Sâmbătă, bucureştenii au primit în cutiile poştale fluturaşi pe care erau imprimate poza prim-ministrului şi un text prin care se mulţumea românilor pentru susţinerea în efortul de integrare.
Fluturaşii au fost distribuiţi în cadrul unui program derulat de Agenţia pentru strategii guvernamentale. Preţul acestora s-a ridicat la 40.000 de euro. Deşi premierul Tăriceanu neagă implicarea sa în tipărirea şi distribuţia fluturaşilor, PSD cere anchetă în acest caz.
“Este un gest frivol din punct de vedere politic şi arată o dorinţă de propagandă de interes general, strict pentru premier”, a declarat preşedintele PSD, Mircea Geoană.
Preşedintele PD, Emil Boc, i-a luat apărarea premierului. Boc a declarat ca Tăriceanu nu a avut intenţia de a minimaliza contribuţia întregului cabinet la efortul pentru integrare, iar decizia a aparţinut Agenţiei de strategiii guvernamentale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!