tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
A venit criza in lumea mierii: Targul Apicol de la Ghiroda, mai mic decat cel de anul trecut

A venit criza in lumea mierii: Targul Apicol de la Ghiroda, mai mic decat cel de anul trecut

la 7 March 2015 19:32 Reactualizat la: 8 March 2015 12:23
7 March 2015 19:32 Reactualizat la: 8 March 2015 12:23
Unul dintre cele mai interesante târguri de specialitate organizate an de an în zona Timişoarei, Târgul Apicol Internaţional de la Ghiroda, a arătat că recesiunea a atins şi acest sector. A lipsit strălucirea de care s-au bucurat alte ediții, deși selecția de produse a fost una variată.
Scris de M. Hoster - Unul dintre cele mai interesante târguri de specialitate organizate an de an în zona Timişoarei, Târgul Apicol Internaţional de la Ghiroda, a arătat că recesiunea a atins şi acest sector. A lipsit strălucirea de care s-au bucurat alte ediții, deși selecția de produse a fost una variată.

Trimite articolul

X

Târgul Apicol Internaţional Ghiroda are sâmbătă şi duminică o nouă ediţie. O ediţie parcă nu la fel de ”plină” ca şi în alţi ani. Numărul producătorilor prezenţi cu produse apicole a fost mai mic, cei de unelte şi utilaje specifice fiind cât de cât mai prezenţi. Miere de floarea soarelui, salcâm, tei, mană, rapiţă, polifloră, cu nucă sau cătină, dar şi polen, tincturi, miere ”terapeutică” toate erau prezente, dar oferta lansată era mai mică. Preţul unui kilogram de miere era între 25 şi 45 de lei.

De ce au fost anul acesta mai puţini expozanţi la târgul din Ghiroda, faţă de anul trecut? La aceasta au contribuit mai mulţi factori, dar, cel mai important, exact în aceste zile au loc trei asemenea evenimente.

„Nu ştiu acum pe moment să dau toate amănuntele. O bună explicaţie ar fi că tot în acest sfârşit de săptămână au avut loc mai multe târguri de acest fel. Unul are loc chiar la Novi Sad, la câţiva kilometri de noi. Acum o săptămână a fost o manifestare similară şi la Arad. Ştiu că tot acum este un târg şi la Cluj. Este greu şi pentru producători, chiar am vorbit şi cu unii dintre aceştia şi îmi spuneau că au făcut eforturi foarte mari pentru a fi prezenţi, s-au împărţit în două, trei echipe pentru a fi prezenţi. Asta înseamnă şi cheltuieli mari”, ne spunea Vasile Cădariu, primarul Ghirodei, apicultor cu experienţă şi unul dintre organizatorii evenimentului.

Perioada de organizare a unor asemenea manifestări este destul de scurtă.

„În ianuarie şi februarie nu se fac aşa evenimente, încă e frig. Urmează martie, iar din 15 aprilie nu mai sunt disponibili oamenii, se pleacă în pastorală, cu albinele pe teren”, a explicat Cădariu.

Nici producătorii prezenţi cu stand nu au fost cei mai fericiţi.

„Lumea are tot mai puţini bani, nu mai cumpără ca în alte vremuri. Preferă să meargă la supermarket şi să cumpere de acolo. E mai ieftină, dar nici nu ştii ce iei, e miere cu zahăr, dar care arată mai frumos. A noastră e naturală, e mai bună”, ne spunea una dintre doamnele care avea stand la expoziţie.

Ea recunoaşte că o miere adevărată de la producător costă mai mult, dar spune că efortul merită.

„E bună, sănătoasă, naturală”, ne-a garantat o doamnă care avea standul plin de miere. Deşi pus undeva lateral pe tarabă, un produs părea să fie vedetă. Marketat ca fiind produs care îţi dă energie, era un fel de polen ”conservat” de albine. Este vorba de un fel de grăunţe, scoase fiecare bobiţă individual cu acul din fagure.

„Fiecare bobiţă e scoasă individual cu acul. De soţul meu, desigur, eu nu am timp!”, spune comercianta.

O vizită la standurile ofertanţilor de produse pentru apicultori, pentru producţia mierii, scoate la suprafaţă modul în care se realizează, de fapt, mierea ”naturală” din zilele noastre. Aşa cum puii pot fi crescuţi în baterii în hale, la fel şi mierea se face acum direct în stup, fără ca albina să fie nevoită să-l părăsească. Tot felul de siropuri, tablete cu zaharuri şi chiar făină de sfeclă sunt oferite la vânzare. Acestea se introduc în stup, albina nu mai iese la adunat polen, rămâne înăuntru şi doar transformă aceste concentrate cu zaharuri în miere. Convenabil, rapid, productiv!

