tion.ro Web analytics

ANALIZĂ. Timișoara, după 6 luni cu Dominic Fritz primar. Cele 10 angajamente pentru un nou început

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:

ANALIZĂ. Timișoara, după 6 luni cu Dominic Fritz primar. Cele 10 angajamente pentru un nou început

Reactualizat la:
Vineri, 30 aprilie, sunt exact șase luni de când Timișoara are primar nou. Dominic Fritz și-a ocupat fotoliul de edil-șef în 30 octombrie 2020, după o ceremonie la care s-a deplasat cu bicicleta. În campania electorală, candidatul Fritz anunța „10 angajamente pentru un nou început în administrație”, un fel de contract asumat. Să vedem ce s-a ales de ele.
Scris de Roxana Deaconescu - Vineri, 30 aprilie, sunt exact șase luni de când Timișoara are primar nou. Dominic Fritz și-a ocupat fotoliul de edil-șef în 30 octombrie 2020, după o ceremonie la care s-a deplasat cu bicicleta. În campania electorală, candidatul Fritz anunța „10 angajamente pentru un nou început în administrație”, un fel de contract asumat. Să vedem ce s-a ales de ele.

Fără promisiuni goale: 10 angajamente USR-PLUS pentru un nou început în administrația timișoreană. Pentru a provoca o schimbare sistemică, noi considerăm că e nevoie să repunem administrația pe noi baze, urmând noi principii. Prosperitatea și creșterea calității vieții vor fi apoi rezultatul firesc al bunei guvernanțe. Cele 10 angajamente de mai jos sunt contractul pe care ni-l asumăm în fața timișorenilor”, ne anunța echipa lui Dominic Fritz în iunie 2020.

Candidatul Dominic Fritz vorbea despre „probleme sistemice cu care se confruntă Timișoara”, unde „vedem o comunitate care știe să se mobilizeze în momente cheie”, dar și „o administrație depășită”.

„Nu este o listă de proiecte, cu fântâni, ci este propunerea unui contract între cetățenii Timișoarei și administrația nouă. Cei din comunicare îmi spun că zece lucruri sunt mult prea multe, dar eu cred că sunt multe elemente care ne trebuie în administrația publică. (…) Când eu o să vorbesc despre proiecte în această campanie, eu știu pe ce bază o să îndeplinesc aceste proiecte”, explica, la acea vreme, aspirantul la fotoliul de primar.

Cele 10 angajamente luate de Fritz

1. „Punem cartierele în centrul atenției”. Candidatul Dominic Fritz spunea că Timișoara nu se poate dezvolta doar în centru și că „o să avem oameni responsabili pentru un anume cartier, o să implicăm oamenii din cartier prin consilii consultative, prin bugete pentru un cartier anume și o să facem pentru fiecare cartier un plan de dezvoltare specific”.

Ce s-a întâmplat în șase luni? Deocamdată nu am fost anunțați despre așa-zișii manageri de cartiere din Timișoara, iar despre buget participativ nu poate fi vorba anul acesta. Conform prezentării primarului din martie, în bugetul Timișoarei pentru anul 2021 au fost alocate 14,7 milioane de lei la capitolul „Spațiu public și cartiere”: 2,4 pentru PUZ-uri pentru zone importante ale orașului (malul Begăi, Torontalului, Iosefin, Traian); 1,3 milioane pentru „regenerare urbană zonele Aradului/Torontalului, Lipovei, Circumvalațiunii, str. Polonă, Complexul Studențesc”, unde intră parcări, iluminat public, conexiuni pentru pietoni și culoare verzi cu locuri de joacă; 720.000 de lei pentru concursuri de soluții de arhitectură pentru Piața Operei și străzile din Cetate, amenajarea și modernizarea Pieței 700 și zona Stadion; precum și 1 milion de lei pentru Banca de Date Urbane.

