Mircea Geoană a apreciat că, prin afirmaţiile sale, Iorgovan a depăşit cu mult limita democraţiei interne în partid.
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis luni retragerea sprijinului politic pentru Antonie Iorgovan, care şi-a anunţat ulterior demisia din funcţia de secretar al Senatului.
Antonie Iorgovan a mai fost sancţionat, în urmă cu câteva luni, pentru declaraţii calomnioase la adresa membrilor PSD. De această dată, decizia finală va aparţine Consiliului de integritate morală şi arbitraj al PSD. Acesta va lua în discuţie şi recomandarea pentru organizaţia de la Caraş Severin, din care face parte Antonie Iorgovan, să ia toate măsurile necesare conform statutului şi gravităţii afirmaţiilor acestuia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!