În luna octombrie, filmele artistice difuzate la Pro TV au înregistrat cele mai mari audienţe din oferta de pe piaţă. Forţa brandului îşi spune cuvântul şi în acest gen de programe. În general, filmele artistice de categoria B şi C sunt profitabile, dar nu aduc venituri din publicitate mai mari decât meciurile de fotbal şi emisiunile de divertisment.
„Pe jumătate mort”, „Catwoman”, „În vizorul mafiei”, „Mărturie mortală”, „Vânătoare de mafioţi” – acestea sunt titlurile filmelor artistice difuzate în prime time, în perioada 1-28 octombrie, care au înregistrat cele mai mari audienţe în mediul urban. Sunt filme de categoria B şi C, fără nicio pretenţie artistică, dar cu o singură calitate: acţiune (şi cafteală). Toate au rulat pe Pro TV.
De altfel, într-un clasament al primelor 30 de filme cu cele mai mari ratinguri în perioada amintită, Pro TV figurează cu 23 de titluri (cu ratinguri cuprinse între 3,6% şi 8,2%). Antena 1 urmează cu patru filme (3,5% – 4,6%) şi TVR 1 are trei producţii (4,1% – 6,1%). Se poate spune că Pro TV este o staţie de filme. Parcurgerea topului 30 relevă aceiaşi termeni violenţi în titluri: „răzbunarea”, „nelegiuţii” (vestului sălbatic), „asasin” (din dragoste).
Forţa brandului ridică audienţa
Cum se explică faptul că orice film pus în prime time pe Pro TV face audienţă? Cezar Batog, directorul agenţiei Optimedia, motivează acest fapt atât prin audienţa generală a postului, care este mai mare decât a concurenţilor, cât şi prin poziţionarea pe care staţia o are în minţile telespectatorilor: „Când vrem un film, ne uităm la Pro TV”. Batog mai precizează, cu ironie, că filme care au rulat de şapte-opt ori pe Pro TV livrează mai multă audienţă decât blockbustere difuzate pe staţiile mici.
La rândul său, Cezar Paul-Bădescu, analist media şi realizatorul paginii de specialitate din revista „Dilema Veche“, explică: „Televiziunea lui Adrian Sârbu este cea care a adus la noi şi a impus stilul de autopromovare agresiv al posturilor comerciale occidentale, ceea ce a făcut ca PRO TV să fie cel mai puternic brand din spaţiul televizual românesc. Prin urmare, orice este împachetat în brandul Pro – chiar dacă e vorba de un produs îndoielnic – se vinde întotdeauna bine”.
Astfel de filme nu aduc venituri din publicitate mai mari decât meciurile din Liga 1 sau decât emisiunile de divertisment, dar sunt profitabile pentru că producţiile sunt cumpărate la pachet împreună cu blockbustere şi, la bucată, ajung să coste patru-cinci mii de euro. „Dacă ne uităm la GRP-urile livrate de un astfel de film, putem trage concluzia că se adună câteva zeci de mii de euro pentru staţiile mari. La staţiile mai mici e mai dificil, deoarece «nu se strâng» mai mult de câteva zeci de GRP-uri”, afirmă Cezar Batog. Aşadar, asemenea filme sunt profitabile pentru televiziunile mari: marfă cumpărată ieftin şi audienţă optimă livrată pentru clienţii publicitari.
Cele mai mari audienţe se fac în weekend
Cei trei competitori direcţi, Pro TV, Antena 1 şi Prima TV sunt „specializaţi” pe aşa-numitele producţii „action adventure”, „action-comedy” şi „comedy”. TVR 1 face o figură distinctă, filmele sale fiind „mai blânde”, de familie, inteligente. Televiziunea publică rămâne deficitară „împachetării” şi „vânzării” către public a tilturilor sale. „Hannibal”, un film cu Anthony Hopkins şi Julianne Moore, a obţinut în vinerea în care a fost difuzat doar 1,2 puncte de rating (o medie de 117.000 de telespectatori), e drept, la o oră târzie.
Monitorizările arată că cele mai mari audienţe la filmele artistice se înregistrează în weekenduri. Cezar Paul-Bădescu consideră că peisajul filmelor artistice este „dominat de filmele de categoriile B, C… până la Z, pe care posturile comerciale de la noi le-au achiziţionat cândva şi le difuzează şi le redifuzează, de atunci, în disperare”. Analistul spune că există şi filme valoroase pe televiziunile noastre, dar acestea trec neobservate de public.
„Problema e că unele dintre ele (cele mai multe, de fapt) sunt la TVR, care nu le promovează deloc sau că sunt programate la ore imposibile din noapte, pentru a proteja minorii”, constată Paul-Bădescu.
Evident, astfel de producţii difuzate de posturile comerciale nu sunt recomandate celor care doresc… „să-şi facă o cultură cinematografică”. Cezar Paul-Bădescu crede că această sarcină îi revine televiziunii publice – de care se achită însă prea puţin: „Cu o emisiune bună despre film («Cinemaniacii») şi cu câteva filme despre care afli de-abia după ce s-au difuzat – nu se face primăvară”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!