina la strada Mureș și s-a construit acest cartier care s-a numit Braytim pentru că era construit de români și francezi. Noi având prima casă, pe terenul din fața noastră s-a creat un maldăr mare de gunoaie de șantier. Ca să trecem peste acest maldăr de gunoaie pentru că trebuia să vină Regina Beatrix (n.r. – a Olandei), care era sculptoriță amatoare, se întâlnească cu sculptorul Peter Jecza, ne-am lustruit treptele și toată casa, dar cum să-i arăți reginei un maldăr de mizerie?

Atunci am început un fel de lobby cu orașul Timișoara și am creat un parteneriat public-privat între fundația, care între timp se constituise în anul 2000 și orașul Timișoara pentru a transforma această zonă de murdărie într-o zonă de expunere de sculptură. Nu erau bani, dar am primit modele de la prieteni și le-am făcut pe unde am putut, în turnătorii. Deci, Parcul Triade s-a născut în 2003 ca pepinieră de sculptură. La un moment dat au fost peste 40 de lucrări”, a declarat Sorina Jecza, președinta Fundației Triade și soția regretatului sculptor Peter Jecza.

Aceasta a anunțat că revitalizarea și activarea Grădinii Triade se va face pe mai multe paliere distincte. Într-o primă etapă – aflată deja în derulare –, va avea loc reconfigurarea arhitecturală a spațiului printr-un proces de re-branding arhitectural, ce presupune montarea de plăcuțe pe lucrările existente și reamplasarea lor definitivă.

Această etapă va fi urmată de inițierea unei „zile a cartierului”, care să le ofere șansa vecinilor să socializeze. Astfel, primul eveniment ce va avea loc este intitulat Bal în cartier. Manifestarea va avea loc vineri, 21 iunie, de la ora 19, când locuitorii din zonă sunt așteptați în Grădina Triade la un picnic cu mâncare tradițională și un concert live susținut de trupa Le Petit Bal de Poche din Paris, Franța.

„Ne propunem organizarea unor evenimente cu cadență lunară, care să acopere arii diverse de expresie artistic, arte vizuale, arhitectură, muzică, teatru, poezie, dar și organizarea, bilunară, a unor tururi ghidate și workshop-uri cu elevii școlilor din cartier, care să îi familiarizeze cu formele de expresie ale sculpturii”, a mai precizat Sorina Jecza, președinte Fundația Triade, inițiatoare a proiectului.

Proiectul „Grădina Triade – spațiu polimorf” se derulează până la finele anului 2024 și este finanțat în cadrul programului Legacy Timișoara 2023 – ExCentric, prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

După balul din 21 iunie vor mai avea loc următoarele evenimente în Parcul Triade:

Iunie – iulie 2024

  • Spectacol „Spoken Word” (poezie performativă), partener: Asociația Plai, în cadrul proiectului Strada Fără Nume
  • Spectacolul „spoken word” (poezie performativă) constă într-o reprezentație live, înregistrată audio-video, a unui poet străin alături de patru muzicieni.

August 2024

  • Spectacol de teatru în aer liber, partener: Teatrul Auăleu

Septembrie 2024

  • BETA 2024, partener: Filiala Teritorială Timiș prin Beta – bienala timișoreană de arhitectură

Evenimentul va premerge debutului Bienalei de Arhitectură, acționând ca un „teaser” pentru aceasta, prin activarea grădinii Triade cu mijloace specifice activităților și temei Beta 2024.

Octombrie 2024

  • Instalația Land Art, autor: Miki Velciov

Artistul Miki Velciov va crea în spațiul Grădinii Triade o instalație site-specific. Crearea acestei instalații va oferi posibilitatea de a interfera cu procesul creator, de a comunica cu artistul, de a activa propriile capacități creative ale publicului.

Iunie – octombrie 2024

  • Program de educație și mediere cultural, partener: Școala Waldorf

Pe durata întregului proiect, timp de cinci luni, se vor organiza tururi ghidate în spațiul Grădinii Triade, prin care participanții vor putea lua contact cu limbajul specific sculpturii, ca formă de expresie contemporană a artei.

Trimite articolul

X
Taguri:
bal în Braytim ,
Parcul Triade ,
timisoara
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. paul cristian says:
    June 14, 2024 at 5:12 am

    Ce frumos, i-a dat Centrul de proiecte un proiect sa ii ocupe creativitatea si lui Vlad “aproape presedinte OAR” Gaivoronschi. Exceptional!

    Reply
  2. Cele mai citite știri

    1
    Serialul săptămânii: „Leul”, povestea reală care l-a dus pe regizorul „The Lion King” în savană
    2
    Ce poate arăta un simplu examen de urină și de ce contează recoltarea corectă a probei
    3
    FOTO. Peste 500 de morminte vechi de mii de ani, scoase la lumină pe traseul căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj
    4
    L-ați văzut? Bătrân de 90 de ani, dispărut în toiul nopții din Babșa
    5
    TRANSTIMIȘ se extinde în județul Timiș. 26 de localități intră în asociația de transport
    6
    Incendiile din Serbia, posibila sursă a fumului observat în Timișoara și în celelalte localități din județ
    7
    Când Timișoara cucerea primul titlu național la polo, premiul era o cupă și opt pui
    8
    Ambrozia nu îi afectează doar pe adulți. Alergia poate apărea chiar și la copiii sub 1 an
    9
    Direcția de Asistență Socială Timișoara rămâne fără director general. De ce demisionează Esztero Emese
    10
    Dincolo de Acropole. Zece locuri mai puțin cunoscute din Atena pe care merită să le descoperi

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Muzică și dans la Carnavalul Toamnei, organizat pentru beneficiarii Fundației „Pentru Voi”

    Cinema

    Patru filme românești, pe lista scurtă a Premiilor Europene de Film 2027

    Ştiri din Timiș

    Familie din Lovrin, rămasă fără casă în urma unui incendiu. Puteți ajuta cu donații pentru reparații

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 17 octombrie 2026, în Timișoara?

    România

    USR va vota împotriva învestirii Guvernului Luca Niculescu

    Cinema

    Filmul săptămânii: „Primetime”, un thriller psihologic cu Robert Pattinson despre un jurnalist care vânează suspecți de abuzuri asupra minorilor

    Ştiri din Timiș

    PNL Timiș îi răspunde lui Simonis: „Fiecare partid să se preocupe de propria ogradă”. Liberalii își vor desemna singuri candidatul la Primăria Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Ilie Bolojan, după acuzațiile lui Simonis privind stadionul „Dan Păltinișanu”: „Este o minciună”

    Eveniment

    L-ați văzut? Bătrân de 90 de ani, dispărut în toiul nopții din Babșa

    Ştiri din Timiș

    Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, tot mai aproape de construcție. S-au încheiat demolările
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323