Aşa se prefigurează viitorul „aviaţiei civile fără piloţi”, în care Departamentul Comerţului şi Industriei de la Londra va investi 32 de milioane lire sterline pânâ în 2010. Suma, aparent minoră pentru un asemenea proiect, vizează numai definirea unor standarde precise pentru servicii de profil, garantarea siguranţei zborurilor, alocarea de frecvenţe radio şi testarea domeniilor în care un aparat fără pilot poate înlocui cu succes munca oamenilor.
Restul investiţiilor vor veni din partea unor producători europeni ca EADS şi Saab, interesaţi de domeniu, ori a celor din SUA, care până acum au avut ca singur client Pentagonul, ce a impus dronele ca actori nelipsiţi în teatrele de luptă din Irak şi Afganistan. Operatorii de telefonie mobilă ar putea fi curtaţi să cedeze noului tip de comunicaţii aeriene o parte din frecvenţele cumpărate de la state, dar nefolosite, oferindu-li-se în schimb perspectiva unor relee aeriene mobile care să îmbunătăţească semnalul şi să ofere acces de mare viteză la internet. Potenţialul unei industrii de profil a devenit evident după ce o parte din aviaţia utilitară a Japoniei a renunţat la piloţi.
Până anul trecut, Yamaha vânduse peste 2.000 de elicoptere fără pilot de mărimea unei motociclete (denumite RMAX), capabile să stropească terenurile agricole contra dăunătorilor, să mâne animalele, să colecteze date meteo ori să supravegheze vulcanii activi din Japonia. Pe suprafeţele imense ale Australiei, unde se folosesc de mult motociclete sau elicoptere pentru a supraveghea turmele, aeronavele fără pilot ar fi ideale. Însă în primul rând tehnologia trebuie să evolueze, pentru că minielicopterele Yamaha au marele neajuns de a necesita un controlor de la sol şi nu pot opera la o distanţă mai mare de 150 metri de acesta.
Saab are un prototip mai performant (Skeldar V-150), cu o rază de acţiune mult mai mare şi capabil să preia la bord orice tip de senzori, radare şi echipamente de supraveghere. Deşi promovat ca foarte simplu şi ieftin de întreţinut, acest prototip suedez tot are nevoie de patru oameni pentru întreţinere şi pregătirea sa de misiune.
Autorizarea acestor aeronave, încă incertă
Pe de altă parte, testele privind siguranţa aeriană a zborurilor fără pilot sunt de-abia la început. De pildă, deşi supraveghează graniţa cu Mexicul prin zeci de drone, autorităţile din SUA interzic alte zboruri civile pe sute de kilometri pătraţi, pentru a evita orice accidente. Un controlor de trafic clasic poate afla enorm de multe, fie şi numai din timbrul vocii unui pilot, pe când, în lipsa unui interlocutor uman, el va trebui să se bazeze numai pe date electronice pentru a-i alege cel mai bun traseu. Prin urmare, e nevoie de multe teste pentru probarea unui sistem de evitare a coliziunilor computerizat şi pregătirea noilor controlori, înainte ca aeronavelor fără pilot să le fie cedată vreo părticică din spaţiul aerian civil.
Sursă: Gândul
Citiți principiile noastre de moderare aici!