2. „Facem zona metropolitană funcțională”. Candidatul Dominic Fritz spunea că Timișoara nu se termină la limita UAT-ului și că suntem „un singur pol de creștere și trebuie să ne dezvoltăm ca atare”. Vorbea despre transport în comun metropolitan și aplicare la fonduri europene pe zona metropolitană, inclusiv pentru un tren metropolitan.

Ce s-a întâmplat în șase luni? Primăria a decis că dă 1 milion de euro pentru un studiu de fezabilitate pentru un train-tram Reșița-Timișoara.

3. „Reconectăm administrația timișoreană de Europa”. Candidatul Dominic Fritz spunea că „Timișoara nu este o insulă” și că trebuie „să se reconecteze” cu Europa economic, dar și cultural. Promitea, printre altele, reînvierea parteneriatelor cu orașele înfrățite și despre o unitate specializată pentru atragerea de fonduri europene pentru primărie și toate instituțiile din subordine, obiectivul fiind dublarea fondurilor atrase pentru Timișoara.

Ce s-a întâmplat în șase luni? Nu știm exact cum a reluat primăria legătura cu orașele înfrățite, dar știm cu certitudine că edilul-șef a făcut mai multe vizite la București, de unde s-a întors cu bani de la bugetul de stat pentru unele dintre proiectele Timișoarei. Despre o unitate specializată în primărie nu poate fi vorba deocamdată, pentru că organigrama PMT promisă de Fritz nu a fost prezentată.

4. „Atragem profesioniști în primărie”. Candidatul Dominic Fritz spunea că „administrația s-a încărcat cu niște mediocri, niște impostori”, cu oameni care „fac șmenurile lor în loc să lucreze pentru cetățeni”.

„Vom face o prioritate din atragerea de profesioniști în primărie – din Timișoara și nu numai. Vom angaja pe baza unor concursuri adevărate, nu pe bază de pile și cunoștințe. Acolo unde e necesar, vom pune accent pe cunoașterea limbilor străine, pentru a fluidiza conectarea la bunele practici europene. Funcționarii Primăriei vor fi încurajați să folosească oportunitățile de formare continuă. Vom forma echipe multidisciplinare pentru a găsi soluții inovatoare la cele mai importante provocări ale Timișoarei. De exemplu, un Centru de Excelență în Mobilitate Urbană, cu experți în mobilitate, inginerie și planificare teritorială, va realiza teme și studii pentru dezvoltarea mobilității la nivel metropolitan și va redacta caiete de sarcini în concordanță cu direcțiile de finanțare europeană”, explica Fritz, conform site-ului din campania electorală.

Ce s-a întâmplat în șase luni? La Timișoara au fost angajați zece consilieri personali, șase pentru primar și câte doi pentru fiecare viceprimar. Cei care îl consiliază pe Fritz sunt Loredana Pintea, Rudolf Graef, Simona Fiț, Val Mureșan, Dana Lazăr și Bogdan Marta. Viceprimarul USR-PLUS Ruben Lațcău este consiliat de Anca Nistor și Lucian Suciu, iar viceprimarul PNL Cosmin Tabără de Cătălin Olteanu și Ilie Sîrbu.

La primărie au venit așadar mulți oameni noi, dintre care îi mai amintim pe city managerul Matei Creiveanu și pe arhitectul-șef Gabriel Almăjan, dar și pe noul director al Casei de Cultură, Camelia Mingasson. S-au căutat oameni și pentru Centrul de proiecte, structură care se ocupă de finanțările în cultură, sport și educație, dar primăria n-a reușit să atragă curioși, așa că Fritz și-a pus un consilier personal director interimar. Alte trei concursuri pentru posturi de șefi în primărie au fost câștigate de angajați ai PMT cu state vechi: Magdalena Nicoară, fost director la Dezvoltare, acum director la Urbanism, și Mihai Boncea, acum director la una dintre direcțiile de Patrimoniu.

