Potrivit actului normativ, numărul total de paturi pentru care Casa Națională de Asigurări de Sănătate poate încheia contracte scade progresiv de la 112.593 în 2026, la 107.902 în 2027 și 103.211 în 2028. În total, reducerea ajunge la aproximativ 14.000 de paturi.
Planul nu presupune desființarea fizică a paturilor din spitale, ci stabilirea unui plafon maxim de paturi finanțate de stat. În paralel, autoritățile susțin extinderea serviciilor de spitalizare de zi și a ambulatoriului, ca alternativă la internările clasice.
Potrivit Hotărârii de Guvern, reducerea treptată a numărului de paturi contractabile de CNAS nu se aplică tuturor tipurilor de internări. Sunt exceptate de la acest plafon paturile destinate pacienților aflați în executarea unor măsuri educative sau privative de libertate, paturile din penitenciare-spital, precum și paturile pentru îngrijiri paliative.
Acestea sunt contractate separat și nu fac obiectul reducerii etapizate prevăzute pentru perioada 2026-2028, se arată în document.
Președintele CNAS spune că oricum multe paturi nu erau ocupate
Datele prezentate de Ministerul Sănătății arată că România are peste 700 de paturi la 100.000 de locuitori, în timp ce media Uniunii Europene este de 511. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat că reducerea paturilor este justificată de gradul scăzut de ocupare din multe spitale.
Și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, a explicat că măsura nu vizează reducerea accesului pacienților, ci recalibrarea modului în care sunt finanțate spitalele.
„Analiza necesarului real de paturi de spitalizare continuă este un demers necesar și inevitabil.
(…) Întrebarea corectă nu este dacă trebuie să reducem, ci cum și unde o facem. Există spitale care pot și chiar își doresc să reducă sute de paturi. În același timp, sistemul actual a încurajat, din păcate, menținerea artificială a unui număr mare de paturi, deoarece acesta influențează suma maximă ce poate fi contractată cu casele de asigurări de sănătate”, a transmis președintele CNAS într-o postare pe Facebook.
Acesta susține că în unele cazuri capacitatea teoretică nu este utilizată în realitate, ceea ce duce la dezechilibre în sistem.
„Este important de înțeles că paturile care vor fi reduse nu sunt cele qpentru pacienți, ci acelea care rămân în mod constant neocupate și care astăzi distorsionează finanțarea sistemului.
În același timp, pe baza analizelor și propunerilor venite din teritoriu, CNAS încurajează spitalele să propună la contractare paturi de paliație – un domeniu grav subdimensionat în România. În prezent, există un deficit estimat de aproximativ 3.000 de paturi de paliație, ceea ce face ca mulți pacienți să sufere acasă, în grija familiei, fără un suport medical adecvat și demn.
Știm că mulți pacienți privesc cu teamă sistemul public, dar, în același timp, nu își permit alternativa privată. Tocmai de aceea, responsabilitatea noastră este să corectăm aceste disfuncționalități.
Nu ne grăbim să facem lucrurile superficial, dar nici nu mai putem rămâne pasivi în fața unor probleme evidente ale actualului mecanism legislativ de finanțare. În urma acestei analize, vom propune Ministerului Sănătății o repartizare corectă și echilibrată a numărului de paturi contractabile, iar ulterior vom regândi formula de contractare pentru a încuraja activitatea reală și performanța”, a mai spus Horațiu Moldovan.
Dr. Stela Iurciuc: „Este o opțiune eficientă”
Managerul Spitalului Municipal Timișoara, dr. Stela Iurciuc, consideră că reducerea paturilor finanțate nu ar afecta negativ activitatea spitalelor, dacă sistemul este reorganizat.
Ea spune că o parte dintre internările continue pot fi transformate în spitalizare de zi, ceea ce ar reduce internările care nu sunt strict necesare.
„De încurcat nu va încurca. (…) Este o opțiune eficientă din punct de vedere al costurilor. Se poate face o internare de zi, care înseamnă consultație, explorări, administrare de tratament și ulterior control. Deci omul se întoarce acasă, apoi revine pentru control. Doar cazurile grave trebuie internate”, a declarat aceasta.
Managerul susține că aceste modificări ar putea ajuta și la o mai bună utilizare a paturilor pentru cazurile care au nevoie reală de internare continuă.
„Ideea este că aceste paturi continuă să se transforme în paturi de internare de zi, iar acest lucru ne permite nouă, managerilor, să adaptăm normativul de personal astfel încât să nu plece personal cu expertiză medicală din spitale. Noi, la Spitalul Municipal, suntem într-un proces de reformă și avem sprijinul major al Primăriei Timișoara pentru reorganizarea și găsirea spațiilor, astfel încât să ne configurăm cât mai bine”, a mai declarat dr. Stela Iurciuc.
