Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU). Deși a fost recunoscută oficial de către ONU abia în 1977, Ziua Internațională a Femeii are la bază o serie de proteste sociale și muncitorești de la începutul secolului al XX-lea, desfășurate în America de Nord și în Europa.

Conform un.org, în Statele Unite ale Americii, prima zi dedicată femeii a fost ținută în 28 februarie 1910. Partidul Socialist a ales această zi în onoarea grevei muncitoarelor din industria textilă din New York din 1908, când femeile au protestat împotriva condițiilor aspre de muncă.

În 1910, a venit rândul Europei. Internaționala Socialistă, reunită la Copenhaga, în Danemarca, a stabilit o Zi a Femeii, cu caracter internațional, pentru a onora mișcarea pentru drepturile femeilor și pentru a susține obținerea votului universal pentru femei.

În 1911 au avut loc primele sărbătoriri pe ambele continente, cel european și cel american. Cu această ocazie, femeile au cerut, pe lângă dreptul la vot și la ocuparea unor funcții publice, și dreptul la formare profesională, respectiv încetarea discriminării la locul de muncă.

În 1913, femeile din Rusia au „preluat” puterea. Ziua Internațională a Femeii a devenit, de asemenea, un mecanism pentru a protesta împotriva Primului Război Mondial. În cadrul mișcării pentru pace, femeile din Rusia au marcat prima lor Zi Internațională a Femeii, în ultima duminică a lunii februarie. În alte părți din Europa, în jurul datei de 8 martie 1914, femeile au organizat mitinguri fie pentru a protesta împotriva războiului, fie pentru a exprima solidaritatea cu alți activiști.

În 1915, la Haga a avut loc pe 15 aprilie o mare adunare a femeilor, la care au participat peste 1.300 de doamne și domnișoare din aproape 15 țări.

În 1917, femeile din Rusia au ales să protesteze din nou, sub sloganul „Pâine și Pace”, în ultima zi de duminică din luna februarie, care cădea pe data de 8 martie potrivit calendarului gregorian. Patru zile mai târziu, țarul a abdicat, iar noii guvernanți interimari le-au acordat femeilor dreptul la vot.

Adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1948, istorica Declarație Universală a Drepturilor Omului este prima recunoaștere globală a existenței unor drepturi inalienabile și libertăți fundamentale care se aplică fiecărei ființe umane. Redactată ca „un standard comun pentru toate popoarele și națiunile”, Declarația a enunțat pentru prima dată în istorie drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale de bază pe care toți oamenii – atât bărbați, cât și femei – ar trebui să le aibă.

După Al Doilea Război Mondial, ziua de 8 Martie a început să fie sărbătorită în mai multe țări. În 1975, în timpul Anului Internațional al Femeilor, ONU a ales să sărbătorească 8 Martie ca Ziua Internațională a Femeii. Doi ani mai târziu, în decembrie 1977, Adunarea Generală a adoptat o rezoluție proclamând Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională, care să fie sărbătorită de către statele membre, în conformitate cu tradițiile lor culturale și naționale.

De atunci, ONU și agențiile aparținătoare au lucrat neîncetat pentru a asigura egalitatea de gen la nivel mondial, cu rezultate remarcabile.