Restructurarea din primărie promisă de Fritz încă de dinainte de a câștiga alegerile n-a mai venit nici până în ziua de azi. Mai mult, în martie 2020, edilul-șef anunța că vrea și două tipuri de audit în instituția pe care o conduce.

5. „Digitalizăm și eficientizăm administrația locală”. Candidatul Dominic Fritz promitea „un portal pentru cetățeni unde trebuie să depui un singur act o singură dată și să nu ți se ceară de fiecare dată copie după buletin, de exemplu”. Se promiteau, așadar, un ghișeu unic, un singur dosar al cetățeanului, cu acte depuse o singură dată, formulare simplificate și precompletate, un site al PMT reconstruit din temelie, proceduri interne eficientizate în mod constant.

Ce s-a întâmplat în șase luni? În primul rând, primarul Fritz și-a luat un consilier personal specialist în IT, care să fie „șeful digitalizării” în instituția de pe C.D. Loga. În realitate, portalul primăriei nu s-a schimbat cu mult. De exemplu, proiectele de hotărâre nu pot fi citite direct pe site, e nevoie să fie descărcate și nu pot fi distribuite decât dacă sunt copiate, pentru că site-ul PMT nu permite un URL dedicat. Despre „ghișeul unic” nu am fost informați, dar prin noiembrie 2020, municipalitatea anunța că prelungește la 12 ore programul de la Camera 12.

6. „Combatem corupția cu transparență”. Candidatul Dominic Fritz promitea „o primărie de sticlă”, „o revoluție de transparență”, pentru că „unde este lumină, nu se fură”. Promitea că „urcă” pe site-ul PMT toate contractele, anexele, referatele și rezultatele din arhiva primăriei din ultimii ani. Pe pagina web, cetățenii vor putea vedea constant ce sesizări există în cartierul lor, ce proiecte sau ce lucrări de mentenanță sunt în derulare. Tot acolo urma să fie urmărită în timp real deplasarea utilajelor de curățenie și deszăpezire.

Ce s-a întâmplat în șase luni? Primăria de sticlă are, deocamdată, o sticlă mată. Într-adevăr, contractele, referatele de la proiectele de hotărâre sunt pe site, erau încă de pe vremea lui Robu, dar timișorenii nu pot vedea constant sesizările și nici lucrările de mentenanță, pe acestea din urmă doar dacă se pun să caute în arhivă programul zilnic de reparații al străzilor. Harta care ne arată prin GPS unde se află utilajele de curățenie sau deszăpezire și mașinile de gunoi există pe site-ul PMT din februarie 2021. Primăria Fritz a reușit să facă și o pagină dedicată pentru cheltuielile PMT, precum și o prezentare a proiectului de buget. La capitolul transparență mai e de muncă, pentru că deocamdată primăria nu are un purtător de cuvânt, iar comunicatele de presă vin, de multe ori, a doua zi de la întâmplarea unui eveniment. De exemplu, Fritz s-a întâlnit miercuri cu ministrul Afacerilor Externe, iar abia a doua zi a fost transmis un comunicat de presă sec.

7. „Reechilibrăm bugetul spre investiții”. Candidatul Dominic Fritz spunea că primăria dă foarte mulți bani pe funcționare și promitea că va reorienta bugetul orașului spre investiții.

Ce s-a întâmplat în șase luni? Bugetul Timișoarei pe anul 2021 a fost împărțit după cum urmează: 55,9% pentru funcționare și 41% pentru dezvoltare, respectiv investiții.

8. „Luăm decizii bazate pe date și învățăm constant”. Candidatul Dominic Fritz spunea că este foarte important principiul de a învăța constant. Vorbea despre cum a dat administrația Robu mulți bani pe un sistem de trafic management care nu este folosit nici la jumătate din capacitate și promitea decizii monitorizate și evaluate constant: „Nu vom face lucrurile niciodată doar «pentru că așa s-a făcut mereu», ci ne vom strădui să îmbunătățim constant calitatea actului administrativ și experiența cetățenilor cu Primăria Timișoara”.

