Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Mapamond
Coşmarurile sârbilor din Kosovo – aruncate în containere

Coşmarurile sârbilor din Kosovo – aruncate în containere

la 12 February 2008 11:37
12 February 2008 11:37
De patru ani, de când albanezii le-au ars casele, 200 de sârbi trăiesc în barăci, lângă Priştina. „Dacă ei îşi fac stat, ne declarăm şi noi stat sârbesc independent în interiorul ţării lor. Le urmăm modelul”, spune Sonia, refugiată din Cruciovac.
Scris de IM:ONLINE - De patru ani, de când albanezii le-au ars casele, 200 de sârbi trăiesc în barăci, lângă Priştina. „Dacă ei îşi fac stat, ne declarăm şi noi stat sârbesc independent în interiorul ţării lor. Le urmăm modelul”, spune Sonia, refugiată din Cruciovac.

Trimite articolul

X

Coşmarurile cu albanezi, care te vânează doar pentru că eşti sârb, au fost înghesuite în nişte containere albe, la 5 kilometri de Priştina. 200 de sârbi rămaşi fără case după ultimul asalt al kosovarilor asupra zonelor locuite de ortodocşi, în urmă cu patru ani, trăiesc „La barăci” – un fel de cartier al oraşului-enclavă Gracianiţa. De pe unde le-au ars albanezii casele, au adus aici toate frustrările de a fi refugiat în propria ţară şi ultimele fărâme de speranţă.

Tabăra a fost ridicată pe o platformă de beton de lângă un depozit, transformat acum în sediul administraţiei paralele sârbe din Gracianiţa. Majoritatea containerelor au fost aduse de Crucea Roşie din Rusia, fiind completate la număr de cele sârbeşti. Spălătoarele şi duşurile sunt la comun. La fel şi lemnele pentru sobele din fiecare locuinţă. Luxul cel mai mare este să ai antenă parabolică.

Icoanele lor – nişte fotografii cu ziduri arse

Înainte să fie şef de container, Novica Stolic a fost directorul Electricii sârbeşti din Obilici. „În martie 2004, au venit poliţiştii kosovari să ne spună că trebuie să plecăm din case. Ne spuneau că nu mai pot să ne protejeze. Teroriştii albanezi au marcat toate casele sârbilor şi după aia le-au dat foc una câte una. În timpul ăsta, soldaţii britanici din KFOR stăteau şi se uitau. A trebuit să fugim ca să ne scăpăm copiii”, povesteşte bărbatul cu faţa împietrită.

Din casă nu i-au rămas decât zidurile afumate. Porcul l-a găsit spânzurat de bătătorul pentru covoare. A avut norocul să primească ajutoare europene ca să refacă locuinţa. Degeaba: albanezii i-au distrus-o din nou. În timp ce clădirea se transformă în ruină la Obilici, familiei lui Stolic nu-i rămâne decât să privească fotografiile nenorocirii, înghesuindu-se lângă soba mică de fontă care încălzeşte containerul. Ştiu că nu este lucrul cel mai rău care li se putea întâmpla. În 1999, socrii bărbatului au fost ucişi de albanezii din Kosovo. Singurele ajutoare pe care le primeşte de la guvernul sârb, ca şi toţi ceilalţi din tabără, sunt suport medical şi sprijin pentru copii, să-şi continue şcoala.

Milan, fiul cel mare, este student la Universitatea din Mitrovica sârbească. Nu ştie ce o să facă după ce o să termine Economia. „Aş vrea să mă angajez, dar unde, aici în Kosovo? Te angajează vreun albanez? Poate o să plec în Serbia sau în altă parte. E greu de spus. Albanezii ne mai lasă să stăm aici în Kosovo doar pentru că au interes. Dacă le spun europenii că trebuie să aibă şi câţiva sârbi, după standarde, nu ne vor alunga.

Altfel, nu vom rezista aici”, proroceşte tânărul în timp ce priveşte la rufele întinse pe o sârmă între două containere. Tatăl îl contrazice: „Kosovo a stat şase sute de ani sub ocupaţia turcilor, dar sârbii au rămas aici. Mie nu mi-e frică de albanezi pentru că înainte de 1999 am trăit cu ei împreună. Singurii de care mi-e teamă sunt politicienii sârbi. Nu pot să mă duc să-mi fac casa în altă ţară pentru că pe pământul ăsta e locul meu. Este riscant să iei ceva cu forţa. Poate că îl vor lua înapoi copiii noştri”.

„M-am născut aici şi nu o să mai plec niciodată“

Drago Sholevic este seniorul taberei. Are 70 de ani şi stă singur într-un dreptunghi de metal. Câteva cutii de carton îi sunt dulapuri, iar cuiele înfipte în pereţii containerului – cuiere. Unul dintre paturile de campanie a fost transformat într-un mic depozit. Doar o oglindă veche cu ramă verde sparge monotonia. Îşi mângâie mustaţa stufoasă, în timp ce cu glas resemnat îşi spune istoria „Mi-au ars tot albanezii. Nici măcar o ţigară nu mi-a mai rămas. Am fugit din Kosovopolje cu hainele de pe mine şi desculţ”. Speranţa este pentru moş Drago o noţiune care nu mai există. „Nevasta mea s-a dus la Dumnezeu. Eu sunt terminat. De aici nu mai am unde să mă duc”. Timpul şi-l umple spărgând lemne, mergând la biserică şi aşteptând noutăţi despre ce se întâmplă cu Kosovo.

Din 1999, Sonia este pe drumuri. Atunci, albanezii au alungat-o din Cruciovac. A rătăcit vreo şase ani prin Serbia, dar s-a întors pentru că „aici, în Kosovo, este casa mea şi am crezut că o să ne fie bine. M-am născut în Gracianiţa şi nu o să mai plec niciodată”. Acum locuieşte cu soţul şi cei doi copii în tabăra de barăci. Filip şi sora mai mare au crescut în încăperea care le este bucătărie, sufragerie şi dormitor. Cele mai mari bucurii ale lor sunt când pot să se joace şi să se uite la Shrek. Nu înţeleg prea bine ce se întâmplă, dar au învăţat să se bucure la maxim de orice. Anunţata independenţă a albanezilor din Kosovo nu o impresionează pe Sonia. „Dacă ei îşi fac stat, ne declarăm şi noi stat sârbesc independent în interiorul ţării lor. Le urmăm modelul”. (Dragoş Boţa – Priştina)

„Mie nu mi-e frică de albanezi, pentru că înainte de 1999 am trăit cu ei împreună. Singurii de care mi-e teamă sunt politicienii sârbi. Nu pot să mă duc să-mi fac casa în altă ţară, pentru că pe pământul ăsta e locul meu. Este riscant să iei ceva cu forţa. Poate că îl vor lua înapoi copiii noştri”. – Novica Stolic (sârb din Kosovo)
SURSA: Gândul

Trimite articolul

X
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Modificări de-a lungul întregii veri la mai multe trenuri, inclusiv internaționale, care opresc în Timișoara
    2
    Trotuarele de pe Calea Martirilor intră în reabilitare. Lucrări și restricții de circulație timp de două luni
    3
    Gală de Operă și Operetă, în deschiderea festivalului din Parcul Rozelor
    4
    Bugetul local al Timișoarei, discutat pe repede-înainte. Dezbaterea, programată joi după-amiază
    5
    De la berării la operă: cum arăta „timpul liber” în comunitățile germane din Sibiu și Timișoara
    6
    FOTO. Maestrului Corneliu Murgu i-a fost decernat, post-mortem, titlul de Membru de Onoare al Operei pe care a condus-o 18 ani
    7
    Se închide circulația pe strada Aeroportului din Ghiroda din cauza lucrărilor la calea ferată
    8
    VIDEO. Când genunchiul doare sau „fuge”. Tratament modern cu recuperare rapidă, disponibil la Spitalul CFR Timișoara
    9
    Cum arăta o zi în comunism? Hai să vezi o expoziție inedită la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara!
    10
    Incendiu în miez de noapte la Lugoj: un bărbat a fost găsit dormind în anexă

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 1 iulie 2026, în Timișoara?

    Eveniment

    Vremea rea a provocat mai multe intervenții ale pompierilor în Timiș: copaci și crengi îndepărtați de pe drumuri

    Capitală Culturală

    Gală de Operă și Operetă, în deschiderea festivalului din Parcul Rozelor

    Ştiri din Timiș

    Parteneriatul prin care Plai vrea să transforme cu 300.000 de euro baza Uszoda a căzut la vot. Cine nu a fost de acord

    România

    Nicușor Dan răspunde cererii lui George Simion: nu mai pune „nicio condiție” pentru noul Guvern. Ce fac PSD și PNL

    Ştiri din Timiș

    Rezultatele inițiale la Evaluarea Națională 2026: nicio medie de 10 în Timiș. Câți au promovat

    Capitală Culturală

    Teatrul German din Timișoara a încheiat stagiunea cu aproape 100 de reprezentații și peste 12.000 de spectatori

    Ştiri din Timiș

    Se lucrează la intersecția Rebreanu – Drubeta. Două linii de tramvai vor circula deviat miercuri

    Ştiri din Timiș

    Atmosferă de epocă la Jimbolia. Retro Parada Verii aduce vehicule istorice în centrul orașului

    Ştiri din Timiș

    Cabinete medicale și spații pentru comunitate, în cartierele Timișoarei. Unde vor fi amenajate
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici