Aproape 20% dintre copiii care au intrat în clasa pregătitoare într-un sat din România în anul școlar 2015/2016 nu au mai ajuns să termine clasa a VIII-a, căci s-au lăsat de școală. Altfel spus, o clasă obișnuită de 20 de elevi, la țară, pierde 4 copii în drum spre școală. Sărăcia merge de mână cu abandonul școlar: în 2024, 33,8% dintre copiii din România erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, comparativ cu 24,2% la nivel european. Sunt doar câteva cifre dureroase din barometrul despre educație lansat de Alianța Binelui Comun (ABC).