Președintele României, Nicușor Dan, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au susținut joi după-amiază o conferință comună de presă la Palatul Cotroceni, în urma discuțiilor oficiale dintre cei doi lideri. Cu această ocazie, România și Ucraina au semnat un document privind producția de drone pe teritoriul României și au anunțat lansarea unui parteneriat energetic bilateral.
În deschiderea conferinței, Nicușor Dan a declarat că relațiile dintre cele două state au fost marcate istoric de neîncredere, însă aceasta s-a estompat odată cu declanșarea războiului din Ucraina, în 2022.
La rândul său, Volodimir Zelenski a mulțumit României pentru sprijinul acordat Ucrainei și a anunțat dezvoltarea a două noi linii de interconectare pentru furnizarea energiei electrice între cele două țări. Potrivit liderului ucrainean, proiectul va consolida securitatea energetică regională și va aduce beneficii ambelor state.
Zelenski a precizat că vor fi construite două interconectoare – unul de capacitate mai mare și unul mai mic – iar primul ar putea fi finalizat până la sfârșitul anului. Totodată, cei doi lideri au discutat și despre cooperarea în domeniul petrolului și gazelor naturale, inclusiv despre posibile proiecte comune de exploatare și depozitare a gazelor.
Președintele României a declarat că în cadrul discuțiilor a fost abordată și situația minorității românești din Ucraina, menționând că a primit garanții privind continuarea funcționării școlilor cu predare în limba română.
Vizita actuală reprezintă a doua deplasare oficială a lui Volodimir Zelenski în România, după cea din octombrie 2023. În cadrul programului, liderul ucrainean urmează să se întâlnească și cu premierul Ilie Bolojan și să viziteze centrul de pregătire a piloților ucraineni pentru avioane F-16 Fighting Falcon de la Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” din Fetești, Ialomița, România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!