Se vorbește tot mai des despre anxietate ca fiind „boala secolului”. Din perspectiva dumneavoastră, de ce tulburările de anxietate sunt atât de frecvente în prezent?

Contextul social actual cere oamenilor o adaptare mai rapidă la evenimente pe care organismul le percepe ca pericol pentru viață, sănătate, siguranța personală și familială (ex. pandemia de COVID, criza economică, situații de război și conflict în zonele apropiate). Oamenii sunt într-o continuă alertă, supuși unui exces de informații media, nevoiți să atingă niște standarde pentru care uneori nu sunt pregătiți sau nu și le doresc.

Ce factori din viața modernă (tehnologie, stres, ritm de viață, presiune socială etc.) contribuie cel mai mult la creșterea nivelului de anxietate?

Din perspectiva mea, presiunea socială impune ritmul de viață, cerințele socio-profesionale și personale, adaptarea la tehnologie și îngrijorarea oamenilor pentru viitor.

Mulți oameni se descriu ca fiind „anxioși” sau „stresați”, dar nu știu unde se termină stresul normal și unde începe o tulburare de anxietate. Cum putem face diferența între cele două?

Anxietatea e o stare de neliniște, frică ce apare fără un motiv conștient, palpabil, pe care nu o putem controla și care în unele momente se poate manifesta sub forma unor atacuri de panică. Stresul, ca și alerta, apare în contexte reale de viață în care omul trebuie să se adapteze și să găsească soluții de rezolvare, iar după trecerea evenimentului alerta reactivă dispare.

Tristețea este o emoție firească, dar depresia este o afecțiune medicală. Care sunt acele semne subtile care ne pot ajuta să facem diferența între cele două?

În depresie, starea de tristețe este mai intensă, este frecventă, nu dispare după evenimentul care ne-a întristat, vine fără motiv și ne influențează viața cotidiană. Se poate asocia cu lipsa de bucurie, lipsa de inițiativă, pesimism, oboseală trenată, tulburări de somn, nervozitate, intoleranță la frustrare și zgomot, lipsa de scop, idei de inutilitate și incapacitate și, în cazurile mai grave, cu gânduri de moarte.

În cazul adolescenților, depresia se poate manifesta diferit față de adulți. Care ar fi câteva semnale de alarmă specifice vârstei tinere și cum le pot observa părinții fără să pară intruzivi?

Semne de alarmă ar putea fi tristețea persistentă, nervozitatea, izolarea, scăderea performanțelor școlare, oboseala, tulburări de somn și alimentație, consumul de alcool și droguri, auto-vătămare, lipsa de scop, gânduri de moarte.

Mulți oameni își spun „trec doar printr-o perioadă mai grea” și amână să caute ajutor. Care sunt momentele-cheie în care ar trebui să ne îngrijorăm și să cerem sprijin de specialitate?

Dacă perioada mai grea depășește capacitatea noastră de gestionare a situației, a emoțiilor, nu găsim soluții sau avem senzația de blocaj, ar trebui să cerem sprijin. Nopțile nedormite, starea de epuizare fizică și psihică, tulburările de alimentație, durerile sau stările fizice care nu își găsesc cauza somatică sunt semnale pe care ar trebui să le ascultăm.

Care sunt primele semne ale depresiei la adolescenți și adulți, pe care familia sau apropiații ar trebui să le observe?

Printre semne se numără tristețea persistentă, oboseala trenantă, tulburările de somn, nervozitatea, lipsa de energie, lipsa de speranță sau/și inițiativă, dificultățile de concentrare și gestionare a activităților curente.

În cazul atacurilor de panică, ce se întâmplă concret în corp în timpul unui episod? Ce reacții fiziologice au loc?

În atacul de panică apare brusc o senzație intensă de neliniște până la panică severă, o senzație de rău fizic general până la senzația de moarte iminentă, deoarece pulsul și tensiunea arterială cresc; putem să transpirăm, să amețim, să avem senzația de greață și să vomităm, senzația de sufocare și nod în gât, amorțeli ca și cum urmează să paralizăm.

Cum ar trebui să reacționeze o persoană care trece printr-un atac de panică și cum o pot ajuta cei din jur în acel moment?

Persoana ar trebui să oprească activitatea în care era implicată, să stea într-un mediu liniștit, să respire, să se hidrateze dacă simte nevoia și să încerce să mute gândul de îngrijorare către un eveniment sau context care îi dă un sentiment de bine.

Cei din jur pot să vorbească cu persoana, să o liniștească, asigurând-o de prezența și suportul lor. Dacă stările fizice sunt intense sau persoana are și alte boli asociate, se poate solicita sprijin medical.

Există metode simple, la îndemână, prin care oamenii își pot gestiona anxietatea în viața de zi cu zi (tehnici de respirație, rutină, somn, mișcare etc.)?

Menținerea unui echilibru între viața activă și somn, între muncă și relaxare, compania unor oameni pozitivi care să ne asigure un suport emoțional real sunt elemente aparent banale, dar care contribuie major la sănătatea noastră mintală. Psihoterapia este importantă pentru rezolvarea unor traume emoționale, pentru formarea unor comportamente funcționale și dezvoltarea noastră emoțională și personală.

De ce este adesea greu ca persoanele care suferă de depresie sau anxietate să ceară ajutor și cum putem încuraja deschiderea către psihiatru sau psiholog?

Din păcate, în România persistă stigma pentru oamenii cu probleme de sănătate mintală din cauza lipsei de informare. Generații întregi au rămas cu imaginea tratamentului psihiatric de dinainte de anii 1990 și ideea că nu îți rezolvă un străin problemele tale de acasă.

Cum se poate construi o relație de încredere între pacient și psihiatru? Ce contează cel mai mult în această colaborare?

Relația de încredere se construiește treptat și necesită timp. Este greu să spui unei persoane necunoscute problemele tale, intimități. Îți dă impresia că poți fi judecat, ai senzația că ești vulnerabil. Răbdarea, ascultarea activă, empatia, disponibilitatea pentru nevoile individuale, continua pregătire profesională, conștientizarea limitelor profesionale și personale îi pot facilita unui profesionist în sănătate mintală conduita terapeutică.

Cât de mare este încă stigmatul în jurul sănătății mintale în România?

Foarte mare. Tinerii, din fericire, sunt mult mai deschiși pentru accesarea serviciilor de sănătate mintală. O informare adecvată, o educație medicală corectă pe toate canalele de comunicare vor îmbunătăți percepția oamenilor asupra problemelor de sănătate mintală.

Ce ați recomanda oamenilor care simt că „nu mai pot”, dar ezită să ceară ajutor? Care este primul pas?

Să solicite o evaluare la un specialist (psiholog, psihoterapeut sau psihiatru). Să ceară informații, lămuriri despre starea lor, despre cauze, despre posibila evoluție, despre posibilități de rezolvare. Sunt situații în care nu este necesară, în acel context, medicația psihiatrică, dar doar printr-o evaluare corectă, profesionistă, direcția de rezolvare poate fi individualizată.

Și, în final, ce mesaj ați dori să transmiteți cititorilor care se confruntă cu anxietate, depresie sau atacuri de panică, dar nu au avut curajul să vorbească despre asta?

În viața fiecăruia dintre noi pot apărea aceste stări. Asta nu înseamnă că suntem mai slabi, mai nepregătiți pentru viață și nu trebuie să lăsăm aceste stări să ne strice bucuria vieții. O bună colaborare cu un specialist în sănătate mintală vă poate readuce echilibrul și stabilitatea emoțională pentru a merge mai departe.