Uleiurile exotice, printre cele mai interesante produse

De asemenea, unul dintre standuri oferea tot felul de produse cu întrebuinţare medicinală, fiind realizate din produse apicole. Este cunoscut efectul propolisului, a tincturii de acest fel și a polenului, acesta din urmă fiind unul destul de scump, deoarece este şi greu de colectat. Interes există, ne spune producătorul, oamenii descoperă efectele benefice şi apreciază tot mai mult aceste produse naturale, folosite de secole, în detrimentul medicamentelor.

Un alt stand oferea produse extrem de interesante, e drept, nu apicole. Este vorba de un producător din judeţul Alba, care realizează tot felul de uleiuri, obţinute din surse mai puţin utilizate în alimentaţia de masă. Este vorba de ulei de nucă, de dovleac, de susan sau de in.

„Nu e uşor să obţii, e destul de scump. Un litru de ulei de dovleac necesită şase kilograme de sămânţă de dovleac. Din trei kilograme de nucă obţii sticluţa asta de ulei. Nu e mult, de asta e şi așa scump”, spune producătorul ardelean venit la Ghiroda să-şi comercializeze marfa.

Şi preţul chiar e mare, vorbim de 40 de lei sticla de ulei de 500 de mililitri, sau de 25 de cea de 250 de mililitri. Dar şi beneficiile sunt pe măsură.

„Uite, uleiul de nucă e foarte bun pentru prevenirea atacurilor cerebrale. Mănâncă în fiecare zi o nucă şi vei fi mai protejat. E, când vine vorba de uleiul de seminţe de dovleac este cu totul altceva. Acesta e uleiul bărbatului! Oferă protecţie pentru problemele de prostată, mai ales. Ajută la bolile de rinichi, la multe altele”, ne-a mai destăinuit producătorul ardelean din secretele uleiurilor sale speciale.

Expoziţia cu vânzare mai este deschisă şi duminică, de la ora 10, până la prânz.

Articole pe aceeași temă:

O noua editie a Targului Apicol International, in acest weekend la Ghiroda

Trimite articolul

X
Taguri:
ghiroda ,
miere ,
produse apicole ,
targul apicol
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Training online gratuit de prim ajutor și informare medicală, oferit de UMF „Victor Babeș" Timișoara
    2
    Consiliul Județean Timiș susține „Electroruga de Buzad”, un festival care aduce cultura contemporană în mediul rural
    3
    Beneficiile exercițiilor fizice pentru varice – de ce mișcarea este esențială pentru sănătatea venelor?
    4
    Expoziție eveniment „Maitec 100” dedicată sculptorului Ovidiu Maitec, la Szeged
    5
    Timișoara nu uită: 36 de ani de la izbucnirea Revoluției pentru Libertate
    6
    Magia Crăciunului în Iulius Town: decoruri de poveste și momente speciale pentru cei mici
    7
    Captură importantă de țigarete ilegale în Izvin. O femeie a fost amendată cu 20.000 de lei
    8
    Pișchia celebrează identitatea bănățeană la prima ediție a Festivalului de Cultură „Ionel Iacob-Bencei”
    9
    Programul cu publicul, suspendat temporar la Impozite și Taxe – Primăria Giroc. Informații pentru contribuabili
    10
    O absolventă a Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara ajunge în semifinala „Vocea României”

    Cele mai noi știri

    Dialoguri Sănătoase

    Beneficiile exercițiilor fizice pentru varice – de ce mișcarea este esențială pentru sănătatea venelor?

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 3 februarie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 3 februarie 2026, în Timișoara?

    România

    România pregătește securitatea pentru Neptun Deep și infrastructura din Marea Neagră

    Capitală Culturală

    Dragoste, destin și zbor, în concertele Filarmonicii Banatul

    Capitală Culturală

    Pistol balcanic cu cremene, vechi de peste două secole, exponatul lunii februarie la Muzeul Național al Banatului

    Cinema

    Râsete și întâlniri cu vedetele: comedia „În pielea mea” ajunge la Timișoara și Arad

    Ştiri din Timiș

    VIDEO. Explicațiile DGASPC după tragedia de la Cenei: de ce era nevoie de un centru pentru minori la Săcălaz

    România

    Reprezentanții elevilor cer un ministru al Educației „responsabil, coerent și conectat la realitatea din școli”

    Eveniment

    FOTO. În Timișoara încă se fumează în spații închise. Poliția locală a dat zeci de avertismente
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici