Articolul de mai jos a apărut în Almanahul Agenda 2025. Dacă v-a plăcut, puteți citi materiale asemănătoare în Almanahul Agenda 2026, pe care îl găsiți la tutungeriile Tabac Xpress, dar și la chioșcurile de ziare. Puteți accesa lista punctelor de difuzare AICI.

Mikiphone, un gramofon portabil suficient de mic pentru a încăpea într-un buzunar, a fost creaţia fraţilor unguri Miklós şi István (Étienne) Vadász. Aceştia au avut o viziune progresistă, dorind să facă muzica mai accesibilă publicului larg într-o perioadă în care dispozitivele de redare a melodiilor erau adesea mari şi voluminoase.

Mikiphone-ul a început să fie produs în masă în urma unui acord cu Maison Paillard, o companie cu sediul în Saint Croix, Elveţia.

Maison Paillard îşi trăgea originile dintr-un grup de ceasornicari care în anul 1814 au format o organizaţie pentru a-şi exporta produsele mai uşor. Spre finalul secolului XIX, compania şi-a extins oferta pentru a include fonografe cu cilindri şi până în 1905 a făcut trecerea completă la gramofonul cu discuri. Notabil este faptul că, în 1913, Paillard a introdus un motor electric pentru gramofon alimentat cu curent alternativ.

Din 1927, compania şi-a extins portofoliul pentru a include amplificatoare electrice pentru gramofon şi ulterior a început să se ocupe şi de producţia de echipamente radio. Aşa a ajuns Maison Paillard să fabrice aproximativ 180.000 de „Mikiphone-uri” ale fraţilor Vadász. O parte dintre acestea au fost create în ediţie limitată, de lux, cu carcase de argint sau aur.

Mikiphone-ul era apreciat pentru dimensiunile sale mici şi portabilitatea sa. Închis, avea un diametru de doar 11,5 cm şi o grosime de 4,7 cm, făcându-l suficient de mic pentru a fi strecurat într-un buzunar sau o poşetă.
Spre deosebire de dispozitivele actuale de redare a muzicii, mikiphone-ul funcţiona fără baterii, fiind alimentat de o manivelă care învârtea discul.

Deşi compact, necesita asamblare pentru a putea reda discuri de 10 inci, iar sunetul era amplificat printr-un rezonator. Mecanismul mini-gramofonului era amplasat într-o carcasă din metal placată cu crom. Pe partea laterală a carcasei se afla o cheie care învârtea sistemul de acţionare a discului.

La vremea sa, Mikiphone-ul a fost un exemplu de inginerie de precizie şi inovaţie, primind premiul întâi la o expoziţie internaţională de muzică din Geneva în 1927.