România are aproape 2,9 milioane de copii și elevi în învățământul preuniversitar, dar simpla prezență a unui sistem educațional de asemenea dimensiuni nu înseamnă și acces egal la educație, avertizează ABC.

De la grădiniță până la facultate și apoi la primul loc de muncă, sistemul pierde copii și tineri în mai multe puncte ale traseului educațional, iar diferențele dintre rural și urban ajung la peste 30 de procente. Aceasta este imaginea conturată de Barometrul Alianței Binelui Comun „Educația în România – un sistem care pierde copii pe drum”, document lansat public în aceste zile și care reunește date ale Ministerului Educației, INS, Eurostat, Comisiei Europene, OECD, TIMSS și ICILS.

Prima ruptură apare înainte ca un copil să ajungă în clasa I. În 2024, doar 76,5% dintre copiii din România cu vârsta de cel puțin trei ani și până la intrarea în școala primară participau la educația preșcolară, față de 95%, media Uniunii Europene. România avea cea mai redusă rată din UE, într-un moment în care ținta europeană pentru 2030 este de cel puțin 96%.

Problema devine însă mult mai vizibilă în gimnaziu: rata brută de cuprindere era de 96% în urban și numai 65,6% în rural, iar rata de absolvire ajungea la 92,3% în orașe, comparativ cu doar 61,5% în mediul rural. Din cei 192.275 de copii care au intrat în clasa pregătitoare în anul școlar 2015/2016, 89,7% au ajuns absolvenți de clasa a VIII-a opt ani mai târziu.

În mediul rural, însă, procentul scade la 80,3%. Cu alte cuvinte, aproape unul din cinci copii din cohorta rurală analizată nu a ajuns absolvent de clasa a VIII-a la termen.

„Barometrul atrage atenția și asupra unei statistici care poate părea mică în procente, dar este uriașă în cifre absolute. În anul școlar 2023/2024, abandonul anual în învățământul primar și gimnazial a fost de 1%, ceea ce înseamnă aproximativ 15.900 de elevi într-un singur an. Efectul acumulat devine vizibil mai târziu: în 2025, 15,5% dintre românii de 18-24 de ani aveau cel mult studii gimnaziale și nu se mai aflau în educație sau formare, față de o medie europeană de 9,1%. România înregistra cea mai mare rată din UE.

Iar sărăcia intră în clasă odată cu elevul. În 2024, 33,8% dintre copiii din România erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, comparativ cu 24,2% la nivel european, iar 31,8% dintre copiii sub 16 ani se aflau în deprivare materială. Transportul, costurile indirecte ale școlii, lipsa serviciilor și instabilitatea familială pot transforma astfel dezavantajul social într-unul educațional”, se mai observă din studiul statistic al AVC.

Un alt paradox este digitalizarea. România a investit masiv în echipamente, laboratoare și săli digitalizate, însă doar 53,3% dintre tinerii de 16-24 de ani aveau în 2025 cel puțin competențe digitale de bază, față de 74,6% în UE. Mesajul raportului este limpede: hardware-ul, fără pedagogie și competențe, nu rezolvă singur problema educației.

Nici legătura dintre școală și piața muncii nu funcționează suficient. Doar 7,2% dintre absolvenții recenți ai învățământului profesional și tehnic au avut experiență de învățare la locul de muncă, față de 65,2% în UE. Iar la capătul traseului educațional, numai 23,2% dintre tinerii români de 25–34 de ani au studii superioare.

Consecințele se văd imediat după școală: în 2025, rata de ocupare a absolvenților recenți era de 72,7% în România, față de 83% în UE, iar 19,2% dintre tinerii de 15–29 de ani erau NEET – adică nu aveau loc de muncă și nu urmau o formă de educație sau pregătire. Era cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană. Barometrul arată și o problemă de finanțare: cheltuielile publice pentru educație reprezentau 4% din PIB în 2024, față de media UE de 4,8%, iar cheltuiala anuală per elev/student era, potrivit datelor OECD pentru 2022, de aproximativ 6.220 de dolari, comparativ cu 13.210 dolari, media OECD.

În paralel, consilierea școlară rămâne suprasolicitată: în 2023/2024 existau 3.354 de consilieri, aproximativ un consilier la 800 de elevi, peste reperul legal de maximum 500.

Raportul nu propune însă simpla creștere a bugetelor. Soluțiile sunt concentrate exact în punctele în care sistemul pierde copii:

• un mecanism național de alertă timpurie pentru absenteism și risc de abandon;
• programe intensive de recuperare la literație, matematică și științe în clasele V–VIII;
• finanțare suplimentară pentru școlile rurale și vulnerabile;
• transport și masă;
• reducerea numărului de elevi alocați unui consilier;
• extinderea educației preșcolare spre pragul de 96%;
• practică reală în învățământul profesional;
• mentorat și formare pedagogică pentru profesori și urmărirea longitudinală a fiecărei cohorte de elevi.

Pe termen lung, ABC propune o rețea școlară adaptată realității demografice a României din anul 2030, finanțare multianuală legată de rezultate și evaluări centrate pe competențe reale. Țintele propuse sunt măsurabile: participarea preșcolară să urce de la 76,5% spre cel puțin 96%, părăsirea timpurie să coboare de la 15,5% la sub 9%, ponderea tinerilor cu studii superioare să crească de la 23,2% la cel puțin 45%, iar rata NEET să scadă de la 19,2% la sub 9%.

Concluzia Barometrului ABC mută astfel discuția dincolo de examene și clasamente: principala vulnerabilitate a educației românești este continuitatea. „România produce elevi buni și performanță, dar nu reușește să garanteze tuturor copiilor aceeași șansă de a intra în sistem, de a rămâne în el, de a dobândi competențe și, în final, de a transforma educația într-o viață profesională autonomă”, concluzionează ABC.