Ce s-a întâmplat în șase luni? Despre proiectul de trafic management nu s-a vorbit mare lucru, dar în acest an se împlinesc cei cinci ani de la implementarea proiectului cu fonduri europene, iar sursele noastre spun că Primăria Timișoara regândește sistemul.

9. „Consultăm și implicăm cetățenii”. Candidatul Dominic Fritz spunea că fostul primar a construit un zid în jurul primăriei și că cetățenii nu mai au nicio șansă să fie auziți, iar profesioniștii sunt batjocoriți. Promitea buget participativ, consilii consultative de cartier, consiliul tinerilor: „Vom pune 5% din bugetul de investiții la dispoziția cetățenilor pentru a propune, susține și decide cele mai importante proiecte pentru ei și cartierul lor”.

Ce s-a întâmplat în șase luni? În 2021, Primăria Timișoara nu are buget participativ. N-a fost pus deoparte niciun leu pentru ca oamenii să poată propună proiecte dedicate pe cartiere.

10. „Luptăm pentru interesele Timișoarei pe plan național și european”. Candidatul Dominic Fritz spunea că nu avem „o diplomație timișoreană” și că este nevoie de susținere la București și la Bruxelles. Ne promitea că va deveni un ambasador activ pentru Timișoara și că primăria se va orienta spre colaborarea cu instituțiile publice pe toate nivelurile.

Ce s-a întâmplat în șase luni? Primarul Dominic Fritz a făcut multe deplasări la București, de unde s-a întors într-adevăr cu bani pentru marile proiecte de infrastructură ale orașului. A promis, printre altele, o vizită a președintei Comisiei Europene la Timișoara, în 2023.

Trebuie să menționăm și că Dominic Fritz, candidat la Primăria Timișoara atunci când și-a luat cele zece angajamente, n-a avansat niciun termen pentru vreo promisiune anume.

editor Dan Oancia.

Pe aceeași temă:

UPDATE. Dominic Fritz este învestit în funcția de primar al Timișoarei. Nicolae Robu îi predă ștafeta

61 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. cititoarea says:

    Atat de fraieri…vad o data in plus ca am votat un om care nu si-a luat niciun angajament si nici nu va face nimic:(((

  2. Andrei says:

    Cu marele plan de combatere a pandemiei ce s-a mai intamplat? A fost o mare minciuna, nici nu a existat. Cat despre bugetari, fritz si-a adus oamenii in functii, iar pe ai lui robu nici macar nu i-a dat afara. Bolojan a putut la Oradea, fritz cu f mic nu poate la Timisoara. Lui ii trebuie studii si audit dupa audit, pe banii nostri. Doar facebookul e de fritz si gasca lui de hipsteri corporatisti. Drumurile pline de gropi, mizerie peste tot, afgani la gara etc. Absolut nimic nu a facut in jumatate de an, inafara sa isi angajaeze prietenii si sa isi delege responsabilitatile. Robu cu toate ineptiile lui, cu toata gasca lui de mizeri, macar vedeai ca face una-alta. fritz nimic, dar nimic. De unde si botezul doNimic. Din pacate, nici nica ala nu ii mai bun. Amandoi isi dau la gioale, sunt totalmente incompetenti si incearca sa profite de orice ca sa castige capital politic.

    • Lazar says:

      Bolojan si PNL au majoritate, in schimb la Timisoara PNL-ul inca sunt la putere

    • Casaca ochii says:

      Drumurile sparte sunt alea facute de robu cu jumate de an inainte de alegeri, asa bine au fost facute ca acum incep toate sa se sparga, asta insemna la robu dezvoltare durabila, si parcuri reabilitate cu milioane de euro dati pentru o instalatie de irigat si 3 banci. Da ce sa-i faci multi vad putini pricep.