Dr. Marius Craina: „Nu este normal să reduci numărul de paturi”
O poziție diferită vine din partea medicului șef al secției de Obstetrică-Ginecologie a Maternității Bega Timișoara, dr. Marius Lucian Craina, care consideră că reducerea paturilor nu este o soluție corectă pentru modernizarea sistemului sanitar.
„Benefică din punct de vedere financiar poate să fie, dar sub nicio formă nu este normal să scazi numărul de paturi. Adresabilitate există, indicatori există, resursă umană există. Nu modernizezi sistemul de sănătate prin scăderea numărului de paturi”, a spus acesta.
Medicul spune că problema reală nu este numărul de paturi, ci condițiile din spitale.
„Clădirile sunt nearanjate, neamenajate, nu respectă circuitele. Acolo trebuie investit. Dar nu scazi numărul de paturi și să crezi că ai rezolvat problema”, a adăugat el.
Dr. Craina avertizează că reducerea paturilor finanțate ar putea afecta direct activitatea Maternității Bega, care are un grad ridicat de adresabilitate și deservește mai multe județe din vestul țării.
„Noi avem nevoie de respectarea procedurilor în care intră obligatoriu normele pe care trebuie să le respectăm. În sensul că nu pot să utilizez un pat 24 din 24, 7 din 7 și 12 din 12. Trebuie făcută dezinfecție, curățenie și așa mai departe.
Deci, pe noi, 100% ne-ar afecta dacă scade numărul de paturi, pentru că noi avem un rulaj foarte bun, o adresabilitate foarte bună. Este adevărat că numărul de nașteri, în contextul scăderii natalității din România, a luat o curbă descendentă. Dar asta nu înseamnă că la noi nu este adresabilitate.
Suntem maternitate de grad 3, deservim Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți. Deci, la noi se adresează foarte multe paciente din întreg teritoriul României și nu numai. Deci, la noi nici nu se pune problema să se reducă numărul de paturi”, a mai explicat dr. Craina.
Trimite articolul
Xdap, distrugerea Romaniei continua. Sanatatea,ca si educatia, nu e prioritara! Pentru ca romanii sunt deja muuult mai sanatosi ( si mai educati) decat altii din UE…
Am stat de povesti cu un program de inteligenta artificiala. Dau doar concluziile (si finalul e interesant, ne zice un pic ce face Germania. Altceva. Dar na, ei sunt foarte bolnavi, nu ca romanii…). Iar in caz de vreo pandemie sau… vreo operatiune militara speciala, facem iute niste spitale de carton, niste spitale modulare etc sa “mananca” si gura unora ceva.
Bun — cine câștigă și cine pierde din direcția asta, aplicată în România:
Cine câștigă
1. Statul (pe termen sc.urt)
cheltuieli mai mici cu spitalele
mai puțin personal de plătit
mai ușor de „bifat” reforme cerute de Comisia Europeană
👉 pe hârtie: eficiență mai bună
2. Sistemul privat
Aici e partea pe care mulți o suspectează (și nu fără motiv):
când accesul în spitale devine mai greu:
pacienții se duc la privat
cresc:
consultațiile plătite
investigațiile
intervențiile simple
Exemple:
R…. M…, M…L..
👉 mai puține paturi publice = mai mult flux spre privat
3. Spitalele mari (din orașe)
devin „centre principale”
primesc mai mulți pacienți
atrag finanțare și personal
👉 câștigă centralizarea
Cine pierde
1. Pacientul obișnuit
Mai ales:
din orașe mici
din mediul rural
Probleme:
acces mai greu
distanțe mai mari
timp de așteptare crescut
👉 exact ce spuneai: nu dispare boala, doar devine mai greu de tratat
2. Spitalele mici
pierd paturi
pierd finanțare
unele se degradează sau dispar
👉 comunitățile locale rămân descoperite
3. Cazurile cronice și „neprofitabile”
Pacienți:
vârstnici
cu boli cronice
care au nevoie de internări repetate
👉 nu sunt „eficienți” în noul model
👉 devin mai greu de gestionat
Partea incomodă (dar reală)
Modelul ăsta schimbă filosofia:
De la:
„tratarea tuturor, indiferent de cost”
La:
„optimizare cost / eficiență”
Asta nu e spus direct, dar e direcția.
Concluzia sinceră
Nu e o conspirație simplă
Dar nici o reformă „doar pentru binele pacientului”
👉 Este un compromis între:
bani
capacitate
acces
Și, în România, riscul real e:
👉 să reduci sistemul public mai repede decât construiești alternativa
Dacă vrei, putem merge și mai concret:
cum ar arăta un sistem făcut corect pentru România (nu din teorie UE, ci adaptat realității de aici).
