În fiecare an, la 25 decembrie, creștinii sărbătoresc Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Crăciunul este considerat o sărbătoare a familiei pentru că reprezintă un prilej de reîntâlnire între părinți, copii și nepoți, care se adună în jurul mesei, își oferă cadouri și împărtășesc bucuria timpului petrecut împreună. În credința populară, respectarea tradițiilor și a rânduielilor acestei perioade este legată de speranța unui an mai bun și mai îmbelșugat.

Obiceiul ca Moș Crăciun să aducă daruri copiilor cuminți, în noaptea dintre 24 și 25 decembrie, s-a conturat treptat, începând cu Evul Mediu. Imaginea sa actuală – un bătrân cu barbă albă, îmbrăcat în haină roșie cu margini de blană, cizme negre și căciulă – a devenit, în timp, una dintre cele mai recunoscute reprezentări ale Crăciunului.

Colindatul, practicat de cete organizate care merg din casă în casă pentru a vesti sărbătoarea, are rădăcini vechi în cultura românească. Colindele nu sunt doar cântece, ci includ urări rostite sau cântate, gesturi rituale, dansuri și, în unele zone, purtarea de măști. În Ajunul Crăciunului, copiii pornesc la colindat cu binecunoscutul „Bună dimineața la Moș Ajun!”, iar gazdele care le deschid ușa îi răsplătesc cu nuci, mere, colaci, covrigi sau bani.

În mediul rural, colindatul capătă o dimensiune aparte: cetele străbat ulițele satelor, cântând „Noi umblăm să colindăm”, iar în anumite regiuni tradiția presupune ca tinerii să fie îmbrăcați în costume populare. Aceste practici sunt documentate în volumul „Sărbători și obiceiuri românești”, de Ion Ghinoiu, care subliniază rolul colindelor în transmiterea valorilor și a urărilor de bine de la o generație la alta.

În Banat, colindatul rămâne o practică esențială, cu grupuri de copii și tineri care vestesc Nașterea Domnului pe străzile satelor și orașelor. În unele localități, tinerii, cunoscuți sub numele de „pițărăi”, colindă în Ajunul Crăciunului, menținând vii datinile. Un obicei aparte constă în aruncarea de boabe de grâu și porumb în fața colindătorilor de către cel mai vârstnic membru al familiei. Aceste boabe sunt ulterior amestecate cu semințele destinate semănatului, în credința că vor aduce o recoltă bogată în anul următor. De asemenea, sub fața de masă de Crăciun se așază fân și semințe, simboluri ale prosperității și liniștii în casă.

Etnicii maghiari și germani din Banat au propriile tradiții. La maghiari, părinții împodobesc bradul în absența copiilor, care la întoarcere descoperă că „a venit îngerașul cu bradul”. Masa de Crăciun include adesea pește și friptură de curcan, iar la germani, gâscă. Sărbătorile, la maghiari și la nemți, încep cu Adventul, perioadă de patru săptămâni de pregătire spirituală pentru Crăciun.

Despre etnicii romi din Măguri se spune că sărbătoresc „Crăciunul țiganilor” printr-un ritual unic. În ziua de Ignat, aceștia își mânjesc obrajii cu sânge de porc, considerând că astfel se vor feri de boli în anul ce urmează. Tradiția spune că în această zi ei trebuie să vadă sânge, iar cei care nu au porci de tăiat își înțeapă degetul cu un ac pentru a respecta obiceiul. Ritualul este asociat cu menținerea sănătății.

În întreaga țară, bradul de Crăciun este nelipsit, deși aceasta este o tradiție relativ recentă în forma actuală. În multe zone, împodobirea lui este un moment de familie, care marchează începutul efectiv al Crăciunului. Pe lângă brad, un simbol al Crăciunului este Crăciuniţa. Există cel puţin două plante de apartament numite „Crăciuniţă” sau „Crăciunel”, roșii, care înfloresc în această perioadă şi sunt oferite cu prilejul sărbătorii Crăciunului.

Persistă și numeroase credințe populare. În noaptea de Ajun, se spune că animalele pot vorbi, iar apa capătă puteri miraculoase. În unele regiuni, fetele nemăritate țin post negru pentru a-și visa ursitul, iar în gospodării se evită certurile sau împrumuturile, pentru a nu atrage ghinionul. De asemenea, mai sunt zone în care, în Ajun, oamenii îşi împodobesc casele cu vâsc, un simbol al bucuriei şi al păcii.

Un obicei mai puțin cunoscut astăzi este „masa de ajun”, întâlnită în anumite zone din Moldova și Transilvania. Aceasta constă într-o masă de post, pregătită pentru sufletele celor plecați dintre cei vii, iar în unele comunități preotul este invitat să binecuvânteze bucatele.