      • Ionelush@yahoo.com says:

        Ba taranule dar ce a facut Spritz, uitate la calitatea lucrariilor facute acum, uitate ca sau imputinat cosurile de gunoi pe strazi, curatenia din zilnic a devenit lunara. Pe ce lume traiesti obositule? Mai iesi din casa sa vezi ca moare Timisoara!!!

  3. toni says:

    Daca si voi, ziarul de casa al usr spuneti ca nu a facut nimic…
    Apropos, linia de train-tram Reșița-Timișoara nu are nimic de-a face cu zona metropolitana (doar daca Timisoara are zona metropolitana ca Chicago si nu stiu eu).
    Pana la urma tot nimic – DoNIMIC.

  4. Grigore says:

    Bla, bla, bla, peste 6 luni care e urmatoarea stategie, Make Timisoata great again :)) si uite asa trec 4 ani pierduti 🙁

  5. vidican says:

    sincer imi vine sa vomit… l-am votat, am stiut ca o sa fie multa gargara, am sperat ca mai rau decat robu nu se poate; dar m-am inselat! timisoara mergea cel putin la fel de bine in ultima jumate de an daca nu avea primar plus hoarda de asa-zisi specialisti! nimic nimic nu a facut pentru oras, doar si-a adus prietenii pe functii; blestemele lui robu ne-au ajuns…

    • Sss says:

      Robu si gasca trebuia sa plece. Sa cureti primaria dureaza, multe interese, multi directori care au fost pusi prin concurs si nu pot fi dati afara…etc etc. Lumea e satula de dinainte de Robu. Vedem la sfarsit de mandat ce a facut, in 6 luni nici la multinationala nu faci restructurare.

      • giugiulimiatiSonarul says:

        Pai problema e ca gunoiul ai aduna in jurul lui …nui da afara …vezi ..birou protectiei civile,,,biroul mediu..toti sunt in cardasie cu Do nimic

    • Ovidiu Potra says:

      Da

  6. Ion says:

    Hai cu referendumul!

  7. Ano says:

    Eh, probleme? A fost ales pe FB si Instangram, pur si simplu era prea trendy sa fii anti Robu si pro Fritz. Partea buna e ca PSD (inca). nu are parte de armata online, altfel poate ne alegeam cu Iliescu primar .. asa, de ciuda..

  8. lagrange says:

    Bunicel articolul ba chiar mi se pare partinitor pentru executivul Primariei. Concluzia: noua conducere a primariei reprezinta conceptul fizic de zero absolut. pe cat facem pariu ca la anul va fi mult mai rau cu incompetentii astia?

  9. Bula says:

    Este primul și ULTIMUL mandat pt Fritz. 10 consilieri ? Incredibil cata neobrăzare ! Promisiuni in van, fără termene, fără adunare, proiecte de doi lei. Între timp Cluj, Oradea, Brașov, sunt in alta ligă ! Una mult dezvoltată și cu proiecte mari ( metrou, tramvaie noi, autobuze noi, electrice, investiții mari atrase, etc), nu imbecilități fără termene marca Fritz. O rusine pt timișoreni. La următoarele alegeri iese Robu câștigător detașat, pe merite ! Pana atunci, cu 10 consilieri și același număr de incompetenți la Primărie ( pt ca nu ii da se pare nimeni afara), noapte buna, încă 3 ani stam pe loc și ne uitam la alții cum evoluează.

  10. Panlo says:

    Ne paste primar pesede la urmatoarele alegeri…vai noua!

    • flo_tm says:

      De ce? Am avut primar de dreapta 31 de ani. La primărie nu contează partidul, contează omul, partidul mai mult te trage în jos ca primar(nepotisme și toate alea). Dacă vine PSD cu un om care să facă pentru timișorenii și nu pentru el, eu îl aleg, dar și acolo sunt prea multe lepre….

