Un nou concept pentru o masina a timpului ar permite generatiilor viitoare sa calatoreasca in trecut. Spre deosebire de vechile idei de sisteme de deplasare in erele anterioare, acesta din urma nu ar avea nevoie de vreo materie exotica sau inexistenta inca. Ideea va necesita insa o tehnologie mult mai avansata decit orice exista astazi, iar intrebarea daca o masina a timpului se va dovedi suficient de stabila pentru a calatori cu adevarat in trecut sta inca in picioare.
Oamenii de stiinta care au studiat fenomenul se concentreaza mai ales asupra gravitatiei, fenomen aflat in directa legatura cu momentul in care materia curbeaza timpul si spatiul, explica publicatia „LiveScience“. Cercetarea se bazeaza pe o curbare suficient de puternica a timpului si a spatiului, astfel incit liniile timpului sa se intoarca atit de tare pentru a forma o bucla, denumita „curba inchisa a timpului“. „Stim ca aceasta curbare se intimpla mereu, dar trebuie ca fenomenul sa fie suficient de puternic si sa ia o forma speciala, astfel incit liniile timpului sa formeze bucle inchise“, spune Amos Ori, fizician la Institutul Israelian pentru Tehnologie Technion din Haifa. „Incercam sa vedem daca este posibil sa manipulam spatiul si timpul pentru a obtine acest lucru“, adauga Ori.
Cu toate acestea, multi oameni de stiinta sint sceptici fata de posibilitatea unei astfel de calatorii in timp. Multe dintre aceste masini ar avea nevoie, cred ei, de o materie exotica, o asa-numita „densitate energetica negativa“. O asemenea materie are proprietati bizare, precum miscarea intr-o directie opusa fata de materia normala, atunci cind este impinsa. Aceasta ar putea exista numai teoretic, iar daca totusi s-ar intimpla, ar fi disponibila in cantitati mult prea mici pentru a permite construirea unei masini a timpului.
Ultimele cercetari realizate de catre Amos Ori au demonstrat insa ca un aparat de scrutat epocile ar fi posibil chiar si fara o astfel de materie de negasit. Acesta a conceput o gaura in forma de gogoasa, invelita intr-o sfera alcatuita din materie normala. „Atunci cind vine vorba despre bucle inchise de timp, cel mai la indemina exemplu sint cercurile. Tocmai de aceea am conceput o gaura in forma de inel“, explica Ori. In interiorul vidului in forma de gogoasa, spatiul si timpul s-ar putea curba cu ajutorul cimpurilor gravitationale pentru a forma o curba a timpului inchisa.
Ca sa se intoarca in timp, o persoana ar trebui sa se invirta in interiorul gogoasei, ajungind tot mai departe cu fiecare bucla pe care o incheie. „Aceasta masina reprezinta spatiul si timpul. Daca reusim sa concepem o suprafata cu o deformare a spatiului atit de evidenta, generatiile viitoare vor putea sa intreprinda vizite in vremurile noastre“, se entuziasmeaza israelianul. Cercetatorul avertizeaza totusi ca exista limite pentru frenezia deplasarii in alte vremuri istorice: „Masina nu va putea fi folosita pentru a calatori decit in perioadele in care aceasta inventie ar fi deja functionala“. Alte obstacole sint la fel de importante. Cimpurile gravitationale necesare pentru a realiza o curba a timpului inchisa trebuie sa fie foarte puternice, asemanatoare celor aflate in interiorul gaurilor negre. „Nu avem cum sa realizam in ziua de azi cimpuri gravitationale atit de solide si nici modalitati de a le controla“, constata Ori.
Desi sceptici fata modul in care noul model ar putea evita obiectiile teoretice la calatoria in timp, colegii din domeniu lasa loc pentru speranta lui Ori. „E important ca exista aceasta posibilitate care ar trebui urmarita indeaproape. Putem verifica in acest fel ce este posibil, ce fel de rezultate putem obtine si ce nu ne este la indemina“, afirma Ken Olum, fizician la Tufts University, Massachusetts.
