Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a marcat Ziua Independenței printr-un mesaj din Piața Maidan, subliniind unitatea națională și aspirația la o pace dreaptă și durabilă, fără „compromisuri umilitoare”. El a promis că Ucraina va răspunde atacurilor ruse și va obține garanții de securitate solide. Zelenski a mulțumit liderilor străini pentru felicitări, potrivit Agerpres.
Roger Federer, campionul cu 20 de titluri de Grand Slam retras din 2022, a intrat în clubul miliardarilor, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari, potrivit Forbes. Este al șaptelea sportiv și al doilea jucător de tenis, după Ion Țiriac, care atinge acest prag. Averea lui provine atât din premiile de aproape 131 de milioane de dolari câștigate pe teren, cât și din sponsorizări și afaceri, inclusiv participația la compania elvețiană On.
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că în aproximativ două săptămâni ar trebui să știe dacă sunt posibile progrese în încercarea sa de a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, în condițiile în care observă o ură imensă între președinții rus și ucrainean, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, scrie Agerpres.
Casa Albă a găzduit luni o reuniune de amploare, la care au participat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, șapte lideri europeni și președintele american Donald Trump. Deși discuțiile s-au întins pe mai multe ore și au fost descrise drept „o mobilizare fără precedent” de către diplomați europeni, marile publicații internaționale, citate de HotNews – BBC, New York Times, CNN și Reuters – notează că progresele concrete au fost limitate.
Ştiri din Timiș
Conferințele organizate cu ocazia UVT Liberty Marathon continuă joi, 14 mai, cu o nouă dezbatere dedicată unuia dintre cele mai discutate subiecte legate de sănătate, și anume obezitatea și mecanismele care influențează creșterea în greutate.
Ştiri din Timiș
Comunitatea din județul Timiș este invitată din nou să dea dovadă de solidaritate, după ce preotul paroh din Pesac, părintele Mladenov Svetozar, a lansat un emoționant apel umanitar pentru Raul. Este vorba despre un adolescent de 14 ani din Satchinez, care se confruntă cu o boală gravă și dureroasă.
Ştiri din Timiș
Zilele și Ruga Dumbrăviței revin la finalul lunii mai, cu patru zile de concerte, gastronomie și activități pentru toate vârstele. Pe scenă vor urca Delia, Alina Eremia și Georgiana Lobonț, iar accesul la evenimente va fi gratuit.
Sănătate
O mamă din județul Dolj și-a ținut pentru prima dată copilul în brațe după săptămâni întregi de incertitudine, intervenții dificile și drumuri între spitale. Bebelușul, născut prematur și cu complicații, a fost salvat la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, unde medicii au reușit să stabilizeze atât problemele respiratorii, cât și anemia severă provocată încă din timpul sarcinii.
Capitală Culturală
JAZZx 2026 are loc între 1 și 5 iulie la Timișoara și aduce pentru prima dată în România trupa Free Nationals. Festivalul reunește artiști internaționali precum Samara Joy și Asaf Avidan, alături de proiecte emergente și evenimente conexe, iar accesul este gratuit.
Eveniment
Un șofer prins cu 128 km/h în localitate și o mașină cu probleme grave la direcție au fost printre cele mai grave cazuri descoperite de polițiști în timpul unei ample acțiuni pe DN 6. În doar patru ore, oamenii legii au aplicat zeci de amenzi și au lăsat fără permis mai mulți șoferi care au pus în pericol siguranța traficului.
1
Mapamond
O organizație americană pentru transparență a deschis la New York o bibliotecă temporară cu cele 3,5 milioane de pagini din dosarul Jeffrey Epstein, tipărite în 3.437 de volume, relatează AFP. Expoziția include și o cronologie a relației dintre Epstein și Donald Trump, precum și un memorial dedicat victimelor. Publicul poate vizita spațiul până pe 21 mai, însă accesul la documente este restricționat pentru protejarea victimelor.
1
Dialoguri Sănătoase
Durerea de spate, de gât sau de articulații este una dintre cele mai frecvente probleme. În căutarea unei soluții rapide, mulți pacienți ajung să se întrebe: merg la chiropractor sau la kinetoterapeut? La prima vedere, ambele promit același lucru: reducerea durerii și îmbunătățirea mobilității, dar modul în care ajung acolo este fundamental diferit deoarece diferențele dintre ele sunt mai profunde decât par.