    • Ovidiu Potra says:

      Da, PNL e epuizat in Timisoara

  11. Catalin says:

    In primele 6 luni de mandat se DEPUN Proiectele care se pot finaliza in urmatorii 4 ani!
    A se vedea activitatea validata a echipei de la Oradea.

  12. Jack says:

    Acum 7 luni l-am votat pe Fritz asta si am luat teapa impreuna cu alti mii de timisoreni. Nu a facut nimic in acest timp si nu cred ca va face nici in urmatorii 3 ani. Un incapabil, un mincinos si un fricos, asta e papagalul asta.

    • Tmereanu says:

      GeCutule, arunca un ochi la Biden si vezi cate a facut pana acum. Sau da-ne un exemplu serios!
      Ce ne mai pricepem toti din tribuna…

    • Anonim says:

      Si uite asa ati reusit prin votul vostru antiRobu sa condamnati orasul la stagnare si regres!!! Nu o sa fie nimic la Solventul..Bogdanestilor…nu tramvaie noi…

      • CPM says:

        Pe Bigdanestilor se lucrează, puteți vizita santierul pentru a va convinge! Și s-a făcut destul de mult intr-o luna-doua!

      • CPM says:

        Pe Bogdanestilor se lucrează, puteți vizita santierul pentru a va convinge! Și s-a făcut destul de mult intr-o luna-doua!

    • Ovidiu Potra says:

      A desfiintat gradina zoologica care era o rusine pentru Timisoara

  13. Clau says:

    Despre Fritz vorbim la sfarsitul mandatului.Atunci tragem linie si vedem daca a fost bun sau nu.Timpul va arata asta.Deocamdata este mult prea repede sa analizam,tinind cont ca este la primul mandat.

  14. gabriela borcsi says:

    nu doar ca siltiz nu mai prinde un mandat dar toata fatalimea de useristi nu mai pupa nimic, astia sunt mai rau ca si comunistii, tot ce au stiu sa faca e doar carantina si vaccinare obligatorie …care maraton al vaccinarii , nu merge nici cucu, e gol tot , totusi nu stiu cand au sa se potoleasca cu mizeria asta

  15. Edi says:

    Dupa ce am citit comentariile de aici imi dau seama ca, masurile luate de Domnul Fritz sint deja vizibile.
    Se pare, ca multi sint deranjati de activitatile primarului.
    Vor neaparat un “patrihot”, ca sa mai minince si gurita lor ceva…
    Da, si la primaria Timisoara, sint multi din garda veche, care au ceva de pierdut.
    Dar in domeniul privat, trebuie muncit stimati postaci nemultumiti! Dar asta stiti si voi. 🙂
    Si despre rezultatele lui Fritz se poate judeca in 3,5 ani. Caci si Robu a avut mai mult timp la dispozitie.

    • Poli 21 says:

      Edi draga, trebuie sa ai o vedere de microscop ca sa vezi ceva din ce a facut fritzi, in afara de umflarea schemei de personal a primariei cu directori, directorasi, consilieri personali, etc.

