Comunitatea psihologilor din România trage un semnal de alarmă asupra unui fenomen din ce în ce mai întâlnit: practica neștiințifică în psihologie și psihoterapie. Numărul de așa-ziși terapeuți, care folosesc metode „alternative” celor validate științific, este în creștere, iar acest lucru poate avea un impact grav asupra sănătății pacienților.

„Asociația Psihologilor din România (APR) observă cu îngrijorare o creștere spectaculoasă a practicilor neștiințifice în domeniu, mai ales a influenței pseudoștiinței (demersuri frauduloase care mimează știința) și non-științei (demersuri frauduloase alternative științei), cu precădere în domeniul „clinic-psihoterapeutic”, cu impact asupra stării de sănătate a oamenilor”, au transmis reprezentanții asociației.

Psihologia pop

Acești așa-ziși terapeuți, care folosesc metode „alternative”, pot fi atrăgători pentru oamenii cărora li se promit rezultate rapide și radicale. Pentru cei mai mulți dintre pacienți însă, aceste metode nu funcționează. Aici este vorba de ceea ce se numește, în jargonul modern, psihologie pop. Atât în zona de psihologie, cât și în cea de psihoterapie, există o bătălie între psihologia evidence based și psihologia pop/zona de gândire magică.

Potrivit psihoterapeutului timișorean Mircea Dragu, psihologia evidence based este cea care ia în considerare cele mai relevante și mai serioase cercetări științifice de specialitate care studiază caracteristicile biologice, sociologice și culturale ale individului/grupului. Este un domeniu de studiu dinamic, complex, care se bazează în primul rând pe observație, experiment, modestie intelectuală, curiozitate, creativitate, rigoare, scepticism și gândire (auto)critică. Se încadrează într-un mod de gândire și de raportare la realitate care se trage din filosofia clasică greacă și din Renaștere. De acolo (ne) vin rațiunea, obiectivitatea, cuantificabilul, tradiția academică.

Astfel, psihologia pop se bazează pe experiențe de viață personale, pe momente de iluminare sau pe presupuneri mai mult sau mai puțin justificate despre modul în care, de exemplu, cineva crede că a ajuns să obțină succes financiar, profesional, sau faimă.

Un alt pilon al psihologiei pop este constituit de credințele populare care se transmit din generație în generație. De exemplu, credința că există o legătură între modul în cât de atractivă din punct de vedere estetic este o persoană, și moralitatea acelei persoane (că omul frumos e frumos și pe dinafară, și pe dinăuntru). Sau că oamenii care nu te privesc în ochi nu sunt de încredere. Mai mult, în psihologia pop pot intra și evidențe, sfaturi practice bazate pe informații cunoscute aproape de toată lumea (truisme).

„Psipop e un cumul de ideologii, credințe, tehnici care au câștigat popularitate prin intermediul unor povești, articole, cărți, emisiuni, filme, podcasturi șamd care au prins la public. Psihologia pop este refractară la rigoarea științifică, dar se poate folosi de știința, în principal extrăgând selectiv elemente care îi convin din ea, și ignorând sau respingând restul. Tinde să fie rebelă, romantică, capricioasă, ba rigidă la evidențe, ba influențabilă de anectodic, de argumente emoționale, de populism”, a mai spus Dragu, într-o poziție publicată online.

Spațiul public abundă de sfătuitori și vindecători, care atrag mult public, prin declarații șocante, ori foarte ferme, care promit soluții absolute la problemele oamenilor. Chiar dacă nu sunt mereu dăunători, e totuși recomandat ca alegerea unui terapeut și a unui parcurs terapeutic să se facă pe dovezi ferme, nu pe gândire magică.

„La fel cum nu există medicină homeopată, alopată, naturistă, orientală, alternativă șamd, ci există doar medicină scince based, care preia și include tot ceea ce funcționează din tot restul, nu există nici psihologie/psihoterapie alternativă. E ok să păstrăm o minte deschisă, și să lăsăm loc și iraționalului în viețile noastre, dar nu e sigur că vrem să navigăm pe ape tulburi cu hărți imaginare și cu cărmaci care se bazează pe intuiții și vedenii, nu pe radar și pe alte instrumente de navigație omologate,” a mai adăugat psihoterapeutul.

Recomandări pentru cei care vor să apeleze la un expert

Asociația Psihologilor din România vine și cu recomandări pentru populație, astfel încât șansele să apeleze la un fals expert să scadă.

„Înainte de a apela la serviciile unor specialiști în psihoterapie, recomandăm potențialilor beneficiari să se ghideze după următoarele întrebări:

• Ce calificări și experiență are psihoterapeutul? Cel care practică „psihoterapie” (sau o „terapie psihologică”), trebuie să aibă e o specializare de acest tip recunoscută de Colegiul Psihologilor din România;
• Serviciile oferite trebuie să se înscrie în specializarea pentru care a fost atestat.
• Mai mult, este indicat ca specializarea sau intervenția să fie inclusă și în ghiduri clinice internaționale (de exemplu, în ghidurile NICE, în lista procedurilor de tratament ale Diviziilor 12, 29, 53 ale Asociației Psihologilor Americani, în Cochrane Reviews, în manuale de referință în domeniu etc.).
• Pentru seriozitatea demersului trebuie urmărit: Care sunt obiectivele intervenției? Recomandă psihoterapeutul/psihologul un cadru de timp specific sau un număr de ședințe? Cum va fi evaluat progresul și ce se întâmplă dacă beneficiarul (sau terapeutul) realizează că nu are loc un progres sau o ameliorare a simptomatologiei pentru care s-a apelat la intervenție?”.

Mai multe recomandări și detalii venite din partea Asociației Psihologilor din România găsiți AICI.

Recent, cei de la PressOne, au vorbit și ei despre fenomenul falșilor terapeuți, ilustrând cum un coach fără studii în domeniul psihologiei le oferă clienților consiliere prin telefon și îi „ajută” să facă „salturi cuantice” pentru nici mai mult nici mai puțin de 400 de lei.