Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a lansat din nou apelul pentru formarea unor consorții administrative între spitalele din Timiș, susținând că doar prin comasare pot fi reduse costurile și crescute performanțele medicale.
„Cred că pentru a treia oară în spațiul public recomand autorităților locale din Timișoara și din județ să realizeze acele consorții administrative între unitățile sanitare. Este extrem de important, pentru că ele duc la eficientizarea costurilor și la eficientizarea modului în care se oferă serviciile medicale pentru locuitorii județului Timiș”, a declarat ministrul.
Rogobete a dat ca exemplu comasarea Spitalului Județean de Urgență Timișoara cu Spitalul Municipal Timișoara și chiar cu Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara.
Ministrul a criticat fragmentarea actuală a serviciilor medicale.
„Este complet inutil, din punct de vedere administrativ, ca în Timișoara să existe șase secții de chirurgie generală în diferite spitale, pentru că ele nu sunt eficiente. Gradul de ocupare nu este ridicat nici într-un spital, nici în celălalt. Gândiți-vă ce ar însemna ca, prin comasarea acestor instituții, să se realizeze un departament de chirurgie cu mai multe paturi, în care resursa umană și bugetul să se concentreze și să dea șansa realizării unor departamente de excelență”, a explicat Rogobete.
Ministrul a anunțat și alte măsuri menite să reducă listele de așteptare, printre care extinderea programului în ambulatoriu și utilizarea blocurilor operatorii în două ture.
„O propunere pe care o susțin este ca blocul operator să poată fi folosit în două ture. Numărul de pacienți este foarte crescut și asta ar duce la scurtarea listelor de așteptare și la eficientizarea infrastructurii”, a subliniat acesta.
Simonis: „Sunt printre cei mai mari susținători ai comasării”
Președintele Consiliul Județean Timiș, Alfred Simonis, a declarat că susține ideea unui management unitar, însă pledează pentru dialog și echilibru în relația cu autoritățile locale.
„Vreau să menționez faptul că sunt cel mai mare susținător sau printre cei mai mari alături de dumneavoastră al comasării spitalelor, al înființării unui consorțiu care să însemne management unitar, centralizat, echilibrat și investiții logice, coerente, nu haotice”, a spus Simonis.
Totuși, liderul CJ Timiș consideră că abordarea trebuie să fie una diplomatică.
„Abordarea mea, însă, e una diferită. Ne referim la Primăria Timișoara, a cărei administrație e mai rigidă atunci când îi spui public propunerile. Abordarea mea este să încercăm să-i convingem și să încercăm să găsim o formulă de dialog și să accepte, nepunându-le în față lucrurile cumva forțat. În sensul acesta încerc să fiu echilibrat, în schimb consider că e extrem de important să nu mai conteze cine numește managerul, cine numește șefii de secții, cine cumpără aparatura medicală. Important este să oferim servicii medicale de calitate ”, a adăugat acesta.
Săndesc: „Nu e vorba despre cine pe cine înghite”
La rândul său, managerul Spitalul Județean de Urgență Timișoara, prof. dr. Dorel Săndesc, susține ideea reorganizării, dar respinge scenariul unei „absorbții”.
„Sunt și eu pentru această abordare modernă a unificării, comasării spitalelor. La urma urmei, pe cetățeni nu-i interesează ce scrie pe frontispiciul unui spital. Nu vrem să absorbim, să se creeze impresia că Spitalul Județean a înghițit celălalt spital. Putem să facem un institut regional de urgență sau un spital metropolitan. Ideea nu este cine pe cine înghite aici, ci să ne unim forțele”, a declarat Săndesc.
Propunerea de creare a unui consorțiu sanitar ar putea marca cea mai amplă reformă administrativă a sistemului medical timișorean din ultimii ani, cu miza declarată de a reduce risipa și de a crește calitatea serviciilor pentru pacienți.
Fritz respinge ideea consorțiului sanitar
contactat de Tion, ne-a spus că respinge propunerea de creare a unui consorțiu medical cu un manager general care să coordoneze toate spitalele din județul Timiș. Edilul este de părere că fragmentarea actuală a sistemului nu trebuie rezolvată prin „super structuri”.
Potrivit acestuia, deși avem o oarecare fragmentare, soluția nu este crearea unui monopol managerial sau a unor „super structuri”.
Primarul a explicat că este adept al competiției și complementarității între unitățile medicale, un model care, spune el, stimulează performanța.
Edilul a subliniat și rolul sectorului privat în sănătate, care, prin dezvoltarea sa, pune presiune pozitivă pe spitalele publice să îmbunătățească serviciile oferite locuitorilor Timișoarei.
Trimite articolul
Xdap, Jos labele de pe sanatate! Cine pomeneste de revolutii nu va fi in stare sa faca fatza nici macar unei revolte. Asa ca sinistrul asta de la sanatate sa-si gate totusi rezidentiatul si sa ne arate apoi ce medic deosebit e el.