  16. De aia NU mai vreau Fritz! says:

    Mult prea multa GARGARĂ (calitate necesara Victoriei în alegeroidar și Defect major al unui POLITICIAN) iar Fritz e PLIN DE EA. Înțeleg și îl cred că lucrează la proiecte mari, insa nu are nicio scuza ptr care NU se ocupă în paralel și de probleme ninsemnate ptr el dar f. ÎNSEMNATE ptr cetatenii care sperau la abordare. Rapidă, mai cu seamă la prebleme ce nu cer fonduri, ci doar DECIZIE! Adica interes, și determinare. De ex. Prin Decizie CL
    1-stabilii DUPĂ MODEL European și GERMAN, de noi limite de viteze în oraș, întocmai ca la ei, ca masuri de siguranță cit si antipoluare, +antifonice. 50 ptr bulevarde, 30 ptr orice alta strada și 10 km/h ptr străduțe precum Vasile Golis, Loga, mai ales in perimetrul școlilor, spitalelor ori instituții cu public numeros, mai ales unde trotuarele sunt înguste și lipite de stradă. Iar ptr verificare și impunerea deciziei, montat Radare mobile cu camere video automate ce se pot muta ușor de la o strada la alta.
    2-măsuri imediate și ferme impotriva motociclistilor cu evacuare modificata dar și șoferilor agresivi ce terorizează fonic la propriu orasul, pe lingă Insecuritate pe care o transmit către pietoni, biciclisti dar și imagine de PROMISCUITATE generala, demna de tari africane, fara ordine
    Astea au fost doar doua exemple de LIPSA DE ACTIUNE și DECIZIE de la tînărul Primar, culmea un NEAMȚ! De la care am sperat ca le cunoaște prea bine și le va impune încă din primele luni de mandat. Ca viata e scurta și ne-am saturat sa straim în promiscuitate încă 4 ani pina își face curaj sa acționeze domnul carierist Fritz. Ori așteaptă vreo binecuvintare de la prea înaltul Barna…
    Nu mai avem răbdare Dominik Fritz. Prea puține rezultate vizibile în viata cetățeanului de rind. Tu ei fii tinăr, insa noi NU, și NU MAI AVEM TIMP. Ni se scurge viata cu fiecare lună în care ne ții în promisiuni Neonorate ori după priorități doar de tine stabilite.

    • Edi says:

      “Nu mai avem răbdare Dominik Fritz” Ah da, de 30 de ani avem rabdare? Acum in 3 luni, facem ce alti au daramat in 75 de ani… Asta numai al de sus a reusit! 🙂

  17. Calin says:

    Ce a facut Fritz in cele 6 luni?
    A facut Covid!!!

  18. Gina says:

    Vai de noi!Eu nu m- am lăsat fraierită de Fritz și nici de gașca rezistentă.Nu am ieșit la nici un marș de protest marca haștagistă.I-am detestat tot timpul chiar dacă o grămadă de intelectuali și sfertodocți ii susțin.Nu am avut așteptări și nici nu am.Mă bucur că mulți regretă si văd că sint dezamăgiți.Prostia se plătește de când lumea.

  19. Susținătorul primarului says:

    In ultimele 2 luni, pe strada unde locuiesc, au fost asfaltate aproape toate trotuarele, precum și toate intrările mașinilor până la porți. Pe stâlpul din fața casei a fost înlocuit becul nefuncțional de ani de zile. Mulțumesc Dominic. Pentru o evaluare obiectivă a realizărilor în primele 6 luni de mandat ar fi fost util prezentarea realizărilor și a altor primari în condiții asemănătoare sau chiar a realizărilor foștilor primari ai Timișoarei în primii 6 luni de mandat. Dominic mă bucur că te am primar.

    • Gicu says:

      E pe contractul cu SDM incheiat de Robu pentru 15 ani, nu are treaba cu fritz. Se urmeaza doar planul de actiuni format atunci. O asfaltare separata dureaza cateva luni bune, fiind nevoie de studiu de fezabilitate, dali, pt si licitatie.

  20. tibi says:

    oricat de bou si inutil ar fi dinglaul asta, ruie mobu! mai rau decat senilul ala incontinent nu e.

  21. ion says:

    Fritz e un cacanar

  22. Laura says:

    :))Am ras cu lacrimi sincer ….imi aduc aminte cand Fritz se plimba prin Cartierul Elisabetin tot spart si promitea ca il transforma in Las Vegas , voi nu v-ati prins pana acum ce e cu omul asta ??? Toti promit si inventeaza ceva in campania electorala dor sa castige alegeriel dupaia….ce mai conteaza noroc cu voi presa ca altfel nu mai stia nimeni ce s a promis si ce s a facut

  23. Oradeanca says:

    Bolojan și PNL au majoritate pt că orădenii au gândit
    înainte de a merge la vot ,voi v-ați dus cu capu-n traista.

  24. Ruben says:

    Trebuie să termine lucrarea pe Bv Sudului luna aceasta. Oare o va termina? El spune: ‘nu sunt bani!’. Poate e bastardul lui George Copos🙄

  25. ion says:

    Oamenii aia care il injurau noaptea sub geam pe Fritz se simteau mintiti de promisiunile acestuia. Nu doar din cauza carantinei manifestau, ci pentru ca il simteau incapabil pe neamt.

  26. J says:

    In sapte luni de la alegeri, daca vroia, Fritz facea si se vedea schimbarea din strada. Nu vrea si nu poate. Un incapabil!

  27. mimo says:

    Da, fix în șase luni se puteau face de toate. Se putea repara toată bătaia de joc a lui Robu! Cu bagheta magică, poate.

  28. DONIMIC says:

    In 7 luni de zile nu am vazut nimic bun si omul acesta de unul singur e un incapabil! E penibil sa vorbiti voi de Robu, ala avea experienta si iubea Banatul. Fritzi nu are nici inteligenta nativa. Cum sa pui un nevorbitor de romana?

  29. nelu says:

    Numamirde nimic TIPIC ROMANESC de ce sa ne maimiram ca un NEICA NIMEMENI DE VENETIC FARA CULTURA cu BRUMA de MINTE pe MOATEn ne pacalaste cum vor ei NU CREDEAM CA SUNTEM ASA DE IDIOTI!

  30. Poli 21 says:

    Frumoase angajamente, zero sperante de realizare.

  31. Zoli says:

    Du-te acasă…. Slitzule du – te acasă… Du-te acasă…. Dar du-te du – te acasă…. Vrem romani… Capabili… Tu ești incapabil și tu știi asta🤦‍♂️✍️

  32. Bit says:

    Nu inteleg unele comentarii.Ca dupa sase luni decand este primar,sa faca ce?Cat?Ciuhandru a vandut centrul si numai,tiganilor(rromilor)si cred ca si el facea parte din satra,asa dupa nume.A mai fost si Robu,care a cam betonat tot ce sa putut.Cimisoara,Cimisoara/Am un dor la inimioara!

  33. Rexxhen says:

    Dominic Fritz nici nu va reuși sa zugrăvească ceea ce Primarul Robu Nicolae a realizat in cele 2 mandate!

  34. Cele mai noi știri

    Eveniment

    Cod Galben de vânt în vestul țării. La rafală va depăși 60 de kilometri la oră

    Ştiri sportive

    Turul Romaniei pornește și în 2021 de la Timișoara. Peste 800 de kilometri în cinci etape

    Eveniment

    Copii bătuți și abuzați sexual de familia la care erau în plasament, în Timiș

    Ştiri din Timiș

    Start înscrierilor pentru voluntari la Color the Village. 30 de fațade așteaptă să fie „colorate” în Ilidia

    Ştiri din Timiș

    Bani de la guvern pentru certificatele EUA ale Colterm. Primăria Timișoara cere 45 de milioane de lei

    Ştiri din Timiș

    CJ Timiș dă startul competiției de proiecte pentru bugetul participativ. Pune la bătaie 1 milion de lei

    Ştiri din Timiș

    Tot mai multe fete se înscriu la Universitatea Politehnica Timișoara. Sunt atrase mai ales de zona IT

    Ştiri din Timiș

    Program nou la call centerul Direcției de Asistență Socială

    Ştiri din Timiș

    LISTĂ. Peste 250 de proiecte și SF-uri în bugetul Timișoarei pe 2021. Documentații de 7 milioane de euro

    Sănătate

    Focare de coronavirus la Spitalul Municipal din Lugoj și la un cămin de bătrâni din Checea

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici