Polițiștii din Timiș au făcut azi 3 noiembrie 16 percheziții domiciliare într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool. În urma acțiunii, au fost descoperite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool etilic și mai multe produse aduse din Serbia. Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii JUPITER și a vizat mai multe persoane din Lugoj și localitățile din apropiere, bănuite că în perioada iunie-noiembrie a acestui an au comercializat țigări și alcool nemarcate fiscal care erau aduse din Serbia.
În urma perchezițiilor, polițiștii au confiscat peste 300 de litri de alcool etilic cu o concentrație de 96% și 21.400 de țigarete de diferite mărci. Acestea nu erau marcate fiscal. Pe lista bunurilor descoperite se mai află 90 de kilograme de insecticid și 13 litri de produs pesticid provenite din Serbia. Pesticidul este suspectat că are caracter toxic.
Polițiștii au găsit 74 de cartușe de calibrul 16, 2.100 de lei și un telefon mobil. În urma controalelor au fost date opt amenzi în valoare totală de 250.000 de lei.
În urma administrării probatoriului, cercetările au fost extinse față de un bărbat de 46 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în variantă asimilată. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!