„Nu o sa fie usor, dar e posibil“, anunta si Paul Davies in 2002, intr-un articol publicat de Scientific American, intitulat „Cum sa construiesti masina timpului“. „De zeci de ani, calatoria in timp a fost ocolita de stiinta respectabila. In ultimii ani insa, subiectul a inceput sa fie dezbatut, macar teoretic, de comunitatea fizicienilor“, continua el.
Inainte de Einstein, timpul era privit ca fiind ceva absolut si universal, acelasi pentru toata lumea, indiferent de circumstantele fizice. In ciuda tuturor teoriilor postulate pina atunci, savantul a adus in atentia academica teoria relativitatii, sustinind, printre altele, ca timpul depinde de viteza si de gravitatie. Pornind de la ideile lui Einstein, multe dintre calatoriile in trecut sau in viitor, propuse de oamenii de stiinta si nu doar de scriitorii SF, sint strins legate de viteza luminii si de gravitatie. In 1948, Kurt Goedel, cercetator la Institutul de Studii Avansate din Princeton, propunea o teorie legata de cimpurile gravitationale, prin care un astronaut putea calatori in spatiu, astfel incit sa isi intilneasca trecutul. Tot de trecut au fost pasionati si Frank J. Tipler, de la Universitatea Tulane, in 1974, si J. Richard Gott, de la Universitatea Princeton, in 1991, care au formulat propriile teorii de vizitare a timpului.
O alta idee intens dezbatuta este aceea a dilatarii timpului, care a si fost demonstrata in 1971. Doi fizicieni au instalat atunci doua ceasuri atomice intr-un satelit care urma sa se invirta in jurul Pamintului: diferenta dintre ora indicata de ele fata de cele de la suprafata a fost de 59 de nanosecunde.
Cel mai realist scenariu a fost vehiculat insa la mijlocul anilor ’80 si pornea de la conceptul gaurii de vierme. Aceasta reprezinta un tunel care face legatura intre doua puncte de spatiu-timp si este asemanata cu o gaura neagra. Spre deosebire de aceasta insa, gaura de vierme are o intrare si o iesire, iar obiectele care trec prin ea pot fi proiectate in trecut sau in viitor. O parte dintre fizicieni cred ca aceste gauri au dimensiuni gigantice si se afla in Cosmos, in timp ce altii sint de parere ca ele pot fi construite, daca nu fizic, macar teoretic. Pentru realizarea acestora nu e nevoie decit de un accelerator de particule si de conditii asemanatoare celor de la Big Bang. In 2002, elvetienii au reusit sa finalizeze primul astfel de accelerator, in laboratorul CERN, dar conditiile optime pentru calatoria in timp sint „mai greu“ de simulat.
Daca oamenii de stiinta nu au reusit sa avanseze prea mult pe acest subiect, pasionatii de SF s-au intrecut care mai de care in a imagina posibile solutii de a intilni trecutul si viitorul. Tema a devenit populara chiar din 1895, de cind H. G. Wells a scris faimoasa sa nuvela, „Masina Timpului“. Printre primele scrieri in care descinderea in epoci apuse era posibila, chiar si fara o masinarie anume, se numara totusi „Un colind de Craciun“ de Charles Dickens sau „Un yankeu la curtea regelui Arthur“ de Mark Twain. Literatura SF a brevetat insa aparate de deplasare tot mai sofisticate. Ray Bradbury, Isaac Asimov, Stephen King sau Kurt Vonnegut au cochetat in romane si nuvele cu luatul de puls din alte vremuri. Cinematografia a fost la fel de fascinata de idee, pe care a transpus-o in filme sau in animatii de toate genurile, de la „Masina timpului“, „Superman“, „Terminator“, „Star Trek“, „Donnie Darko“, „The Butterfly Effect“ pina la „Austin Powers“ sau „Dexter’s Laboratory“.
Citiți principiile noastre de moderare aici!