Banca Mondială dă României pentru asta 100 de milioane. Ei ne dau banii, noi trebuie să vedem cum îi folosim. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, membră a grupului Băncii Mondiale, va acorda României trei împrumuturi, fiecare a câte 100 de milioane de dolari, în următorii trei ani, pentru a finanţa proiecte de dezvoltare.
Unul dintre programe se referă la sistemul sanitar şi are în vedere reducerea ponderii plăţilor informale, adică a şpăgilor la jumătate. Studiile arată că, în sistemul sanitar, mita reprezintă în jur de 10% din chetuielile pentru sănătate. Planul este ca până în 2008, acest procent să se reducă la 5%. Un alt obiectiv al programului este reducerea arieratelor consemnate de furnizorii de servicii de sănătate cu peste 50% până în 2009 faţă de nivelul din 2005.
Pe de altă parte, divizia de investiţii în sectorul privat al Băncii Mondiale, International Finance Corporation, va finanţa dezvoltarea furnizorilor privaţi de servicii de sănătate.
Sursa: Antena3
Citiți principiile noastre de moderare aici!