Articolul de mai jos a apărut în Almanahul Agenda 2023. Dacă v-a plăcut, puteți citi materiale asemănătoare în Almanahul Agenda 2024, pe care îl găsiți la chioșcurile de ziare, în magazinele Inmedio, Tabac Express și nu numai. Puteți accesa lista punctelor de difuzare AICI.

***

Vivian Maier s-a născut în 1926, la New York, dintr-un tată austriac și o mamă franțuzoaică. În copilărie și-a petrecut mai mult timp în Franța. În 1951 a început să lucreze ca dădacă, mai întâi la New York, și din 1956 la Chicago, unde avea să trăiască până în 2009, când a murit după ce a alunecat pe gheață și s-a lovit la cap.

Acesta ar fi fost rezumatul vieții ei, întrucât Vivian Maier și-a trăit viața în obscuritate ca dădacă și îngrijitoare în suburbiile orașului Chicago. Era o fire singuratică și distantă, descrisă adesea ca excentrică de cei care o întâlneau. A fost forțată să se descurce pe cont propriu încă din tinerețe. Nu s-a căsătorit niciodată, nu a avut copii și nici prieteni apropiați care ar fi putut spune că o „cunosc”. De fapt, nimeni nu prea știa cu ce se ocupa.

Cu toate acestea, Vivian Maier pare că și-a trăit viața foarte intens, însă prin intermediul imaginilor – pe care le surprindea una după alta. Fără a avea vreo pregătire formală, fotografiile ei – cca. 150.000 la număr – posedă un simț impecabil al compoziției, al spiritului epocii și al încadrării. Din anii ‘60, ea a început să fotografieze inclusiv color. Deși era mereu în căutarea cadrului perfect, Vivian Maier nu a regizat niciodată o imagine – puterea fotografiilor ei constă tocmai în naturalețe și spontaneitate.

Povestea ei a început să fascineze publicul pe măsură ce fotografiile sale erau developate, însa asta se întâmpla la aproape doi ani de la moartea ei. Misterioasa „bonă-fotograf” nu și-a promovat opera niciodată, și abia dacă a developat câteva poze.

Fotografiile sale au început să iasă la iveală după ce un artist și agent imobiliar din Chicago, John Maloof, a cumpărat la o licitație, pentru 400 de dolari, o cutie de-a lui Vivian Maier conținând negative. Cutia a fost scoasă la licitație ca parte a unui grup de articole colectate dintr-o unitate de depozitare pentru care nu a mai fost plătită chiria. Deoarece conținutul unității a fost împărțit în mai multe loturi, bunurile lui Maier au fost vândute mai multor cumpărători: Maloof a cumpărat aproximativ 100.000 de negative, peste 3.000 de printuri, sute de rulouri de film și casete audio; Jeffrey Goldstein a cumpărat cca. 19.000 de negative, 1.000 de printuri, 30 de filmări și câteva diapozitive; și Ron Slattery, care a achiziționat peste 1.000 de role de film la licitație.

Recunoscând imediat potențialul lucrărilor, Maloof a început să reconstruiască și să promoveze cu succes opera lui Maier. Documentarul său din 2013, „Finding Vivian Maier” (nominalizat la Oscar în 2014) spune povestea incredibilei descoperiri:

Vivian Maier era o colecționară avidă, ceea ce nu se exprima doar prin păstrarea compulsivă a ziarelor, a biletelor de metrou și a suvenirurilor de tot felul, ci și în obsesia ei pentru a face fotografii. De la începutul anilor 1950 până la mijlocul anilor 1990, ea a realizat aproape 150.000 de negative, nenumărate filme documentare și înregistrări audio. A lăsat în urma ei grămezi de instantanee nedevelopate.

Potrivit cercetătoarei Pamela Bannos, care în 2017 a scris o carte biografică intitulată „Vivian Maier. A Photographer’s Life and Afterlife”, fotografa – îmbrăcată adesea în haine simple, închise la culoare și nefeminine – era o femeie inteligentă și independentă, cu un dezvoltat simț ironic. Dar era în același timp un suflet singuratic, cu tendințe mizantropice, care se lupta cu probleme de sănătate mintală, cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsivă.

O altă autoare, Ann Marks, scrie în „Vivian Maier Developed: The Untold Story of the Photographer Nanny” (2019) că Maier a refuzat cu încăpățânare să-și arate fotografiile, ceea ce sugerează că „nevoia ei de a le deține era mai puternică decât nevoia ei de a le vedea”.

Dincolo de speculații și de aura enigmatică, Vivian Maier a fost mult mai mult decât o „bonă-fotograf”, lăsând în urma sa o operă greu de evaluat. În timpul liber, ea cutreiera străzile făcând poze tuturor lucrurilor care i se păreau interesante. A fotografiat de la oameni simpli, vedete, mafioți, cupluri, copii, evenimente, magazine, încăperi, până la detalii arhitecturale, titluri de ziare și sloganuri.

Timp de decenii, Vivian Maier a hoinărit prin oraș, făcând pe furiș zeci de mii de fotografii cu oameni și scene pe care le întâlnea pe stradă. Obișnuia să îi ducă pe copiii pe care îi îngrijea în „foto-safari-uri”, care implicau rătăcirea pe străzi, adesea prin cartiere sărace, în căutarea subiectelor perfecte.

Maier, secretoasă din fire, stătea ascunsă în camerele pe care i le puneau angajatorii la dispoziție în casele lor. Când îi erau puse întrebări personale, oferea adesea răspunsuri diferite. De asemenea, și-a schimbat adesea ortografia numelui. Și-a păstrat cea mai mare parte din muncă în valize și cutii, pe care le-a ascuns în dulapuri.

Fotografiile ei ne arată o secțiune transversală a vieții americane urbane, într-o perioadă prosperă pentru țară, la mijlocul secolului XX. În această perioadă de mari schimbări sociale și politice, Maier a avut o afinitate deosebită pentru copiii și oamenii de la marginea societății – cum ar fi comunitatea de culoare, persoanele cu dizabilități și săracii. Și da, și-a făcut și „selfie-uri”. Autoportretele sale sunt la fel de fascinante ca restul fotografiilor.

Lucrările sale trădează o afinitate pentru cei săraci, probabil din cauza unei legături emoționale pe care a simțit-o cu cei care, la fel ca ea, se străduiau să se descurce cumva. Setea ei de cultivare a condus-o pe tot globul. În momentul de față se știe că Vivian Maier a călătorit în Canada în 1951 și 1955, în 1957 în America de Sud, în 1959 în Europa, Orientul Mijlociu și Asia, în 1960 în Florida și în 1965 în Insulele Caraibe. Este important de remarcat faptul că ea a călătorit singură, gravitând către cei mai puțin favorizați de societate.

Apetitul ei pentru călătorii în locuri exotice și pentru a explora a făcut-o să caute specialul din viața de zi cu zi. Întotdeauna documenta, de una singură, ceea ce îi atrăgea atenția: de la vecinii emigranți iugoslavi, la o proiecție de film polonez la Cinema Milford, până la locuitorii din Chicago care îi întâmpinau acasă pe membrii echipajului Apollo.

În anii 1980, Vivian s-a confruntat cu o altă provocare. Problemele financiare și lipsa de stabilitate au forțat-o să ia o pauză. Undeva între sfârșitul anilor 1990 și anii 2000, Vivian a lăsat fotografiile deoparte și a închiriat un depozit în care să își păstreze bunurile, în timp ce încerca să se mențină pe linia de plutire. A locuit o perioadă pe străzi, după care o familie pentru care lucrase a ajutat-o să se mute într-o mică garsonieră.

În 2008, aflată în Chicago, Vivian a alunecat pe gheață și s-a lovit la cap. Deși inițial medicii au fost de părere că se va recupera complet, sănătatea ei a început să se deterioreze. A murit în aprilie 2009, la un azil de bătrâni, lăsând în urmă imensa ei arhivă de lucrări.

Astăzi, opera fotografică a lui Maier este apreciată și recunoscută la nivel internațional, fiind prezentată în expoziții din întreaga lume.

foto: vivianmaier.com