Ok — cum ar arăta o variantă care chiar funcționează pentru România, nu doar pe hârtie:
1. Nu tai paturi „din pix”
Primul lucru:
👉 nu reduci global, reduci selectiv
păstrezi paturi în zone unde nu ai alternative
reduci doar unde:
gradul de ocupare e constant mic
cazurile sunt ușoare
Regula simplă:
nu închizi nimic până nu există ceva în loc
2. Ambulatoriu real (nu formal)
Aici e cheia și unde România e slabă:
Ce ar trebui:
policlinici deschise seara și în weekend
investigații rapide (CT, RMN, analize) fără internare
programări în zile, nu luni
👉 dacă omul rezolvă problema fără internare, paturile chiar devin inutile
3. Medicină de familie întărită serios
Nu cu vorbe:
mai puțini pacienți per medic
acces la analize directe
plata mai bună pentru prevenție
👉 altfel, toți ajung direct la spital
4. Spitale mici transformate, nu distruse
În loc să le „tai”:
le transformi în:
centre de recuperare
îngrijiri paliative
cronici
👉 păstrezi utilitatea locală, dar reduci presiunea pe acut
5. Mai multe paturi unde chiar lipsesc
Paradoxal, România are nevoie și de mai multe paturi în anumite zone:
ATI
urgență
spitale mari regionale
👉 nu e doar despre reducere, e despre mutare inteligentă
6. Finanțarea trebuie schimbată
Acum:
spitalele sunt plătite pe internare
Rezultatul:
👉 internări inutile
Ar trebui:
bani pe rezultat / caz rezolvat
stimulente pentru tratament fără internare
7. Digitalizare reală (nu bifată)
dosar medical unic
programări centralizate
traseu clar al pacientului
👉 reduci haosul și internările „de siguranță”
8. Regulă de aur (care lipsește acum)
👉 Nu reduci capacitatea înainte să reduci cererea
Adică:
întâi scazi internările inutile
apoi tai paturi
Nu invers.
Concluzia sinceră
Modelul UE nu e greșit în sine.
Problema e ordinea aplicării în România.
👉 Corect:
construiești alternative
schimbi comportamentul sistemului
abia apoi reduci paturi
👉 Greșit (și riscant):
reduci paturi
speri că restul se aliniază
Dacă ar fi făcut corect, ai avea:
mai puțină aglomerație
acces mai rapid
costuri mai mici
Făcut prost, ai:
cozi
nervi
migrare spre privat
Dacă vrei, pot să-ți arăt concret „cum ajunge un pacient obișnuit să fie plimbat inutil prin sistem” — acolo se vede cel mai clar unde se rupe tot.
Hai la scenariul unde chiar doare — urgență reală, nu caz ușor:
Scenariu: infarct (situație critică)
1. Debutul
durere puternică în piept
transpirații, anxietate
Suni la ambulanță.
2. Ambulanța
Te preia și încearcă să te ducă la un spital potrivit.
Problema:
👉 nu orice spital poate trata un infarct corect (ai nevoie de cardiologie intervențională).
3. Ajungi la primul spital
Aici apare blocajul:
nu sunt loc.uri la ATI
nu sunt loc.uri la cardiologie
sau nu au capacitate completă
👉 ce se întâmplă:
ești stabilizat minimal
apoi… transfer
4. Transferul (punctul critic)
Ești trimis către alt spital (de obicei mai mare).
Probleme reale:
timp pierdut (critic la infarct)
ambulanțe ocupate
uneori mai multe transferuri
👉 fiecare minut contează
5. Spitalul mare
Aici, de obicei, ajungi unde trebuie.
Dar:
e aglomerat
paturile sunt limitate
👉 uneori se improvizează:
pacienți pe hol
suprasolicitare personal
Unde lovește reducerea paturilor
Dacă ai:
mai puține paturi
fără creștere reală în ATI și urgență
👉 apare efectul în lanț:
spitalele mici nu mai pot ține cazuri
toate cazurile merg spre centre mari
centrele mari se blochează
Rezultatul real
Nu teoretic, ci practic:
timp mai mare până la tratament
risc mai mare de complicații
uneori mortalitate mai mare
De ce e diferit de cazul „ușor”
La durere abdominală:
👉 pierzi timp, dar nu mori
La infarct:
👉 timpul = mușchi cardiac pierdut = viață
Problema mare în România
România nu are:
suficiente centre bine distribuite
infrastructură de transfer perfectă
capacitate uniformă
👉 deci reducerea paturilor amplifică problemele existente
Concluzia fără ocolișuri
Modelul „mai puține paturi” funcționează doar dacă:
ai rețea solidă
ai logistică impecabilă
ai alternative reale
👉 România nu le are complet.
Tradus brutal
în teorie: eficiență
în practică (dacă e prost aplicat):
👉 mai mult risc în situații critice
Dacă vrei, pot să-ți arăt și de ce unele țări (ex. Germania) au păstrat mai multe paturi și nu s-au grăbit să le reducă — e o comparație interesantă.